Ca sa termin cu povestirea intamplarilor din perioada premergatoarere Pastelui, am zis sa continui cu vizita de la sora si cumnatul meu si sa va arat casa verde din Braila.

Acuma…pe noi nu casa verde ne-a ispitit la Braila, ci niste mici doruri. Domnisorul Mihnea a solicitat categoric o vizita la varul lui, iar mami s-a executat cu placere 🙂  Pe langa var, matusa si unchiulet – toti niste simpatici, copilul meu este fascinat si de cei doi caini care populeaza casa si curtea lor.

Familia gazda  🙂 este mare  iubitoare de animale, casa lor fiind populata momentan cu un Yorkshire Terrier, acum tuns si cu un maaaare caine dintr-o rasa japoneza (cred ca se cheama Tosa Inu).

Amandoi sunt tare afectivi, iubitori si lipiciosi. Mihnea si proprietarii sunt teribil de incantati de cel mare,  dar mie mi s-a lipit de suflet piticania care venea la mine si imi arunca niste priviri atat de galese ca aproape l-as fi luat acasa. Mare bucurie i-as fi facut lui Mihnea, dar ma vad nevoita sa ma abtin.

Ca nu mi-l dadea nimeni, nu de alta 🙂

Ia veniti de vedeti cum statea el cand noi ne uitam la film. Tiii, pupa mama pe el, dragutul  🙂

Later edit: Am primit mustrari ca nu vi l-am aratat si pe cel mare(cainele) si mi s-a trimis instant o fotografie cu el 🙂

El este mandrul Aizen, asa il cheama:

In afara de joaca cu cainii si de bucuria de a vedea cei doi veri petrecandu-si in armonie timpul, am facut ture cu bicicleta, la initiativa sora-mii, maaaare iubitoare de miscare.

Mi-a prins si mie bine, mai-mai ca am inceput sa visez la traseul de ciclism transilvan din Podisul Hartibaciului, care leaga Sighisoara de acele mici perle de sate sasesti, pe care de atata vreme visez sa le explorez cu piciorul.

Iaca de-acuma, ca tot avem trasee, as putea sa visez la explorari pe doua roti. Si nu doar satele cu biserici fortificate si case ca niste minicetati, presarate de-a lungul drumurilor serpuitoare imi fac cu ochiul, ci si peisajele domoale si colinele unduioase, stralucitor de verzi in aceasta perioada a anului, ma fac deseori sa visez cu ochii deschisi, ziua in amiaza mare.

Dar sa ne intoarcem la Braila, zic 🙂

Pe langa cele doua roti, ne-am folosit si de cele doua picioare din dotare si am batut strazile din jurul casei in care locuieste sora mea cu ai ei baieti si caini.

Braila a fost un oras infloritor pe la inceputul sec. al XX-lea, cu o activitate economica centrata in jurul portului si a Bursei Agricole unde se stabilea pretul cerealelor in Europa. O comunitate cosmopolita de evrei, greci, turci, lipoveni si italieni se formase in oras, iar casele ramase in centru amintesc de o apusa prosperitate a celor ce le cladisera. Si eu si sora mea suntem fiicele aceleiasi mame iubitoare de case, ceea ce inseamna ca nu ne dam in laturi de la plimbari printre siruri ordonate de case vechi, mai mult sau mai putin reconditionate, dupa noroc si starea actualului locatar. Si desigur ca nici florile nu ne lasa indiferente. Toate curtile au fost inspectate si toate florile au fost admirate 🙂

Pe langa cea de mai sus, mi-au mers la suflet rotunjiorii boule de neige, cu alb-verzuiul lor untos. Uitasem de bulgarasii acestia.

Liliacul era cam pe trecute, dar umplea aerul de parfum suav…

Din pacate, cand ai camera foto desteapta, nu o mai iei dupa tine…ca este prea grea 🙂 . Asa ca am doar cateva poze facute de Cristiana cu telefonul. Dar eu zic ca sunt dragute 🙂

Am trecut pe langa multe case ale caror elemente arhitecturale meritau a fi imortalizate, dar ne-a atras atentia una mai mica, foarte pitoreasca in verdele ei. Erau multe splendori arhitecturale, ale elitei boieresti interbelice, insa micuta aceasta chiar ne-a oprit din drum.

Casa verde din Braila seamana mai mult cu casele sasesti-ca tot vorbeam de satele lor. Dar a fost asa un spectacol aparitia ei, ca ne-a oprit din drum si ne-a imbiat sa o fotografiem…

Cam asa arata casa verde din Braila si o biciclista ostenita sau nu 🙂