Saptamana trecuta mi-am petrecut zilele aproape numai prin spital. Va spuneam eu mai demult ca mama trebuie sa isi faca o operatie si, in sfarsit, aceasta s-a intamplat vineri.
Totul a fost in regula, este deja acasa si imi spune ca se simte bine.
Stia de foarte multa vreme ca trebuie sa faca acest lucru. I se tot explicase cate complicatii pot aparea din cauza tiroidei si totusi amana de teama. Mama a avut destul de furca cu sanatatea, spitalele si tratamentele. Dar nu a avut nicio interventie chirurgicala pana acum.
Teama era extraordinar de mare si motivele de a nu se opera porneau de la tot felul de frici mai mici sau mai mari si chiar a ajuns sa imi spuna ca nu o sa imparateasca ea lumea.
La asa o frumusete de argument, ma lua cu lesin. Exista o rezistenta pe care greu de tot am reusit sa o indepartam. Dar intr-un final, intr-o zi s-a hotarat. Nu stiu cat de convingatori om fi fost noi, cat de mult or fi atarnat cuvintele cardiologului si internarile pe sectia dumnealui, cert este ca s-a programat pentru operatie.
Acuma venise randul meu sa imi fie teama. Ma gandeam cum sa fac si ce sa spun ca sa o ajut mai mult, mai bine, ca sa ii mut gandul de la frica, ca sa fie mai usor. In sfarsit, aveam mari emotii.
Asa ca mi-am luat niste zile de concediu ca sa fiu cat pot de mult alaturi de ea, ca sa o sprijin, sa o incurajez si sa o ajut. Asa cum orice fata ar face pentru mama.
Si ce credeti voi ca s-a intamplat? In cea mai mare parte a timpului petrecut in spital, in afara zilei cu operatia – ca atunci nu prea mai stia de ea, dupa o anestezie generala- ce spunea cel mai mult mama mea?
Hai, mama, nu mai sta atata. Du-te acasa ca sa te odihnesti si tu! Nu, sa nu imi aduci nimic de mancare, eu trebuie sa slabesc, nu sunt aici la ingrasat. Nu, nu imi trebuie mancare, e buna si mancarea de aici.
Serioooos???? vine si replica mea. Ca doar vazusem eu ce supe clare precum clestarul ieseau din bucataria spitalului.
Lasa, mama, du-te acasa si fa-le baietilor de mancare. Ai rezolvat cu actele pe care trebuia sa le faci?
Nu, nu am intrebat asistenta, ca era foarte ocupata.”
Si tot asa. Iar eu imi luasem concediul, special pentru ea. Si ii insir intr-o seara lui Mihnea toate cuvintele acestea ale ei. Copilul s-a uitat nedumerit la mine si m-a intreabat de ce spune asa.
Nu stiu, mama, asa e ea.
Intr-o jumatatea asta de veac in care mi-am plimbat prin lume pasii si gandurile, nu am vazut niciodata vreun om cu mai multa grija fata de ceilalti. Asa e ea! Sa nu supere pe nimeni, sa nu deranjeze pe nimeni.
Si stau eu acuma sa ma intreb daca este posibil sa-ti mai schimbi acest fel de a privi viata. Sincer, nu prea mai cred ca se poate ca dupa atatia ani in care grija pentru noi si pentru toti ceilalti ti-a dominat viata, sa mai inveti acum sa ai grija si de tine.
Uf, mai mami! Eu ti-am tot spus si ti-as tot spune…chiar daca e in zadar.
Ca asa-s parintii astia, nu asculta de copii 🙂
Ai fost tare curajoasa, mami! Parca nu-ti fusese niciodata frica!
Love you both!
Multa sanatate mamei!
Cu mancarea nu mai insista sa-i duci de-acasa, uneori e bine sa mananci din spital, daca stai cu mai multe femei in salon, daca intelegi ce vreau sa spun. Dietetic e mai bine, iar spitalul face mancarea ultra dietetica. Lasa asa. Iar tu protejeaza-te daca ea te pune, ca e nevoie sa fii puternica pe termen lung, nu sa cazi dupa ce-o scoti din spital de la atata alergatura.
Eu am fost in spital si spun cinstit ca nu-mi trebuia nimic de-acasa, decat cate o pijama curata cand si cand. In spital esti ca se te faci bine, sa te odihnesti psihic si fizic, nu sa primesti vizite. Dar da, eu sunt salbatica si recunosc, insa vad ca nici mamei tale nu pare sa-i fie greu in spital, asa ca mai ascult-o si pe ea 🙂
Multumesc, Cristina! Mai greu i-a fost inainte, decat in spital, e adevarat.
Era o supa minunat de incolora, cu o vaga urma de portocaliu pe fundul cestii 🙂 In rest, totul a fost bine, nesperat de bine. Am vrut sa ii mai duc o pijama, dar avea stoc si la ele, asa ca nici asta nu a vrut. Eu o ascult, ce sa fac? Ea nu vrea sa ma asculte pe mine, dar intr-un final a reusit sa se opereze si speram ca se va simti mult mai bine.
Nu pot comenta, nu pentru că nu vreau, ci pentru că indiferent ce aş scrie, mi-ar fi prea sărace cuvintele pentru a putea da sens unr gânduri şi rânduri când vine vorba despre părinţi şi suferinţele lor.
Am zis însă, să nu trec fără să las un semn, să nu trec fără a lăsa un gând bun şi-o rugăciune curată pentru părinţii tăi, pentru voi şi pentru toţi cei aflaţi în suferinţă.
Zi binecuvântată să fie la voi, Mihaela!
Multumesc, Parinte, multumesc frumos pentru gandurile bune si rugaciuni! Credeam ca doar mie mi se intampla sa imi para cuvintele sarace, de multe ori trec si nu va scriu din cauza aceasta, va marturisesc rusinata si mica-mititica…Dumneavoastra aveti darul cuvintelor si aveti mult har. Multumesc!
Totul e bine cand se termina cu bine ! Sanatate mamei tale si mult curaj tie, sa le poti face pe toate !
Asa este, Dani! Mai are inca una de facut, cred ca o va amana. Dar este de inteles acuma, sa o vad restabilita dupa asta si mai vedem mai departe. Imbratisari!
Din tot sufletul, multă sănătate mamei tale!
De comportat, să știi că se comportă fix ca mama mea. 🙂
Te îmbrățișez!
Sunt niste dragute si tare ne mai emotioneaza uneori cu grija lor continua. Multumesc si imbratisari!
Multă sănătate mamei Tale!Ai făcut bine ca ai convins-o sa se opereze,afecțiunile tiroidiene dau tulburări de ritm Cardiac,anxietate. Va doresc sa petreceți cat mai mult timp împreună, sa aveți o relație „de la egal la egal”,ceea ce reflecta încredere în sine de ambele părți, e o comunicare sănătoasă și o sursa de energie pozitiva.Oricum mama e prietena,”experta avizata” Întotdeauna trebuie sa avem timp pentru părinții noștri! Eu am avut cu mama o relație cu totul speciala ! Bine, exista și mame posesive, , dar în marea lor majoritate sunt mame de băiat unic,persoanele de fata se exclud!
Va sărut și multa Sănătate!
Multumesc, Ileana! Stai sa vezi ca cel mai greu a fost sa accepte ideea de operatie. Acuma mai urmeaza una! Exista si mame posesive, asa e, slava cerului ca ale noastre nu sunt asa. Dupa cum ma cunosc, zic ca nu am nici eu sanse sa devin astfel. Nicio data nu esti foarte sigur pe ce vei fi, dar sunt mult prea constienta de cat rau fac copiilor asemenea mame, astfel ca….nu voi fi genul. Sanatate multa si la voi si o saptamana usoara!
recuperare rapida mamei! Cel mai important e sa se simta ea confortabil – ca restul vine de la sine!
Multumesc! Deja este mai bine, după ce termin pe aici cu scrisul, am să o sun.