Ultima data cand am povestit ispravi cu graffiti mi-a scris o femeie un comentariu simpatic foc:
„Inca nu inteleg de ce e rau ca se duce si mazgaleste niste pereti. Cel mai rau scenariu: il prind jandarmii si plateste o amenda, si devine vedeta la scoala, si o sa aiba un succes fulminant la fete… si isi invata lectia pentru restul vietii 🙂 .
Semneaza un copil ascultator….”
Sigur ca m-am amuzat si am ras. Ba i l-am citit si lui taica-su, care a reactionat ca si mine, dar a si adaugat sa nu il arat lui Mihnea.
Doooamne fereste, cum sa fac eu asa o greseala 🙂
Rad si acum cand recitesc si ma intreb daca sunt prea crispata, prea rigida, prea speriata. O atitudine mai relaxata, probabil ca ar prinde mai bine si ar face viata familiei mai usoara.
Doar ca eu am rar o asemenea atitudine.
Cata vreme baiatul a desenat doar pe hartie, nu aveam nicio lupta interioara. Poate ca trebuia sa ma gandesc de atunci ca lucrurile vor evolua, dar…mai am si scapari 🙂
Ma uitam la desene ca cele de mai jos si imi placeau. Constatam cum devin din ce in ce mai elaborate si cat de frumos combina culorile. Am aflam ca exista multe stiluri de litere de graffiti si chiar am inceput sa le mai invat si eu. A trecut la unele mai complicate, mie imi par prea grele, uneori nici nu mai disting literele. Asta cel mai greu, in care nu intelegi niciun semn, se numeste „wild style”. Chiar ca wild.
Urmatoarele sunt mai normale:
Cand mi-a spus prima oara ca mai deseneaza si afara, m-a lovit responsabilitatea. Mie chiar imi pare rau de peretii oamenilor si zau ca ma gandesc la toata munca si banii proprietarilor. Parol!
Asa ca i-am tot spus lucrul acesta, chiar daca el imi spunea ca in Bucuresti fenomenul graffiti este de neoprit. Asa o fi, dar cand are si copilul tau un rol…nu prea iti vine bine.
A fost un singur lucru care m-a mai alinat cumva. Mi-a spus ca au si ei niste reguli, ca un graffer adevarat nu deseneaza niciodata pe monumente si nici nu este primul care mazgaleste o cladire proaspat renovata.
Am si cateva din cele facute de el pe-afara. Din epoca in care mi le arata 🙂
Dupa perioada de locuri publice si cicaleala mea, a venit cu ideea aia de cladiri parasite si locuri de sub poduri.
Cum sa nu te sperii? Doar daca te gandesti ce oameni ar putea frecventa aceste locuri, cat de sigure sunt structurile cladirilor vechi sau neterminate, ce vagabonzi or circula pe acolo…, de-aia mi-e frica.
Oricat de mult as vrea eu sa fiu relaxata, tot nu pot. Am retineri cu pasiunea asta, ea vine la pachet cu anumite probleme. As vrea sa deseneze doar in locurile special amenajate pentru asa ceva.
Nu sunt prea sigura ca ma si asculta 🙂
Stiu ca pastrarea relatiei de prietenie cu propriul copil este foarte importanta, dar uneori e fragila ca un fir de ata.
Maiculita, ce aduce cu ea si democratia asta! Acum stau si ma gandesc la cat de relaxati ar fi putut sa fie parintii nostri, cand stiau clar ca daca nu ne pazeau ei, ne pazea militia sau securitatea! Pai pe vremea copilariei noastre pericolele nu existau decat daca ti le creai tu, gen umblat pe calea ferata, urcatul pe cladiri inalte/acoperisuri sau mai stiu eu ce. Poate ca sunt naiva, dar ceea ce se poate intampla rau in ziua de azi mi se pare mult mai divers si mai periculos, cum ai zis tu cu cladirile astea parasite, care ar putea fi populate cu fel si fel de indivizi.
Cu toate astea, draga mea, bazeaza-te pe Dumnezeu, gandeste-te ca nu prea s-a auzit pana acum de grafferi (uite ca am invatat un cuvant nou) care sa fi patit vreo nepatita, gandeste-te ca asta e oricum mai bine decat alte nenorociri in care ar fi putut intra baiatul(droguri, batai, gasti dubioase etc.) si inarmeaza-te cu rabdare, ca va trece si perioada asta in catva timp.
O data chiar am incercat sa ma gandesc ce provocari noi vor infrunta si ei cand vor ajunge adulti, dar nu prea mi-a mers imaginatia ca nu am putut inventa ceva 🙂 Usor nu le-o fi fost nici parintilor nostri, caci copiii se baga singuri fix in locurile in care nu au voie. Insa macar de grija drogurilor, cea care da azi fiori oricarui parinte, au fost scapati.
Stii ca mi-a trecut odata prin minte exact ce ai zis tu. N-am auzit de grafferi in belele. Eu chiar as merge cu el, da’ cine vrea???
Doamne ajuta!!!
Creativă și frumoasă pasiunea lui Mihnea. Eu îți recomand o înțelegere cu administrația blocului, astfel să picteze pereții scărilor, așa vor fi mult mai interesanți si vii! Ce părerea ai? 🙂
Multumesc, Adrian! Eu sunt de parere ca e o idee foarte buna, nu stiu cum le-ar parea vecinilor:), dar nu strica deloc sa pun o intrebare.
de cand am citit la tine si confruntandu ma si eu cu o perioada mai rebela a lui dante ma tot gandesc cum o fi mai bine sa abordam anumite probleme.
tot citim si ne informam si mergem pe la diverse conferinte dar copiii cresc si toate informatiile alea se refera la copiii mici si nu mai stii cum sa abordezi problema si cum sa te conectezi si sa fie bine.
tot ce putem face e sa speram ca i am indrumat bine pana la o anumita varsta.
sau sa sper ca voi fi prea senila sa mi mai pese :)))
Nici eu nu prea stiu foarte bine cum o sa ne descurcam, cred ca e o perioada a vietii in care ne vom exersa la maximum tactul si diplomatia. Sigur vom mai trece prin multe confruntari, sper si eu ca si tine ca i-am indrumat bine pana acuma 🙂
Asta e Modul lui de exprimare, incearca sa- l intelegi, primul neinteligibil l- a facut cand a plec at fara sa spuna, daca da , spune multe, incerca sa vezi in profunzime. E furtuna in sufletul lui de mic artist , cred ca regreta ca nu a fost sincer cu voi,dar e orgolios, oricum, nu te supara seamana cu parintii ! Lasa-l sa se exprime,ideal pe ziduri parasite, explica-I cu calm, argumentat , apoi din greseli se invata!
Sa stii ca nu ma supăr, dar am o impresie ca iti place foarte tare sa imi dai sfaturi, de pe o pozitie care nu empatizeaza deloc cu ceea ce incerc eu sa transmit, ci doar incearca sa ma invete ceva,cautand intentionat lucruri pe care, din punctul tau de vedere, nu le-as face bine. Ma străduiesc mult sa imi inteleg copilul si sa il ajut. Toate desenele sunt facute inainte, iar cel neinteligibil este facut intetionat asa, adica in stilul wild. Cred ca se deduce asta din articol.Iar partea cu orgoliul-care chiar mi-a picat aiurea, nu vad de unde ai scos-o. Cam asta este ceea ce vroiai sa imi transmiți?
In Spania am vazut pe pereti adevarata arta stradala,desene 3 D.,f frumoase,genul de graffiti aratat de tine,mie personal nu-mi place,merge la picioarele de pod,dar pe peretii casei mele nu-mi doresc e vandalism.Deci ce e arta sau infractiune? Cred ca parerile sunt impartite,eu, „expirata” nu prea diger mai ales pe blocuri ,masini,autobuze sau chiar pe scaunele de la metrou,dar cei ce practica acest stil de arta gasesc in ea forma de manifestare publica,chiar oficiala a personalitatii.Sper ca nu am deranjat cu cele scrise.O seara frumoasa!
ACESTA este un comentariu sincer. Nu am nicio problema cu faptul ca nu iti plac desenele, dar compari mere cu pere. Aici vorbim despre un copil de aproape 13 ani, pe care imi sugerai sa il inteleg. Drumul catre arta este foarte lung, dar sunt mari sanse ca el sa il parcurga.
Nu stiu ce as face in locul tau … Probabil ca l-as ruga sa nu mearga singur in locurile cu pricina si i-as explica temerile mele. La noi cel mai convingator in discutiile de genul asta e sotul meu. Fiindca eu ma aprind ca un foc de paie 🙂 Dar te inteleg, Bucurestiul e un oras mare si nu-i acelasi lucru cu oraselul nostru de provincie.
O sa facem si asta, o sa o luam de la capat cu toate incercarile, explicatiile, variantele si negocierile. Si la noi se intampla ca sotul sa fie mai convingator in anumite discutii. Uneori e bine ca putem alterna si ca avem moduri diferite de abordare 🙂
Mie imi plac desenele grafitti 😀 tocmai ca am vazut unele nemaipomenite. In rest, pana la adolescenta mai am putin asa ca imi da mana sa stau linistita (inca vreo 3-4 ani, zic).
Si sunt de acord cu tine, cu cat ii interzici cu atat va fi si mai interesat. Eventual poti sa il inviti acasa pe fiul si cu colegii lui si sa studiati impreuna ce locuri si unde se pot face, eventual aflat proprietarul si desenat oficial. In alte tari sunt vitrine/magazine ce accepta desene tematice pentru a iesi din anonimat…oare nu ar fi si la noi o piata pentru?
Sa stiti ca si eu idealizez perioada ceausista. Dar tocmai pentru eram comunitate mica si toti ne stiam si eram feriti de multe informatii si de lipsa unei prese obiective si pentru ca greul duceau alti adulti si nu eu. Nu uit ca in orasel la noi a disparut tatal unui copil vecin, sau de nebunul ce recita poezii complexe de care se zicea ca ar fi fost un geniu batut de securitate pana cand … de resturi am aflat cand capatul lui 500 m-a adus in Bucuresti: Mihaela Runceanu sau Mihalea (acu aflu ca a fost acelasi procuror !!), cazul Ramaru sau alti canibali prinsi in romania de alta data, sau cazul Anca. In bucuresti copiii strazii erau si atunci iar de nava Mogosoaia am aflat doar ca unchiul meu era din armata scoasa la pescuit cadavrele….
Multam!!! Caut si eu locuri in care li se permite, am tot auzit ca ar fi in 2 parcuri, dar in drumurile pe acolo, nu am reusit sa descoperim locatiile exacte.
Nu idealizez perioada ceausista, doar ne amintim de cateva aspecte si mai suntem usor-duios nostalgici 🙂 dupa copilarie si tinerete. E adevarat ce ai scris!
Scuze,sinceritatea Deranjează! Fiecare părinte știe, simte cum,când și ce atitudine sa ia în relația cu copilul lui.Iar tu ești la baza profesor ,deci ar trebui sa fii un psihopedagog bun Ce spun ceilalți, vorbe de discuție! .O seara buna si calma!
Sinceritatea nu deranjează atunci cand este spusa cu empatie. Deranjează intepaturile transmise de pe pozitii atotstiutoare, din ipostaza omului perfect. O zi buna, fara controverse!