Mi-au revenit vorbele acasa. Sincera sa fiu, nici nu stiu cum de le-am gasit, ca dimineata m-am trezit cu un sentiment de sfarsire in mine, ca mi-a luat o ora sa deliberez daca vin la serviciu, ‘au ba.

Dar am altele mai importante sa va comunic, asa ca las sfarselile mele si va multumesc din tot sufletul meu de blogger, de om, de prieten si de nasa.

Va multumesc pentru ca v-am simtit atat de aproape in greaua incercare a finilor nostri si va multumesc pentru tot ajutorul oferit lui Cristi. Ii multumesc a nu mai stiu cata oara Iuliei ,pentru articolul emotionant pe care l-a scris in ajutorul lui Cristian si pentru tot sprijinul pe care mi l-a oferit intotdeauna.

Cristian este internat in Freiburg, unde i se refac toate analizele. Sergiu ne informeaza pe Facebook, despre ce se intampla in fiecare zi. Ii simt ca au incredere si speranta si acelasi lucru il percep si eu in ceea ce il priveste pe micutul meu fin. Simt ca este pe maini bune si simt ca va fi bine! Sa ne auda Dumnezeu si sa il vindece pe Cristian!

Ieri, Sergiu a postat pe Facebook:

„Am facut punctie… ecografie… am dat iar sange… asteptam. Probele de la punctie au fost trimise la cateva centre de referinta… avem de asteptat un pic…
Pana atunci… voie buna si in sus cu trombocitele…

Va multumesc tuturor pentru suport si ajutor…”

Astazi incepe ziua a 7-a, in care se anunta deocamdata o transfuzie cu masa trombocitara. In rest, numai de bine si „HAI CRISTIAN”, dragul nostru baietel!

A postat si fotografii, cea de astazi este tare pozitiva:

Si mai vreau sa v-o arat si pe micuta Maria, cum este ea acum gospodina casei. Sa o mananci nu altceva, cu ochii ei verzi cu tot si cu sortulet cu tot!

Si daca tot am reusit sa ajung la job, sa vad copilasii bine si sa simt ca imi revin, am dat o fuga scurta si pe cateva bloguri.

A, sa nu uit. Pe drum am citit un articol din Femeia de azi – „Case cu povesti din Bucuresti”. Pentru ca imi plac casele, pentru ca acum 10 zile am facut o plimbare prin Cotroceni si am fotografiat si eu casa in care a locuit Constantin Chirita, pentru ca m-am amuzat recitind cateva informatii despre Mita Bicilista, pentru ca autoarea articolului scrie frumos si mereu ma sensibilizeaza, am zis sa va recomand revista. Pe mine ea a inceput sa ma scoata din starea de rau cu care m-am trezit azi.

Am luat si vreo trei buline, vorba bunicii mele, Dumnezeu s-o ierte, apoi am vazut pozele de mai sus si am citit niste articole, cum v-am mai spus.

Asadar, sa va dau tema de casa. Cand aveti voi timp, sa nu ratati acest superb articol al Mirunei. Nu mai scrie ea prea des, dar si cand o face, te trec fiorii citindu-i randurile si gandurile. Are un mare dar al cuvintelor, este o sensibila si o profunda, te emotioneaza pana la fiecare por. Un articol, deci, despre emotia primelor doua luni cu puiul ei. Superb scris!

In timp ce-mi retraiam emotiile de cand aveam si eu un bebe, nu m-am putut abtine sa nu ma gandesc la cat se schimba. Si sa nu-i dau dreptate Cristinei care spunea ca este pacat ca nu raman mici. Nu am putut sa nu ma intreb de unde vine atata super-personalitate si unde incape atata incapatinare. Si mai ales, cat tine dom’le faza asta, ca la noi nici nu a inceput bine si eu deja nu mai pot. Lacrimi si sfinti au fost aseara la noi in casa. De ambele parti. Si e post. O, Doamne, da-ne intelepciune si putere!

Si nu pot sa va spun pa, fara sa va trimit si pe la Iuliana mea. Si-a pus ea niste intrebari dis-dimineta, cu care am rezonat perfect. Bine, nu ca mi s-ar intampla prea des sa nu rezonez cu Iuliana. Parc-am fi surori, cateodata asa-mi pare. Doar cu optimismul mai am de invatat de la ea. Si de la sora mea mai mica, pe care am de gand sa o mai vizitez, Iuli. Si sa stau vreo cateva zile, macar trei.

Asaaaa. Sa ma intorc la intrebarile ei. Dar mai bine cititi voi aici

Pe mine treaba cu viata ca un „puf de papadie” m-a dat pe spate! Chiar asa, ca un puf de papadie suntem. De fragili, de gingasi si de neinsemnati. Va amintiti ce se mai jucau picii nostri cu puful de papadie? Cum suflau in el si cum ne incanta parca si pe noi treaba aceasta?

Si va urez o zi frumoasa!

Si sa va spun ca uneori este o mare treaba sa ai un blog si o si mai mare treaba sa fii inconjurat, citit, sprijinit si incurajat de asa niste oameni de mai mare dragul.

Si gata, PA va zic. Si pe curand! Si sa auzim doar de bine! Si multumesc! MULTUMESC!