Frica de cutremur are un loc de cinste intre fricile noastre. Am scris anul trecut despre acest subiect si iata ca anul acesta, cuvantul terifiant ma invaluie din toate directiile.

Marturisesc ca in ceea ce priveste cutremurele, nu am o spaima exagerat de mare. Insa au fost cateva mici in ultima perioada si unul mai maricel in perioada sarbatorilor, astfel incat am mai experimentat niste clipe de teama. Intr-o dimineata in care IAR am auzit la stiri acest cuvant, mi-am amintit lucruri si m-am pornit sa scriu despre subiect.

Incepem cu cel maricel.

Ma gaseam intr-o perioada de maxim rasfat, datorat concediului. S-au indurat sefii mari si mici ai serviciului meu, cu vreo doua zile. S-a indurat si statul roman cu alea libere prin lege si m-am autorasfatat cu inca vreo cateva din concediul extra-bine-meritat, asa ca am avut program de bebelus.

Dormeam cand vroia muschii mei, adica tarziu in noapte.

Si ne-am leganat binisor

Prinsa fiind intr-o superinteresanta discutie cu fiul cel destept din dotare :-),  ma legan cu patul mai ceva ca barca pe valuri.

Incremenesc in interior, cu privirea fixata pe Mihnea. El se opreste din turuiala interesanta, ascultand atent zdranganeala ce se aude de sus.

Nici nu continua copilul cu alte doua vorbe, ca se misca iar. El cu scaunul cu tot cu rotile, eu cu patul.

„Cutremur!!!” zic cu o voce pe jumatate gatuita. „Vino incoace!”continui. Si il duc sub grinda. Il iau in brate chiar daca-i mai mare ca mine si il intreb daca s-a speriat. Imi raspunde ca da, dar nu din cauza cutremurului, ci a temerii lui mai vechi legata de locatarii de deasupra noastra, una veche despre care nu v-am povestit.

Cred si eu ca nu l-a sperit cutremurul. La fabuloasa varsta de 12 ani nu prea stii ce-i aia frica de cutremur si SLAVA CERULUI ca e asa!

Din vasta lui experienta de viata si cunoastere profunda a lumii- dobandita de pe youtube si alte surse ale Internetului doar de el stiute si apreciate, imi spune ca nu e bine sa stam sub grinda.

– Zauuu, dar unde sa stam?

– Nu stiu, mami! Dar daca se intampla ceva cu blocul, atunci asta se datoreaza faptului ca se rup grinzile de rezistenta. Altfel, daca grinzile nu se rup, nu se intampla nimic rau, blocul nu cade, deci degeaba stam sub grinda. Daca se intampla ceva, inseamna ca si grinda se rupe, deci  degeaba stam aici.

Asta se numeste logica de 12 ani.

In sinea mea recunosc ca nu suna deloc ilogic. Ii spun ceva, cum ca pica tavanele si grinda ramane – conform vastei mele experiente de viata si cunoastere dobandita din carti si mass-media-.

Sursele consultate de baiat si retinute de capsorul lui drag, imi raspund ca tavanele/podelele sunt facute tot din niste grinzi, doar ca mai mici decat cele de rezistenta.

Nu era momentul de continuare a discutiei dintre doua imbratisari si chiar daca mi-a adus niste semne de intrebare, consider ca e momentul sa vedem ce face tati. Dupa presupunerile mele ar fi trebuit sa fie adormit pe canapeaua din living, cu televizorul trancanind.

Presupunerile erau bune doar partial. Tati adormise, e adevarat, dar niciun cutremur nu il lasa pe tati in starea de adormire. Cea mai usoara(cu ceva mici exagerari de sotie) leganare are efectul unei treziri instantanee a lui tati…din orice somn, oricat ar fi el de profund.

Familia reintregita intr-o singura camera reia cu maxim interes discutia despre cutremure, grinzi, metode de salvare. Nu scap ocazia de a reaminti tuturora ca nu se merge niciodata la lift/scara.

Pe informatia asta chiar ca eram sigura, iar micul istet scolit de alte surse, nu m-a contrazis. Eeeeei, se vede treaba ca ceva oi mai sti si eu! Apoi ii mai spun ceva si de asa-zisul triunghi al vietii si cam gata cu ora de educatie despre metodele de supravietuire in caz de cutremur.

Cel mai important este ca i-am spus si lui tati sa nu mai stea sa asculte pe la TV una si alta, ce tot zic aia de le stiu pe toate si mai ales aia de le prezic pe cutremure.

Cu grinzile urmeaza sa ma documentez, altceva nu stiu ce sa va zic.

Panica despre cutremurul ce va sa vina

Dupa care ii povestesc lui Mihnea cum a ajuns mami la cea mai desteapta concluzie legata de subiect. Aceea de a nu asculta si citi discutii de-astea despre cutremure, că ele nu fac altceva decat sa aduca oamenii intr-o panica cumplita si in pragul infarcturilor.

Ultima mai depinde si de varsta, e perfect adevarat 🙂

Si incep sa depan fire de poveste. Se facea ca mami era studenta. Nu studenta pe vremea aceea destul de apropiata de varsta copilului, plus ceva ani. Ca in studentia aia nici eu nu prea stiam ce-i frica de cutremur.

Pe ala mare-mare il prinsesem in copilarie si deci nu aveam frica prea cuibarita in inimioara tanara si ferice. Altele-mi erau mie grijile pe atuncia: iubiri, distractii si ceva examene, printre altele.

Frica de cutremure a fost in tura a doua de studentie, aia al carei rost il mai caut si azi 🙂

Glumesc, ca l-am aflat intre timp.

Deci eram studenta. Nu mai stateam la camin, ca eram ditamai omu’ cu casa si slujba serioasa de invatat copiii cum se imprietenesc substantele prin eprubete. Aveam cursurile sambata si duminica.

Nu avusesem eu prea multa minte intr-una din serile de singuratate de garsoniera si cascasem gura la niste de-astia de prezic cutremure. Si tot stateam si ascultam cu din ce in ce mai mare interes. Proportional cu interesul crestea si teama din suflet. Batea inima de era sa plece pe coclauri, mi-a fost si frica pentru ea.

Nici nu stiu cum am dormit in noptile alea, vreo trei, pana ce urma sa se petreaca urmatorul, cumplitul, groaznicul cutremur.

Conform marilor prezicatori invitati pe la nu mai stiu ce emisiune tampita de la nu stiu ce post TV, sambata urmatoare intre orele 11 si 12 a.m. venea cutremurul mare.

Da’ mare, asa ca ala din ’77.

Si ce credeti ca face fata noastra?

In loc sa se duca dumneaei frumusel la scoala, la cursurile de oameni seriosi, sa invete ca de-aia mai facea scoala…se duce in parc.

In Tineretului, ca ma vad si acuma cum stateam caraghioasa pe o banca. Avusesem grija sa ma duc mai spre mijlocul parcului. Ca sa fiu departe de blocuri.

Si am stat acolo pana m-am saturat.

Pan’ m-am saturat si am realizat ce caraghioasa pot fi.

Cand mi-a trecut prin minte ideea ca sunt cumplit de fraiera – de  ma iau dupa toti nebunii si sarlatanii- am plecat inspre scoala si am mai prins ceva din cursurile zilei.

Si mi-am zis pe drum ca nu voi mai asculta nebuni de-astia cate zile oi mai avea pe lume!

Mi-am respectat decizia! Sa fie aproape douazeci de ani de-atuncea si pe cuvant ca nu ii mai ascult. Nu numai prezicatori nebuni, ci aproape niciun fel de discutii despre cutremure. Nu citesc nici stiri de-astea, nu ascult decat foarte rar invariabilele discutii de la serviciu.

Ori incerc sa schimb vorba, ori plec.

Singura treaba care ma intereseaza referitor la acest subiect este sa aflu masurile de protectie pe care le poti lua TU. Restul sunt vorbe generatoare de panica si stres. Iar astea doua oricum cresc odata cu varsta.

Nu imi trebuie asa ceva, nu putem influenta si schimba nimic. Nu ai cum sa te feresti, nu stii unde te poate prinde-fereasca Dumnezeu- un asemenea moment. Poti sa innebunesti de frica. Sa te muti de la bloc la casa special pentru a scapa de ele. Si ele te pot surprinde la serviciu sau mai stiu eu pe unde, in vreo cladire cu multe etaje.

Asadar, e musai sa cercetez cum e cu structurile alea de rezistenta, adica cu grinzile lor si am incheiat subiectul tragicomic despre frica de cutremur.

Voi sa nu-i ascultati pe ei, ascultati-ma pe mine 🙂

P.S. Multumesc din tot sufletul pentru sprijinul vostru si distribuirea intr-un numar foarte mare a articolelor precedente!

Cu aceasta ocazie s-a confirmat vechea noastra zicala, cum ca cine cere nu moare de foame 🙂 Lasand gluma la o parte, se pare ca e important sa ceri ajutorul. De aceea voi indrazni sa va mai rog sa distribuiti articolele care va plac, inclusiv acesta:)