Daca e sa ma intreb cand au trecut, as raspunde ca de fiecare data ca nu stiu. Daca e sa ma intreb cum au trecut, as spune ca repede, frumos si cu o mare mirare ca am rezistat atata.

Nici macar nu mai retin ce imi propusesem pentru blog, ca erau multe nobile intentii si dorinte. Dar nu erau legate de acest blog, el fiind deschis de sotul meu pentru desenele lui Mihnea. Am scris aici povestea deschiderii acestui blog.

Pe cel pe care il visam inainte am renuntat sa il mai fac intrucat mi-am dat seama ca nu am timp sa tin doua bloguri.

Initial am fost grozav de entuziasmata ca in sfarsit am gasit curajul sa imi public gandurile. Viata este o trecere prin lume, cu mintea plina de idei si cuvinte. Imi pare bine ca le-am insirat in paginile blogului, chiar daca foarte rar imi recitesc postarile.

Dar stiu ca sunt acolo si am de unde sa le iau cand ma loveste nostalgia si analiza. Ca nu le-am pierdut definitiv, cum s-a intamplat cu toate cele nescrise.

Nostalgia si analiza m-au lovit fix azi, cand m-am apucat sa caut o poza-doua pentru articol. Mai ales cand am vazut ca odata eram slabuta 🙂  sau cand am vazut acest colaj din concediu:

Legat de entuziasm imi amintesc cu cata ardoare indemnam oamenii sa-si faca blog. Vedeam doar bucuria si eram total cufundata in idee.

Intre timp mi-a mai trecut 🙂 Insa cu siguranta scrisul si blogul aduc avantaje, cateva dintre ele fiind:

  1. Pastrarea unor momente. Sigur ca nu toate sunt  memorabile, dar ai un album de amintiri pe care oricand il poti rasfoi, retraind intens emotii si stari.
  2. Ordonarea mintii si clarificarea unora dintre intrebari/ stari este principalul avantaj direct si personal al scrierii, chiar in momentul desfasurarii ei.
  3. Interactiunea cu mai multa lume si crearea unei comunitati. Nu sunt un om caruia sa ii lipseasca  comunicarea si prietenii, dar blogul iti ofera sansa multiplicarii prieteniilor si imbogatirii sufletesti prin interactiune si schimb de idei.
  4. Posibilitatea unei surse suplimentare de venit daca esti dispus/interesat sa inveti, sa muncesti foarte mult si sa il tratezi ca pe o afacere. La acest capitol stau foarte modest, am avut niste incercari, insa rezultatele mele sunt modeste.

Trecand din nou la entuziasm, va mai aduceti aminte starea de tremur sufletesc ce a insotit prima apasare pe butonul „publica”?

Cat eram de emotionati, de mandri si de speriati?

Apoi omul se rodeaza si trece prin diferite faze. Fara pretentia de adevar universal valabil, ale mele au fost:

  • minunatia si mirarea inceputului. Esti emotionat, mandru de curajul tau, nu-ti mai incapi in piele de fericire ca ai idei si te mai si citeste cineva. Nu prea multi, dar nici nu conteaza foarte tare 🙂 Conteaza ca ai putina interactiune si ceva feedback. Ele te ajuta sa continui, te incarca sufleteste si iti mangaie orgoliul 🙂
  • etapa scufundarii totale in blog este  faza in care esti captivat. Parca nu-ti mai ajunge niciodata ce faci si cat faci, te prinde un val care cere mereu mai mult, mai bine, mai frumos. Te uiti la statistici, esti multumit sau nu, ai tot face doar blog si parca nimic altceva nu mai conteaza;
  • faza de oboseala si autocritica este aceea in care devii pretentios cu tine si cu ceea ce produci, prin urmare nu prea ai mai face nimic. Apare neincrederea, iei pauze lungi si dese si te tot intrebi pentru ce faci tu lucrurile acestea si cat o sa o mai tii asa, cu ore dedicate blogului in detrimentul familiei. Observi in jur ca nu esti singurul si te intristezi cand se inchid bloguri sau cand prietenii tai scriu din ce in ce mai putin.
  • faza de revenire sau de abandon este cea in care incerci sa gasesti un echilibru intre blog si preocuparile tale, intre perfectionism si ideea de renuntare. Sau pur si simplu nu mai scrii.

Cum spuneam, sunt starile prin care am trecut eu, nu spun ca toti trecem prin ele. Mai exista una prin care eu nu am trecut, nu stiu cum sa o descriu: cea a blogului de succes, cu trafic serios, cu munca foarte multa si cu venituri proportionale cu efortul.

Glumeam in articolul trecut si va propuneam un exercitiu de imaginatie legat de cum vom fi noi peste 10 ani. Eu ma vedeam o babuta cu blog:)

Nu stiu daca se va intampla, sansele reale sunt extrem de mici, dar ca sa continui si mai ales ca sa prezint un tablou oarecum complet si obiectiv al acestei activitati, ar fi cazul sa trec si observatiile mai putin placute, mai trecute cu vederea, despre care preferam sa nu prea vorbim si mai ales scriem.Ceva cam ca acest tanc al lui Mihnea, desenat la 7 ani si postat la inceputul blogului.

 

Cateva dintre adevarurile usor dureroare, usor neplacute ale vietii de blogger:

  • sunt multe surprize in activitatea aceasta, majoritatea pornind de la faptul ca de multe ori ceea ce crezi sau doresti…nu se si intampla. Uneori muncesti foarte mult, faci documentare, citesti, scrii articole lungi si foarte serioase. Surpriza putin dureroasa este ca ele trec ca si cand nici nu ar exista, in timp ce altele scrise dintr-o suflare, dintr-o idee si pornire..se citesc, prind bine, se distribuie si au multe comentarii.
  • oamenii nu se omoara sa te citeasca. Nimanui nu ii lipsesc scrierile si gandurile tale. Viata este destul de intensa si de plina de ganduri si treburi personale pentru fiecare dintre noi si nimeni nu iti simta lipsa. Nimeni nu este indispensabil altcuiva, cu atat mai putin un blogger. E bine de inteles si de acceptat acest lucru.
  • ca sa ai cititori trebuie sa te zbati, sa ii cauti, sa le iesi in cale si sa ii imbii la tine. Uneori acest lucru este obositor si enervant 🙂 Cel mai indicat ca sa fii citit este sa scrii pentru cititori, nu pentru tine. Dar apar conflicte interioare, ca tu vrei sa ai si un fel din jurnal din blogul tau, nu asta am spus mai sus si nu asta spunem atatia dintre noi?
  • oamenii nu sunt fideli blogurilor si cu atat mai putin blogului tau. Dintre toate observatiile, pe aceasta am acceptat-o cel mai usor. Mi-este atat de clar ca toti ne schimbam, ne transformam, cautam altceva, avem pretentii mereu mai mari, avem interese si preocupari care se schimba in functie de perioada vietii, incat nu vad motiv de tristete in acceptarea acestei realitati. Dar am vazut in mai multe locuri oameni suferind din aceasta cauza.
  • in general, comentatorii de pe bloguri sunt tot bloggeri. Remarcati ca am zis „in general”. Asta inseamna ca exista exceptii, dar acestea sunt putine. Se intampla pe putine bloguri in mod constant. La restul dintre noi, comentariile cititorilor nebloggeri sunt doar la articolele populare. Si aceasta face parte din realitatea care uneori doare 😥

Acestea fiind spuse si tinand cont de complexitatea vietii si a bloggingului, eu m-am bucurat de FIECARE comentariu si de fiecare secunda pe care cineva a petrecut-o aici.

MULTUMESC VOUA, BLOGGERI SAU NEBLOGGERI!

Daca va plac articolele blogului, v-as fi recunoscatoare daca le-ati distribui. Multumesc!