Atata timp a trecut de cand am scris ceva, ca s-a adunat prea mult praf pe-aici 🙂 Toata perioada aceasta a zburat timpul printre treburi. Am avut zile in care nici macar nu am deschis blogul, ceea ce nu stiu daca se considera sarbatoare sau tragedie 🙂

De vreo doua ori chiar, mi-am propus sa scriu si nicio idee nu vroia sa sara pe hartie… Am renuntat.

Au fost evenimente si bune si mai putin bune, dar zilele astea inca sunt despre PASTE.

Hristos a inviat! Sper ca ati petrecut frumos, ca ati mancat cumpatat(asa, ca mine  🙄 ) si, mai ales, sper ca nu v-ati stresat prea mult inainte.

Eu asa imi propusesem si mi-a iesit pana la un punct. Nu m-am omorat prea tare in curatenii si pregatiri. Am plecat la Botosani si am avut proasta inspiratie sa calatorim noaptea. Si acuma ma intreb ce o fi fost in mintea noastra. Stiam eu ca nu-i usor lucru, dar imi iesea pe vremuri…

Insa vremurile s-au dus si nici ajun de sarbatoare nu era. Am calatorit, fetelor, aproape ca in studentie, care a fost inainte de ’89. Groaznic de aglomerat, nici nu credeam ca C.F.R.-ul mai are parte de atata bagare in seama.

Vineri dimineata, in drumul masinii, mi s-au deschis ochii mai bine, ca nu pot trece altfel prin centrul acelui oras. Am o relatie duios-nostalgica cu locul asta, cititorii mai vechi stiu ca am avut o tentativa de a ne muta acolo.

Nu pot sa nu admir cladirile. Orasul are o multime de frumuseti arhitecturale, de vilute cochete si de casute de pitici, autentic moldovenesti. Ultimele nu sunt in drumul nostru spre casa, trebuie sa scotocesti putin dupa ele. Dar gradini frumoase sunt. Parcul Eminescu este. Copacii sunt la fel de miraculos de verzi ca si aici, doar ca florile sunt putintel mai in urma. Asa ca mai erau si corcodusi. In acelasi timp erau si meri infloriti, ceea ce m-a derutat oleaca… Parca in afara Moldovei, merii infloresc dupa corcodus. Zic, nu mi-s sigura.

Curticica noastra arata destul de bine fata de vitregirea prin care a trecut. Desi nu prea mai are cine sa-i dea ingrijire, desi s-au intamplat multe grele pe-acolo, avea FLORI. Pe marginile aleilor tot iesisera narcisele(doar frunze), am numarat si cateva lalele imbobocite si bujorii crescusera ca Fat-Frumos.

In sus era de vis. Toti copacii erau plini de floare. Majoritatea sunt visini, ceea ce m-a luminat oleaca. Cred ca si pe drum tot visini vazusem, dar mintea nu-mi era prea functionala 🙂

Vineri si sambata am fost kapellmeister. Soacra mea poftea la niste mancaruri pe care nu le mai poate face singura, asa ca mi-am etalat marile maiestrii culinare si nu va zic ce de laude am primit 🙂 Mi s-a umplut sufletul ca i-am putut face o mica placere si in acelasi timp m-am intristat. Anii isi arata coltii si nu-i deloc usoara lupta cu ei. Nu va spun ce maiestrii facea odata. Si de data aceasta nu glumesc.

Am fost sa luam lumina. Daca vreti sa vedeti slujba de slujba si lumea de pe lume, faceti un Paste in Moldova. Tinuturile acelea inspira si expira credinta.

Duminica vroiam sa iesim putin in oras, dar nu am ajuns decat la cimitir. Vremea nu a mai fost frumoasa, asa ca am preferat sa scotocesc prin casa noastra, in care inca nu apucasem sa intru. Am sucit si invartit lucruri, meditand profund ce sa aduc incoace si ce nu. Nu o sa ma intelegeti cum e cu meditatia asta profunda pentru asa un lucru de serios, trebuie sa mai cresteti putin pentru asta 🙂 Nu va spun prin ce a trecut saracuta casa aceea, noroc ca multe obiecte cu memorie si suflet erau puse bine in doua camere scapate de prapad.

In doua vorbe, cam asa ne-a trecut Pastele. La intoarcere am venit pe lumina. Cam o ora dinspre Botosani, peisajul e o frumusete lina si deluroasa, invadata de splendoarea verdelui de primavara. Palcuri de copaci in floare, mici iazuri pe ici-colo, covorase de papadii zambind soarelui(poate pentru ca le-a imprumutat si lor din culoarea lui), turme de oi cocotate pe deal, satucuri cu gospodarii ingrijite si cu lalele la portite.

M-am gandit ca mi-am gresit cariera. Daca ma faceam pastor, poate ca ajungeam sa ma bucur cat vreau de verde, de primavara, de aer si de dealuri.

Dar nu a fost sa fie…Asa ca supravietuiesc 😉

Cum stateam eu cu ochii lipiti de geam si cu mintea plina de ganduri si pastorit, il aud pe Mihnea aproape strigand: „Ia uiteeee!!!”. Si cand imi cobor privirea de pe varfuri de deal catre poalele trenului, ce credeti ca rasarea din iarba???

O minunatie de fazan, colorata in toate culorile curcubeului, topaia cu coada ţanţoşă. Sarea ca un minicangur. Asa era de dragut ca am incremenit.

Mai departe am intepenit in scaun pret de 10 ore, ca a avut intarziere. Eram muta de oboseala cand in sfarsit m-am aruncat in pat. Si de disperare ca urma trezitul la 6, care acompaniaza fiecare zi de serviciu.

Miniconcediul s-a incheiat, asta am vrut sa vă spun!

P.S. trebuie sa rezolv cu diacriticele astea, ca ma enervez cumplit la fiecare cuvant ciuntit de lipsa lor.

P.P.S. Noroc de Mihnea ca a batut stradutele. Si m-am convins ca e baiatul mamii, desi tatal nu va fi de acord 🙂 . Ce credeti voi ca a fotografiat desteptaciunea si sensibilitatea mea de prunc?

Iata, tocmai casele acelea de care spun ca m-au impresionat. Nu, nu alea mari, cu etaj si bunastare. Cele mici, romantice, moldovenesti adevarate, cele ce te duc cu gandul la Creanga, desi mai corect ar fi Eminescu. Ca el, Iorga si Luchian sunt nascuti aici. Si Enescu mai departisor, la Liveni. Si de cate ori apuc sa urc si sa cobor stradute line, ma gandesc ca e o socoteala cu plaiurile astea domoale, cu vorba aceasta cantata, cu spiritualitatea aceasta omniprezenta, ca de aceea o fi dat astfel de oameni.

Daca v-a placut acest articol, puteti sa il distribuiti si va raman profund recunoscatoare 🙂  🙂  🙂