Câteodată, firicelele acestea ce compun drumul vieţii se împletesc într-un mod neaşteptat de frumos, unul care nu-ţi trece prin minte, nici măcar razant. Cam aşa-ceva-cumva, a fost cu cele ce l-au conectat pe copilul Mihnea cu Mihaela Cocheci, pictor recunoscut, cu multe lucrari şi expoziţii de pictură.

Datorită acestor fire de drumuri împletite, am eu astăzi o mare veste de împărţit şi o invitaţie de făcut. Iar prin această invitaţie la expoziţia ce urmează, ne-am mai şi cunoaşte unii cu altii, lucru ce mult m-ar bucura.

Deci…

Să tot fie vreo 8-9 anişori (care nu ştiu unde şi când au zburat), de când mergeam cu Mihnea de mânuţă, în căutarea unei  săli pe undeva, pe Splaiul Independenţei. Când am găsit-o şi am intrat, puiul mic de lângă mine s-a oprit în prag. Am crezut că din cauza oamenilor mari şi mulţi, şi, probabil, chiar aşa a fost.

Cert e că apoi mi-l amintesc: o juma’ de metru de copil, cu un sacou alb şi şmecher tare, ce făcea du-te vino in faţa tablourilor. Nu era cu mult mai înalt ca vazele cu flori, de lângă perete. Se apropia si se-ndepărta, uitându-se cu atenţie la fiecare. Nu mi-a spus ceva anume momentul acela, doar ca mi-a plăcut de el (de fapt, şi de moment şi de Mihnea) că  de aceea l-am şi reţinut 🙂

Eram la vernisajul unei expoziţii a Mihaelei Cocheci.

Pentru cititorii mai noi ai blogului, Mihaela Cocheci este pictor apreciat şi membru al Uniunii Artiştilor Plastici. Pictează şi călătoreşte de 25 de ani, lucrările ei fiind reunite în mai mult de 40 de expoziţii personale şi 35 de grup. Apreciată nu doar la noi, a participat cu succes la expoziții internaţionale, în Belgia, Olanda, Franța, Portugalia, Italia, Liban, obţinând multe medalii de aur şi argint.

Ne cunoaştem de mulţi ani şi pot spune cu mâna pe inimă că aceste remarcabile rezultate sunt dublate de un suflet deosebit de cald, de sensibil şi de frumos. Cu multă generozitate şi entuziasm, participă ca voluntar în acţiuni menite să sprijine bătrânii şi să încurajeze copiii.

Îmi este foarte dragă şi o admir nespus.

Pentru mine, un modest şi simplu admirator de arta, pictura Mihaelei înseamnă bucurie. Bucuria unui suflet special, în călătoria numită viata, dar şi în călătoriile pe meridianele lumii.

Bucuria unui artist in faţa frumuseţii şi a unui explorator in faţa miracolului descoperit. Din tablourile ei ţâşneşte căldură, lumină, optimism, putere şi credinţă, adică exact ceea ce o defineşte pe ea ca om.

Mihaela ne-a invitat de fiecare dată la expoziţii şi am participat la câte am putut. A mai crescut şi copilul, aşa că nu mereu a fost la fel de degajat ca la trei anişori şi-un pic. La cea dedicată Japoniei-SAKURA-Misterul florii de cireş era încă mic, astfel că după turul expoziţiei avea o mare treabă cu o frânghie pe care o legăna ca pe-o liană.

Privind printre fotografii, am găsit una ce mi-a amintit, cumva, de ceea ce povesteam despre admiratia tablourilor de la prima participare la vernisaj.

La expoziţia dedicată Japoniei

La cea dedicată Indiei şi misterelor ei era mai serios. Am mai crescut şi noi, de.

După cum vă spuneam, nici prin cap nu-mi trecea pe atunci, că va veni o zi în care vă voi face o invitaţie în numele Mihaelei şi a lui Mihnea.

Mihaela ne-a onorat cu propunerea ca Mihnea să participe cu câteva lucrări, la expoziţia pe care o dedică Mexicului şi Cubei.  Tot caut vorbe prin care aş putea să exprim mai bine ceea ce simt, mulţumirea, încântarea şi preţuirea pentru omul special pe care am avut norocul să îl am coleg.

Mulţumim din suflet, Mihaela! Vom fi cu siguranţă acolo!

Dacă aveţi plăcerea, noi ne-am bucura să ne vedem, revedem sau cunoaştem, marţi 20 septembrie, orele 18,00, la Biblioteca Naţională a României, Sala Symposium.

Vă aşteptăm cu bucurie!