Pana acum cateva luni, nu as fi crezut vreodata ca as putea scrie asa ceva. Ca as putea considera vreodata ca cititul poate fi in exces. Ca cititul poate fi vreodata prea mult si ca acesta ar putea dauna vreodata cuiva.
Si totusi s-a intamplat cumva si mi-am amintit o poveste.
Acum cativa ani, cand ii citeam povesti lui Mihnea, am dat cu totul intamplator peste o poveste cu acest subiect. Din pacate, nu mai stiu cum se numea. Tot ce imi amintesc – desi povestea m-a marcat, este ca am citit-o intr-un volum prafuit si vechi de pe vremea copilariei mele, din cplectia „Povesti nemuritoare”.
Dupa cum se anunta din ce am scris deja, personajul povestii era un foarte pasionat cititor. Un barbat care iubea nespus cartile. Atat de mult, incat citea continuu. Oamenii il pretuiau, dar incetisor el a inceput sa se indeparteze de toata lumea, considerand ca apropierea de oameni il tinea la distanta de carti. Orice discutie cu oamenii ii rapea din timpul de citit. Si nimeni si nimic din jurul lui, nu era la fel de interesant ca ceea ce gasea in tomurile lui dragi.
Nu retin cum reusea sa traiasca, cum se intretinea, poate ca nici nu ne spunea in poveste. Dar retin continuarea. Intr-o zi a cunoscut o fata care l-a placut si i-a placut. Pentru o vreme, mugurii iubirii l-au smuls din captivanta lume a cartilor, fata reusind sa ii starneasca interesul si sa il tina langa ea. S-au casatorit si o perioada au trait normal. Pe masura ce trecea timpul, omul nostru a reinceput sa se cufunde in lumea lui si sa isi piarda interesul pentru sotia lui. Din nou, nimic nu egala in atractivitate, lumea fascinanta cuprinsa in randurile cartilor.
Din iubire si admiratie, sotia a continuat sa ii fie alaturi. Dar cu timpul, a inceput sa sufere. A rezistat pana ce s-a convins ca sotul nu o mai iubeste si atunci l-a parasit. Acesta nici macar nu a observat, a continuat sa-si petreaca zilele citind si sa-si traiasca viata doar pentru cartile lui.
Aceasta este povestea si morala este evidenta: daca este in exces, chiar si cititul poate fi daunator.
Asta din punctul nostru de vedere, al oamenilor normali, al celor care trebuie sa traim si care avem o multime de responsabilitati pe lume.
Nu stiu cum o fi fost din punctul lui de vedere:), asta daca admitem ca un asemenea personaj ar putea fi real.
Poate ca o fi fost vreodata, poate ca s-ar fi putut aplica calugarilor din vremurile trecute, cei care stateau zile in sir citind, analizand si scriind texte religioase. Dar daca stiu eu bine, chiar si acei calugari faceau si altceva in afara de citit. Ei scriau, copiind sau reinterpretand alte texte. Cu alte cuvinte, transmiteau intelepciune, o explicau si poate chiar generau cunoastere.
Revenind la vremurile noastre, asa ceva ar fi imposibil. Nimeni nu ar putea trai doar citind. Daca s-ar putea trai doar din citit, daca ar exista o astfel de meserie, mi-as alege-o si eu 🙂
E drept ca am auzit despre ceva oarecum similar, denumit Internet researcher. Am inteles ca exista scriitori americani care apeleaza la acesti „cercetatori” pentru a le gasi date relevante temei despre care au de scris.
Scriitorul stie sa scrie, dar are nevoie de oameni care sa ii furnizeze informatii documentate despre tema aleasa. Adica date, statistici, rezultate ale cercetarilor, informatii statistice, credibile si valoroase. Scriitorul considera ca el isi valorizeaza mai bine timpul scriind, decat cautand datele stiintifice care sa ii imbunatateasca textul si apeleaza pentru aceasta la Internet researcheri. Interesant, nu?
Dar vorbim despre Statele Unite, oricum cu rezerve, ca eu nu mai stiu unde am citit acest lucru si despre scriitori al caror castig orar este foarte mare. Cred ca doar aceia isi permit sa plateasca cautotorul de informatii.
La noi, la oameni ca noi, acest lucru nu este posibil.
Si deci, de ce credeti ca mi-am reamintit povestea citita acum 5-7 ani si de ce m-am apucat sa scriu despre ea?
Pentru ca in perioada in care am facut pauza de blogging, am observat ca nu eram obosita doar din cauza blogului. Am observat ca din nou ca timpul zboara pe langa mine. Din acest motiv m-am apucat sa cercetez si sa notez ce fac si cat timp fac.
Si ce am constatat?
Dimineata pe drum spre serviciu citesc. Intre 40 si 60 de minute, depinde de aglomeratie. Cand ajung la job, primul lucru este sa deschid Internetul. Unde ce credeti ca fac? Fug din blog in blog, din mail in mail, din revista in revista. Cam o ora, daca nu si ceva mai mult.
Pe la sfarsitul programului, nu prea imi mai merge mintea la lucru si mai citesc putin. Uneori mai citesc si cand imi servesc pranzul. Mestec, nici nu prea stiu cum tai si cum duc mancarea la gura, ca ochii mi-s lipiti in monitor. Dar nu ma patez, deci ma descurc cumva 🙂 Ar trebui sa studiez problema.
Si ajung la drumul catre casa. Daca nu ma nimeresc pe langa vreo colega vorbareata, ati ghicit ce fac, da? Ajung acasa si imi vad de treburile ei. Tot timpul?
Nuuuuuu
Inainte de culcare, ori fug la computer, ori iau o carte. Deci, mai adaug o ora.
Si nu va scriu totalul acestor minute, va las placerea adunarii lor, ca pe mine m-a luat groaza.
Asa de tare, ca m-am apucat a ma intreba cat din toate informatiile pe care le bag in mintea mea, zi de zi, ma ajuta la ceva.
Cat din ele aplic, cat inseamna relaxare, cat are sens sa citesti intr-o zi, cat iti este de ajutor, cat iti este pentru destindere.
Si cat din ele reprezinta o forma de mascare a lenii, a lipsei de chef de treaba, a incapacitatii de a te apuca de lucru, a amanarii muncii.
„Este mai usor sa citesti, decat sa muncesti”, mi-a spus odata o prietena. Acum tind sa ii dau dreptate.
Sa nu ma intelegeti gresit, sa nu credeti ca am ceva cu cititul, toata viata mea am avut cel mai mare respect posibil pentru aceasta activitate. Am un respect extraordinar atat pentru scriitori-pentru orice creator- cat si pentru cuvant, fie scris, fie vorbit.
Asta am gandit tot timpul despre citit. Suta la suta numai de bine. Nu am scris acum despre beneficiile cititului, pentru ca pe acestea le stie toata lumea. Poate ca ar trebui.
Eu am vrut sa scriu despre exces. Pentru ca si intr-una din cele mai benefice activitati umane, excesul poate face rau!
Adica m-am tras de urechi si am zis sa va semnalez si voua 🙂
Total de acord, Mihaela draga! Orice in exces nu poate decat sa dauneze :).
Am avut si eu perioada mea, in liceu cred, bine insa ca am realizat la timp ca ma cam desprindeam de lumea reala la modul acesta.
Cititul da dependenta 🙂 Dar nu la oricine …
si eu sunt la excese din astea :). In metrou citesc (uneori la limbi straine, sa mi le perfectionez, am fix 20min cu metroul, suficient), la birou mereu citesc emailuri si bloguri inainte de munca, la sf programului iar, acasa sigur (cand nu am altele de facut). Am pe kindle x carti descarcate pt vacanta (nu iau neturi cu mine in vacanta 😀 ).
Da , si cititul da dependentă , ca si sportul, Facebookul,fumatul . Întrebarea mea este ce vrei sa obții cu asta (cu excesul )si care e de fapt nevoia ta, ce înlocuiești de fapt? Tu conștientizeazi excesul, deci nu se pune problema adictiei , ceea ce este ok .
Ceea ce ai scri tu este un fel de concluzia a articolului, venita ca din constiinta mea. Nevoile sunt mai multe, cea mai puternica dintre ele am constientizat-o recent la psiholog. Dar parca nu imi vine sa cred ca ar fi asa 🙂 Excesul ii constientizez, dar parca tot imi pare adictie. Imi place foarte mult sa descopar lucruri noi, schimburi de idei si impresii, povesti fascinante, fotografii sensibile si bine facute. Parca sunt un fel de hrana a mintii.
ceea ce faci tu nu e ce eu inteleg prin „citit”, ci o pierdere agreabila de timp. Cititul in esenta este altceva. Parerea mea este sa te apuci de gatit, in felul asta citesti retete de bucate si e si mai cu folos! Zi buna!
Bine ai venit, Carmen! De gatit m-am apucat de vreo 12 ani, poate o sa scriu ce si cum, intr-o zi, dar aici sunt si multe retete si multe meniuri. Si mai am si un mare-mic mancacios in casa:) Referitor la „cititul in esenta”, chiar nu stiu ce intelegi tu prin asta. Eu prin citit inteleg carti, reviste, bloguri, intr-o ordine si proportie variabile in timp.