Am reflectat! De luni, de cand am publicat actiunea, pas in economisire, reflectez daca sunt obsedata de economisire. Mi s-a spus ca sunt mult prea preocupata de economisire si m-am tot gandit la raspuns. Ca sa fie clar, nu m-am suparat.
Niciun comentariu scris in mod civilizat nu ma poate supara, intrucat suntem foarte diferiti si prioritatile noastre nu sunt aceleasi
Mai mult decat atat, chiar si acelasi om isi schimba ideile si prioritatile in timpul vietii, asa cum o sa va povestesc mai jos.
Concluzia este ca acest comentariu m-a intrigat, m-a pus pe ganduri si mi-a oferit inca un subiect de scris. Deci, multumesc Ileana!
Daca ati citit postarea sau daca o veti face, veti vedea ca cei care nu reusesc sa economiseasca sunt mai multi decat cei ce izbutesc acest lucru. Nu este de mirare, stiu de pe propria piele si de la toti cei din jurul meu ca asa stau lucrurile in lumea noastra.
Raspunsul la intrebarea pe care mi-am pus-o luni, este da.
DA. La modul elegant spus, sunt prea preocupata de economisire. La modul mai putin elegant, sunt cam obsedata de economisire.
In straduinta de a-mi raspunde sincer si de a intelege chiar si eu de ce sunt obsedata de sie, mi-am amintit de mine de acum multi ani.
Primul meu job a fost undeva departe de Bucuresti si de casa parintilor mei. Am prins ultimul an cu repartitie si m-am agitat destul de mult pentru a primi in chirie un apartament de la Primaria orasului.
Hartia ca mi se aprobase apartamentul a venit la liceul la care predam. M-a chemat directoarea sa mi-o dea si mi-a explicat dumneaiei ca o singura persoana nu are cum sa stea intr-un apartament de doua camere. Asa ca va trebui sa stau cu inca o colega, o alta profesoara, nou venita si ea in liceu.
Nu prea stiam eu cum stateau lucrurile pe vremea aceea, asa ca am luat hartia si am zis ca asta este. Ulterior am cunoscut-o si pe domnisoara profesoara, viitoarea mea colega de apartament. Nu am placut-o deloc si cred ca nici ea pe mine, dar nu prea aveam ce face. Ne-am dus amandoua rapid la Primarie, am semnat toate actele si acolo mi-a precizat ca este normal sa fie ea trecuta ca titular al apartamentului, ca doar este mai mare ca mine.
Super argument 🙂 Ce daca eu alergasem ca nebuna si statusem la nu stiu cate usi ca sa intru in audiente si sa fac toate cele necesare obtinerii lui. Era mai mare, nu? Si era si verisoara directoarei noastre, am aflat mai apoi.
Lucrurile s-au asezat cumva – adica tot asa cum a vrut ea- si cand blocul a fost cat de cat gata si ne-am mutat impreuna in noua locuinta. Eu nu aveam bani de mobila, doar un pat si o mocheta mi-am putut lua. Ea avea bani stransi si a avut cu ce sa cumpere mobila de bucatarie si o sufragerie mare si frumoasa. Mi-a comunicat si acest lucru, ceea ce fireste ca a insemnat ca ea va locui in sufragerie si eu in dormitor.
Buuuun!
Nu imi placuse de cand o vazusem si dupa cate v-am spus este lesne de inteles ca sentimentul se amplifica cu o rata exponentiala.
Dar nu au fost suficiente momentele. Au mai urmat.
Cand ne-am mutat noi era iarna si blocurile din cartierul acela, inca in constructie, nu fusesera bransate la caldura. Aveam doar gaze, apa rece si curent. Trebuia sa locuim acolo si implicit sa ne incalzim si sa ne spalam.
Mi-am cumparat si un radiator electric si imi incalzeam dormitorul cu el. Ea nu. Isi muta in fiecare seara si dimineata, un fotoliu pat, din sufragerie in bucatarie si invers. Evident ca eu am platit factura la curent electric. Si normal sa fi fost asa, una din putinele situatii normale in toata coabitarea noastra.
Intr-o zi am incalzit apa pe aragaz, intr-o galeata metalica, smaltuita, ca acelea de pe vremea noastra 🙂 Ea nu era acasa, nu imi interzisese sa folosesc vasele ei. Apa era pentru baie si mi-a trecut prin minte ca s-ar putea supara ca ii stric galeata, dar nu s-a suparat. Nu de asta!
S-a suparat ca stric mobila. Aburul de la apa face rau mobilei de bucatarie si se desface folia aceea care se lipeste de pal, nu stiu cum ii spune.
Oooops, la asta nu ma gandisem.
„Si cum ne vom spala?” intreb enervata si intepenita de posibilitatea care se intrezarea.
In vizite la prieteni, a venit raspunsul.
Nu ne-am certat, nu am avut decat vreo doua discutii decente si apoi am incetat sa mai prea comunicam. Cam toata comunicarea se redusese la intrebarea daca ma marit si la raspunsul meu ca nu.
De cate ori ma vedea vorbind cu vreun coleg in cancelarie sau oriunde, seara imi punea aceasta intrebare. La preluarea apartamentului era precizat in contract ca cea care se casatoreste prima ramane in apartament.
Eu nu aveam nici cel mai mic gand de casatorie pe-acolo, dar ea se temea ca pierde locuinta. Cateodata mi se facea si mila de ea. Modul in care se comportase si felul in care acaparase situatia, extragand pentru ea tot ce era avantajos, ma indigna si ma indeparta.
Dar reflectam si la viata pe care o avusese. Pana atunci, cand ajunsese la 35 de ani, lucrase doar la tara, facuse naveta, stransese bani si sperase probabil, ca multi oameni, la casatorie.
Casatoria nu prea se arata, dar anul acela fusese foarte bun pentru ea. Rezolvase toate celelalte probleme, ceea ce nu era deloc rau pentru un singur an
Insa eu nu o placeam deloc si nu puteam sa comunic mai nimic cu ea. Chiar daca coabitarea noastra era aparent normala, eu povesteam despre ea prietenilor pe care mi-i facusem in oras. Si cam radeam deseori.
Am mai stat doar cateva luni in oras, a venit Revolutia si am putut pleca. Nu m-am simtit bine acolo, aproape plangeam dupa Bucuresti si prietenii mei din facultate.
Dar din toata experienta, cel mai mult mi-a displacut ea. Am categorisit-o in mintea mea si in fata altora, ca o domnisoara batrana, cu apucaturi de avara si cu sufletul dominat de bani.
Am plecat, ea a ramas cu apartamentul, mi-a trimis mai tarziu o scrisoare sa imi dau acceptul sa il cumpere.
Am venit in Bucuresti unde am stat si eu multi ani singura. Cu prieteni in jur, mult mai aproape de ai mei si cu o viata destul de placuta. Dar toate paleau cand ani de zile intram seara intr-o casa goala.
Uneori imi mai aminteam de ea. Rar, ce-i drept, dar mi se intampla. Si mi se intampla si sa imi fie teama sa nu devin la fel, o domnisoara batrana, avara si singura.
Imi parea rau ca povestisem in hohote despre obiceiurile ei. Nu o data mi-a trecut prin minte ca imi dadea si mie Dumnezeu lucrul de care facusem haz la altii.
Unii dintre voi stiu ca problema singuratatii am rezolvat-o. Mai raman celelalte 🙂 Glumesc, sper sa nu car nicodata fotolii sau sa ma spal la prieteni, ca nu pot sa-mi tin nici acum rasul gandindu-ma.
Dar lectia numarul unu a fost sa nu mai judec oamenii si sa nu mai rad de ei. In masura normalitatii si a firii omenesti, ca sigur ca ni se mai intampla.
Lectia numarul doi a venit peste niste alti ani, cand am ramas cu salariul ultra-super-extra diminuat.
Si BUUUUU!!!!! Numaram fiecare leut, dupa niste buni anisori in care nu facusem asta. Si mi-am promis ca nu voi mai trece prin asa ceva.
Si a inceput cititul, cautatul, studiatul blogurilor si publicatul blogurilor de finante personale. Si a inceput sa imi placa.
Continuarea o stiti, am scris-o in articolele precedente.
CONCLUZIA?
Nu vreau sa mai judec pe nimeni, nu vreau sa mai trec prin doi ani de socotit banuti, dar nici nu vreau sa fiu obsedata de ei. Multumesc din nou, Ileana, ca mi-ai atras atentia.
Uneori pierzi din vedere ca foarte usor poti trece in extreme.
Calea pe care voi merge un timp va fi sa continui sa depun la banca cei 10%, plus suta de lei si apoi sa traiesc ca si pana acum.
Vedem ce imi va iesi si cat voi persevera, o sa va mai tin la curent
Este o poveste, a mea, si o concluzie tot a mea. Fiecare face ce vrea si ce poate cu banii lui, eu doar povestesc si scriu experiente.
Ca daca are omul blog 🙂 , trebuie sa si scrie.
Si ideal este sa scrie despre ce ii place si il entuziasmeaza, de 🙂
Sper ca am avut vreo coerenta, iar am scris prea mult 🙂
Nu te- am judecat’, mi-am permission in sfat, deoarece azi totul in eps si se termina cu bani, totul se invarte in jurul lor, iubitrea, dragostea , intelegerea sunt mult Mai importante. Fatal meu a murit cand cand am intrat la Facultate, venitul familiei a scazut substantial, dar dragostea familiei , sustinerea au fost cele Mai de pret desi aveam Colegi , cu parinti Medici care de multe ori ma ironizau ca nu- mi permiteam excursii, haine de Firma,dupa ce am terminat facultatea am realizari, multimesc lui Dzeu,reusesc sa fac si ceva economii, dar nu sunt prioritati, imi place sa calatoresc !Chiar cand trec prin perioade dificile , dimineata spun maine va fi Mai bine ca ieri si Ma voi descurca! Tine minte ca femeile sunt mult Mai puternice decat barbatii , forta noastra mentala o depaseste pe a lor! Azi Mai Putin , Maine Mai mult! Apoi viata e scurta, nu luam cu noi nimic!
Ileana, perfect adevarat ca nu sunt prioritari in viata, sunt doar necesari. Dragostea si armonia familiei sunt cele mai importante, asa cred si eu. Economiile acelea absolut necesare, vreau sa le obtin si eu si vreau de asemenea, sa gasesc o varianta si pentru calatorii, de cativa ani nu am mai avut un concediu cum imi doresc. Imi pare rau pentru tatal tau, greu trebuie sa fi fost in facultate. Tot respectul pentru modul in care te incurajezi si reusesti sa treci peste perioadele mai dificile.
Eu zic ca e un dar,sa fi econom.Sunt putine prsoanele acestea.Sa sti ca acum multi,multi ani,am stat si eu intr-un apartament la inceput cu o colega,dar la noi totul a fost ok.Numai bine !
Eu sper ca nu, ca altfel nu prea avem si noi sanse, astia nedaruiti. Majoritatea celor care scriu despre finante personale, inclusiv Iulia, povestesc ca au fost odata ca si noi, cheltuiau tot ce castigau si uneori chiar mai mult. Apoi, din diverse motive au realizat acest lucru si au inceput sa faca schimbari. In facultate am stat si eu cu multe colege, eram chiar 4 in camera si nu in fiecare an aceleasi. Si ne-am inteles bine, dar in cazul despre care am scris nu a fost asa. Nici persoana si nici modul in care mi-a fost impusa nu mi-a placut, de aceea nu a fost bine.
O varianta pentru calatorii ar fi Omnia turism,am calatorit la inceput(cand eram mai stramtorata)au preturi accesibile,poti plati in rate,singurulinconvenient arfi ca trebuie respectat programul! dar iesi din rutina zilnica,vizitezi locuri noi,frumoase,istorie ,arta..,intr-adevar nu prea ai timp sa interactionezi cu oameniidin tara respectiva,pentru ca ai ghid cu program destul de strict,comprimat totul pentru a bifa cat mai multe obiective ,dar mie mi-a placut.Acum,de 3 ani plecam singuri ,stabilim destinatia,mai mult eu decat jumatatea mea,luam hotel,avion,iar acolo excursii locale.Si sper din tot sufletul ca in acest an sa reusesti sa ai un concediu asa cum il visezi! Daca jumatatea ta nu are initiativa ,fa-0 tu!In septembrie sunt mai ieftine,cu autocarul este un pic mai obositor,asa spun unii ,dar eu in cocediu ma simt minuat,nu ma doare capul,nu coloana,pot merge km pe jos! si poti plati in rate !
Multumesc pentru pont, o sa retin agentia, de fapt ii stiu, dar nu am calatorit niciodata cu ei. Cu excursiile cu autocarul, eu nu am nimic impotriva dar sotului meu nu prea ii place sa-i impuna altii programul 🙂 Eu le consider foarte bune pentru excursii circuit, iti sunt toate aranjate mai bine. Singuri am plecat si noi in cateva excursii, inclusiv Parisul. A trecut mult timp si imi este dor de o calatorie, sper si eu sa reusim ceva in vara asta. Sau macar in septembrie, cum spui si tu, sunt preturile mai mici. Anul trecut eram cat pe ce sa mergem si apoi mi-au rasarit niste probleme cu dintii, si apoi a devenit o urgenta si pentru sotul meu si a picat concediul. Inca mai lucram la dinti, insa sper si la o plimbare mai lunguta. Un sfarsit de saptamana placut, Ileana!
Si despre mine se poate spune (s-a spus deja) ca sunt obsedata de mancare :)) Eu as zice insa ca nu sunt obsedata, ci doar pasionata sau preocupata de zona asta de cooking pe care imi place sa o explorez. Lucrurile pot fi nuantate, draga mea. Cred ca si tu, ca si mine, esti preocupata de subiect si explorezi, testezi, tragi concluzii…despre bani si despre tine 😉 continua sa faci ceea ce iti starneste interesul si iti aduce satisfactii. Te pup!
Ca bine mai zici tu, Iuliana 🙂 Ne place sa exploram si sa cercetam si apoi scriem ca de-aia ne-am facut bloguri 🙂 Acumaaa, ca exista si o speranta ca va mai fi cuiva de folos…ramane in cercetare si asteptare… Te pup si eu!
Gatitul nu e obsesie e pasiune!daca in fiecare preparat pui si un gram de dragoste…ce deliciu iese!
Daaa. Si pasiunea aste am descoperit-o mai tarziu. Odata cu sotul ce mereu ma lauda si apoi si cu copilul ce mananca cu pasiune multe din cele ce le gatesc 🙂
Obsesie devine atunci cand iti intuneca si deformeaza orice alta componenta a vietii, cand nu te mai poti bucura de viata. Exemplul tau e bun…
Nu zic ca viata e usoara, economisirea e vitala pt juma din omenire, cea cu au venit minim pe economie sau mai putin. Pt noi e dificil pt ca avem exemple deformate: venim dintr-o perioada (comunista) in care decizia nu era a noastra ci ne era impusa, si nu aveam de unde alege. Acum e contrastul: boom-ul consumerist, reclamele, dar si snobismul pun presiune pe noi. Asa ca e musai sa alegem, dar cu cap.
Solutia pt mine e frugalitatea si simplitatea. Eu am invatat-o de la occidentali, straini cu care am venit in contact. Cateva idei care m-au uimit: o singura adresa email/facebok in casa ( what? o sa ziceti, dar apoi ganditi-va care ar fi avantajele..), un singur mobil si ala pe cartela in casa, no tv, no car, haine mana a 2a etc.
Eu cred ca petrec cam 1-2 ore cu studiu si calcul bani, saptamanal. A devenit un hobby: listele imi iau 15 min pe sapt, studiu cont, plus ce citesc bloguri ( nu doar de administrare bani familie, ci si de gradinarit, investitii, randamente).
Merita? Da, merita. Acum 5 ani eram un singur venit in familie, datorii, si la sf lunii asteptam salariul, ingrijorata, si nema bani de concedii. Am reusit sa scad facturile si sa nu mai astept salariul ca aveam cu ce, am reusit sa fac economii (mai intai 5% si apoi treptat pana la 20% din salariu) si sa acoper datoriile toate. Adica sa dorm linistita.
Daca privesc in urma, as alege altceva?
Doar inceput mai devreme toate astea.
Bine ai subliniat, nu este usor pentru noi cu toata istoria avuta, si de aceea poate nu ne iese deloc sau greu. Multumesc pentru ca ne-ai dat exemplul tau. Arata ca se poate si in 5 ani schimbarea a devenit foarte mare, 20% este un procent bun, foarte bun. Mai las ceva timp doar cu economisirea si apoi incep usurel si cu investitii mici, ne sfatuim, da 🙂
Mihaela, si eu sunt obsedata de economisit, moduri de a face bani, de a plati cat mai putin, de a obtine maxim cu minim de cheltuiala. De cand ma stiu, sunt cu liste, cu planificat strict banii de facturi/cheltuieli, banii de concediu (chiar daca ratele lunare la banci sunt de ordinul a 40% din venit). As vrea sa platesc in mod accelerat niste credite, am si vb cu sotul despre asta. Pare incantat (chit ca el simte cel mai des frustrarea de a economisi, el este cheltuitorul casei:)) mai ales ca printre scopurile pt care economisim mai strecor si cate-o bucurie pt sufletul lui (anul trecut de Craciun a fost dslr-ul, in vara asta o noua masina). Ce as vrea sa stiu ar fi modalitati de investire pe termen scurt, insa cred ca mai bine transform banii in euro si mizez pe cursul valutar.
Cu ce ma mai delectez in ultima vreme: citesc un forum mrmoneymoustache.com si ma inspir de-acolo. Am incercat si pe forumuri din Franta (doctissimo), insa nu sunt sfaturi practice raportate la viata mea.
Delia, m-a bucurat comentariul tau si iti urez bine ai venit pe blog. Imi place sa invatam unii de la altii si iti multumesc pentru ideile pe care mi le-ai dat. Nu stiam forumurile si cum voi avea timp voi face o lectura aprofundata. Felicitari pentru ceea ce ai reusit, imi pare o mare performanta sa economisesti atunci cand rata are o pondere asa de mare in venituri. Ceea ce reiese in mod evident din cuvintele tale este faptul ca economisirea si investirea banilor nu te transforma intr-un zgarcit, asa cum gresit se crede la noi, ci intr-un om care isi poate satisface bucurii. La inceput te retii si te abtii de la unele, dar scopul este ca mai tarziu sa iti permiti ceea ce iti doresti. Practic, renunti la unele neimportante sau amani unele mai importante pentru mai tarziu, tocmai pentru a-ti putea realiza visurile mari sau mai multe dintre ele. Asa imi pare mie ca stau lucrurile. Despre investitii, si mai ales cele pe termen scurt nu stiu prea multe. Inca. Am avut ceva tentative, dar nu s-au soldat cu mari reusite din cauza unor greseli pe care le-am facut. Mi-am dat seama de ele si data viitoare nu le voi mai repeta. M-as bucura sa ne mai povestesti si despre economii si despre investitii. Un blog care imi place, daca vrei sa mai cauti resurse, este affordanything.com. Te mai astept cu drag!
Eu cred ca tine foarte mult si de educatia financiara primita in copilarie (parca am si citit undeva asta in articolele trecute). Cred ca e destul de usor sa treci de la o extrema la alta si cred ca e foarte important sa realizezi asta!
Foarte usor treci in extreme, asa e. De aceea e bine sa tii cont si de parerile celor din jur, te mai aduc cu picioarele pe pamant.