Update 24.03.2018: Rezultatele concursului sunt la sfarsitul articolului.

Precizare pentru cei interesaţi de CONCURS: toate informaţiile necesare sunt la sfârşitul articolului, iar în comentariul pe care vă rog să îl lăsaţi, este nevoie să precizaţi dacă doriţi să mergeţi la conferinţă. Voi include în tragerea la sorţi doar comentariile ce menţionează expres intenţia de participare. Multumesc!

„Când crezi că ai găsit toate răspunsurile, vine viaţa şi schimbă toate întrebările” a zis atât de adevărat Bob Marley. Personal, nu am crezut niciodată că aş fi găsit toate răspunsurile, nici nu mă mai văd gândind aşa vreodată. Însă am trecut printr-o perioadă în care am avut o impresie că sunt mai „înţeleaptă” decât eram…

Cât eşti copil te-ai tot juca, când eşti adolescent ai tot iubi, iar când eşti părinte te-ai tot îngrijora. Bineînţeles că rolul primordial al părintelui este acela de IUBITOR ŞEF al iubibilei odrasle, dar nu ştiu cum se face că în mintea noastră, a părinţilor de azi, iubirea este prea împletită cu îngrijorarea.

Deunăzi eram la coada uşii unui ortoped. La Grigore Alexandrescu, aşa că era plin de copii. Unii cu cadru, alţii cu mâini sau picioare în gips, alţii cu ceva nedetectabil ochiului meu. Rămăsesem perplexă, cu ochii lipiţi de gipsul unei fetiţe blonde şi firave. Nu puteam să înţeleg cum o fi rezistat, draga de ea, cu mâna în poziţia aceea. Avea jumătate de torace în gips şi mâna dreaptă îndoită în sus. Adică braţul era ridicat la 90 de grade faţă de corp, iar antebratul îndoit tot la 90 de grade faţă de braţ. Dar în sus. Sper că înţelegeţi ce încerc să descriu, eu nu pot să îmi imaginez cum a reuşit săraca fetiţă să menţină zi-noapte acea poziţie cumplit de nefirească. Mi s-a spus că aşa s-ar pune gipsul în cazul fracturii de claviculă. 11,38 243 cuvinte

Cu mintea de părinte(posesor al multor răspunsuri, dar nu al tuturor 🙂 ) îmi spun că băiatul va învăţa ceva din păţania asta. Adică eu aşa sper.

Nu mi-am exprimat cu voce tare gândurile, am rămas doar cu speranţa.

Pocinogul se întâmplase în a doua zi de Paşte. Să fi fost în jur de 6 seara când a intrat în casă. Nu am apucat să îmi exprim mirarea că s-a întors prea repede de afară, că mi-a şi spus el că a călcat strâmb.

Mi-am înghiţit toate vorbele dojenitoare şi l-am chemat pe taică-său. După efectuarea unor manevre, acesta decretează că ar fi o entorsă. Da sunt foarte „zgomotoase” şi e musai să îi facem „o poză”.

Zis şi făcut a doua zi dimineaţă. Poza a arătat că ligamentele sunt cam varză şi medicul a decis să îl imobilizeze 10 zile. Plus Clexane, un anticoagulant pe care nu ne-am asumat riscul să nu i-l dăm, are greutate şi înălţime de adult. Şi trombozele sunt în floare…., din păcate.

De o săptămână stă acasă. În primele zile a sărit pe celălalt picior, apoi a început să il folosească şi pe cel afectat, călcând doar pe degete. Injecţiile şi le face singur, seara, la fix aceeaşi oră. Eu sunt pe lângă el, responsabil şef cu dezinfectarea.

Sunt sigură că ceva tot a învătat, măcar să işi facă injecţii subcutanat. Mândră-i mami de băiat. A fost tare simpatic în prima seară, stând el cu seringă în mână şi ezitând. Faţa îi exprima tensiunea interioară, mâna dreaptă stătea suspendată în aer. S-a îmbărbătat singur gândindu-se cum li se tăiau soldaţilor picioarele…”Şi mie mi-e frică de un AC?”

Îi pare rău că a pierdut bucuria plimbărilor în zilele deosebit de frumoase ale săptămânii trecute, mi-a spus că se gândeşte la oamenii care sunt nevoiţi să stea în cărucioare şi a desenat şi pictat dublu faţa de cât reuşea în mod obişnuit. Am fotografiat o singură lucrare din perioada asta, este cea din fortografia reprezentativă.

Sau ar fi fost drăguţ să vă arăt ce roz cu verde este gipsul lui 🙂

Acuma noi!!! Am fost puţin mândră şi de noi pentru că în ciuda vârstei şi a disponibilităţiii peste medie a capacităţii de îngrijorare :), am reuşit să ne înghiţim vorbe de genul „‘vezi, ţi-am spus de o mie de ori să nu mai fii aşa de repezit” sau „într-o zi o sa-ţi rupi şi gâtul!”

Am reuşit pentru că mi-am amintit că toţi am trecut prin de-astea, că nu îmi plăceau nicicum reproşurile acelor momente, că nu  vroiam să le aud pentru că mă simţeam suficient de vinovată.

Am mai reuşit şi pentru că după conferinţa Oanei Moraru de anul trecut, mi-a rămas foooarte clar în minte că nu avem cum să le băgăm, cu ghiotura în cap, toată cunoaşterea noastră. Că ei trebuie să îşi acumuleze cunoaşterea lor, în ritmul lor, prin experienţele lor. Am scris impresiiile de la conferinta în acest articol: daca se simt iubiti, adolescentii se reintorc catre noi.

Şi am scris despre această întâmplare pentru că mereu mai avem de învăţat şi pentru că la fiecare mai este loc.

Mihnea mi-a spus că faţă de alţi părinţi noi suntem ok. Mi-a picat bine, mi-ar pica şi mai bine să nu fie acea comparaţie acolo. Să fim ok pentru că suntem ok. Nu prin comparaţie cu alţii. Deci mai e loc de imbunătăţire, mereu este aşa.

Sunt bucuroasă şi onorată să fiu partener media al evenimentului din 5 mai, dedicat de Oana Moraru frumoşilor şi liberilor adolescenţi. Adică, cu ei şi despre ei, pentru noi, părinţii şi profesorii lor.

Evenimentul este intitulat „Adolescența și anii pregătitori (9-18)” şi se va desfăşura la Crystal Ballroom-sala Roma, sâmbătă, 5 mai între orele 10-14,30. Mai multe detalii găsiţi pe pagina de Facebook a evenimentului, adică aici.

Oana este o bucurie de om. Vă garantez că îi veţi sorbi cuvintele. Profesor cu mulţi ani de experienţa, fin psiholog, educator cu multă profunzime, omul care spune lucrurilor pe nume şi care semnalează problemele sistemului de învăţământ. Face foarte multe pentru a schimba mentalităţi, pentru a educa părinţii şi profesorii, pentru a arăta ce ar trebui să fie şcoala secolului XXI. Este omul de la care avem multe de învăţat despre psihologia copilului de azi, despre cum ni-i inţelegem şi cum putem să fim sufleteşte aproape de ei.

Sunt foarte mari diferenţele dintre generaţii. Copiii aceştia trăiesc într-o lume cu un dinamism fără precedent. Societatea aceasta se mişcă mai repede decât puterea noastră de adaptare şi nu de puţine ori, noi suntem cei ce învăţăm de la copii.

De la ei şi de la specialişti. Eu, una, abia aştept să merg la conferinţă Oanei Moraru, 5 ore trec ca gândul şi ca vântul.

Am marea bucurie să pot oferi cititorilor două bilete gratuite. Tot ce trebuie să faceţi este să îmi scrieţi un comentariu la acest articol, în care să menţionaţi expres intenţia de participare la conferinţă pentru a şti pe care îl introduc în tragerea la sorţi. Mulţumesc! M-aş bucura şi de un share pe Facebook, nu ascund asta 🙂

Comentariile pot fi postate timp de cinci zile de la publicarea articolului, adică până luni 23 aprilie, ora 13,00. Caştigătorii vor fi stabiliţi prin tragere la sorţi şi vor fi anunţati prin update la acest articol, în seara de 23 aprilie.

 

Rezultatele concursului: Cu scuze de intarziere, am efectuat tragerea la sorti si castigatoarele sunt Diana si Tina. Felicitari si ne auzim pe email la una din urmatoarele adrese:

mihatoza@yahoo.com sau shoppingshop2010@ymail.com. Multumesc.

Ana, sa stii ca tare mult m-as fi bucurat daca as mai fi avut inca un loc disponibil. Sper sa mai am concursuri si sa ne mai intalnim.