| Google Images |
Am citit cu putin timp in urma despre temerile romanilor. Un sondaj efectuat vara trecuta de catre INSCOP la cererea ziarului Adevarul, concluziona ca cei mai mulţi dintre români au ca principala teama starea de sanatate (26,9% dintre respondenţi).
Urmatoarea in randul celor ce au raspuns la sondaj este scaderea veniturilor (15,1%), apoi pierderea locului de muncă (14,6% ) si declansarea unui posibil razboi (13,2% ). Esantionul pe care s-a efectuat sondajul cuprindea 1075 de persoane.
Intrucat am in casa un sot care imi repeta frecvent ca frica este cel mai mare dusman al omului, am inceput sa meditez mai mult la ea. Desi ma consideram a nu fi o persoana fricoasa, analizand mai bine am constatat ca ma insel. Ma credeam curajoasa pentru ca nu mi-e teama sa ies seara din casa, sa stau singura peste noapte, sa calatoresc singura, sa spun ce gandesc atunci cand am ceva important de comunicat, sa incerc lucruri noi si altele de genul acesta. Am insirat pe scurt cateva dintre fricile pe care am auzit ca le au unii si pe eu nu le am.
Dar oare asta chiar inseamna ca nu am frici? Ca daca nu le am pe acelea, nu am nici unele?
NU, nu asta inseamna.
Caci gandindu-ma eu bine, mi-am amintit si am constatat ca mereu am avut cel putin cate o frica pe care a trebuit sa o infrunt.
Cand eram copil imi era uneori frica de ai mei si deseori frica de unii profesori. De doctori, o, da! Cand imi spuneau ca mergem la doctor, ori mi se facea si mai rau, ori imi trecea totul subit.
Tot atunci imi era teama ca va muri mamaia. O iubeam foarte mult si pentru mine era persoana cea mai buna, cea mai draga, cea mai vesela si cea mai iubitoare din toata familia. M-a crescut pana la 5 ani si dupa ce ma luase mama la oras, de cate ori venea in vizita o intrebam imediat cat va ramane la noi. Asta pentru ca niciodata nu statea cat as fi vrut eu. De atata drag, imi era teama sa nu o pierd de tot. Ma trezeam deseori infrigurata dimineata si ii spuneam mamei ca visasem ca mamaia nu mai era. Mama imi raspundea mereu ca „se spune ca i-a murit moartea, atunci cand visezi ca moare cineva drag”. Imi placea raspusul acesta, ma linistea de fiecare data.
La tinerete, dupa ce plecasem de acasa si eram pe picioarele mele, asa cum visasem mereu, imi era frica de singuratate. Este atata insingurarare in orasele acestea mari!
Cand era Mihnea mic, mi-era foarte teama sa nu se inece cu mancare. Am vazut o doamna in parc intorcand bebelusul cu capul in jos si zgaltaindu-l, iar teama mi s-a amplificat. Citisem despre manevra Heimlich, dar nu ma vedeam in stare sa o aplic. Cand l-am gasit o data mestecand un nasture, am incremenit. L-am chemat disperata pe sotul meu, care intr-o secunda ii scosese nasturele din gura. Il rupsese in doua si nici nu avea inca dinti. Acesta a fost singurul episod, Doamne ajuta ca a crescut si am scapat de teama aceasta!
Acum imi este teama de batranete. M-au impresionat intotdeauna batranii, mi-a fost mereu mila de ei si m-am gandit cat de greu le este, cum o fi sa te misti cu dificultate, sa te doara ba una, ba alta, ba cealalta. Cum o fi cand stai singur in casa asteptand sa te sune cineva sa te intrebe de sanatate si atunci cand telefonul in sfarsit se aude, sa te plangi de dureri si apoi sa iti para rau de asta. Sunt si batrani frumosi, dar imi pare ca sunt putini. Mi-ar placea sa fac parte dintre ei, dar cine stie cum va fi la batranete?
O alta teama care nu stiu de unde o fi venit si cand o fi venit, este una de viitor. Nu de viitorul indepartat si de batranete, ca despre acestea am scris mai sus. Ci pur si simplu, una nedefinita, dar care exista in mine si care roade. Asa, de ziua de maine, de poimaine… de ce aduce ea, de cum voi face eu fata si mai ales, daca voi face fata. Ceva ce imi sopteste ca va fi greu, ca va fi mai greu ca azi, chiar daca nu stiu de ce. Ciudat. O fi ceva patologic, o fi vreo forma de anxietate, habar nu am. Incerc sa nu o bag in seama si sa uit de ea. Dar acum ca scriu despre frica, nu pot sa nu o includ aici.
Si una de-a dreptul tembela, care a existat mereu in mine, este frica de greseala. Am avut-o de mica, am avut-o si mai tarziu, o am si acum. Mereu mi s-a parut ca nu trebuie sa gresesc, ca nu am voie sa gresesc, ca se va supara mama, profesoara si apoi, EU. Daca greseam ceva insemna ca nu sunt suficient de buna, de muncitoare, de isteata. Cand am renuntat la invatamant si m-am apucat de alta scoala, mi-a fost teama ca imi voi dezamagi familia. Apoi la fiecare schimbare am luptat din nou cu frica. Cand am inceput sa scriu aici, de asemenea mi-a fost teama. Ma intrebam ce am eu de spus si cui i-ar putea fi de folos. Ma gandeam ca o sa sara toata lumea sa spuna ca nu este nimic interesant in ce spun aici.
Stiu ca nu exista om fara nicio frica si ma intreb ale voastre care or fi? Si mai ales ma intreb cum sa le depasim. Cu speranta si cu credinta, sigur ca acesta este raspunsul evident, dar la mine nu functioneaza foarte bine. Cu nebagare de seama, cum am facut atata amar de vreme? Cu infruntarea directa, cum ne invata psihologii? Dar daca ma gandesc la cea nedefinita, nici nu prea stiu ce ar trebui sa infrunt. Cu o combinatie a acestora si poate si cu altele, ce parere aveti?
Firesc era sa scriu ceva solutii, nu sa pun intrebari. Insa nu sunt specialist, nu stiu foarte multe. De felul meu nu prea le-am dat atentie, insa citind despre sondaj si facand legatura si cu ce spune sotul meu, am zis sa le disec mai bine. Pe unele le si uitasem, altele m-au emotionat. Cu altele invat sa convietuiesc oarecum linistit. Cert e ca subiectul mi-a starnit interesul.
Da. O saptamana frumoasa si neinfricata sa avem!
Mihaela Damaceanu ingandurata, cum ar zice pe Facebook 🙂
Update 03.02.2016: Scriu cu rosu ca sa fie vizibil si celor ce au citit deja articolul. Vroiam sa anunt ca draga de Iuliana mi-a scris la ea pe blog raspunsul la aceasta postare. Invit pe toti cititorii interesati sa il parcurga, este valoros. Iuliana face o distinctie clara a tipurilor de frica, una la care nu ma gandisem deloc si este foarte interesant de aflat care este solutia unui om din rara si apreciata categorie a optimistilor.
De asemenea sunt tare curioasa ce parere ar avea o alta foarte draga prietena. Este vorba de Carmen a noastra, imi lipseste teribil!!! Iar in subiecte de genul acesta, parerea si sfatul ei, intotdeauna echilibrate, obiective si pretioase imi sunt de mare folos. Ce faci tu, draga mea?
Ooo, dragă Mihaela, toată viața m-am confruntat cu tot felul de frici… Am depășit momentele (sau lungile perioade), dar nu am ieșit neatinsă din lupta asta. Cineva mi-a tot spus ”Nu te mai gândi!”. Ar fi bine să poți să nu te mai gândești, dar o fi oare cineva capabil de asta?…
Zi frumoasă și săptămână bună!
Da, nu stiu nici eu cata lume reuseste. In privinta asta insa, una din cele mai bune metode de negandire, sa zic asa, este sa iti tii mereu mintea ocupata cu treburi concrete si astfel impuscam mai multi iepuri dintr-o data. Mintea lasata de capul ei, neocupata, parca se duce tot spre temeri, spre griji. Si uite ca am mai gasit un motiv de automultumire ca ma tin de blogul asta, ne ocupa timpul mai constructiv 🙂 O zi si o saptamana frumoase!
Eu sunt campioana mondiala la frici, nu cred ca ma poate intrece cineva.
Nu ma tem sa pun ce cred, ce gandesc, dar din experienta personala, tin sa te anunt ca, in afara de sentimentul eliberator, nu e mare scofala. Iti atragi prea multi dusmani. E foarte bine sa fii diplomata, sa spui ce vrea sa auda ,,publicul''.
Una din fricile mele cele mai mari e legata de copilasul meu. Iar pe locul doi in top se afla teama legata de locul de munca. Nu suport nesiguranta asta legata de profesie.
Da, aici ar putea parea ca ma contrazic. Am scris mai demult ca sunt adepta cuvantului bun si cald si ca evit sa ii critic pe ceilalti, de cate ori pot. Daca trebuie sa spun ceva ce ar putea necaji direct interlocutorul, am invatat cum sa o fac ca sa nu ranesc. Si in general, acest gen de discutii le am cu persoanele care-mi sunt apropiate, de obicei cand mi se solicita parerea sau cand este f.f. important ceea ce am negativ de comunicat. Altfel, ma abtin cat pot de la pareri negative si nu ma abtin aproape niciodata de la a spune cuiva un cuvant bun, o lauda sincera. Cand am sris sus ca nu imi este teama sa imi spun parerea, nu se referea la situatii particulare, deranjante ce apar intre doua persoane, caci pe acelea le evit cand pot, adica atunci cand nu este musai. Cand devine important, spun ce am de spus si in viata mea am avut destule discutii f. aprinse cu unii dintre sefii mei. Dar cu colegii, cu prietenii, cu vecinii, ma straduiesc sa evit conflictele inutile. Ar trebui sa modific in text si asa am sa fac. Multumesc.
Oi, am mers sa modific textul si am adaugat precizarea de care ziceam mai sus si apoi imi apareau doar trei comentarii. Ma gandeam ca trebuie sa rescriu raspunsul si apoi, iaca a reaparut.
Da, dupa ce am terminat de scris, mi-au mai venit cateva pe care le-am uitat. A fost o perioada in care am avut o foarte mare teama legata de sanatatea copilului, mai ales dupa ce sotul meu a avut problemele mari cu operatiile pe ochi. Cumplit de mare teama mi-a fost si inca imi mai este putin, dar am reusit sa o diminuez f. tare pe aceasta. Cred ca daca nu reuseam era absolut cumplit, mi-am repetat obsesiv ca ma mosteneste pe mine in privinta sanatatii organismului. Cu el seamana la inclinatia catre desen, am zis.
Celelalte au legatura cu doua boli anume si cu condusul, voi fi mereu un sofer stresat si speriat. Conduc de nevoie si atat.
Aaaa, pai de frici nu duc lipsa deloc, dar unele sunt mai vechi, altele mai noi. Una pe care o ai si tu – condusul.
Imi mai e frica de inaltime (dobandita pe la vreo 18 ani, dintr-o prostie), de boala (mai ales a celorlalti dragi din jurul meu, nu de a mea), de durere fizica inutila (nu de dentist, de ex.), de prostie.
Ma tem pentru multe si eu, dar am observat cat rau fizic poate face o frica dusa la paroxism, asa ca de cate ori ma apuca vreun atac din asta de panica, aman cateva minute sau uneori zile luarea oricarei decizii. Stau cuminte in banca mea si astept sa treaca.
Pe langa frici, sau din randul lor, am identificat si posibila mea lectie pe care trebuie s-o invat in viata asta: asumarea responsabilitatii. Cand mi-am dat seama ca poate asta trebuie sa invat, nu mi-a convenit si acum lucrez din greu la treaba asta. Vezi si tu, poate din noianul de frici una scoate capul mai tare si se anunta ca vrea sa fie lectia ta de viata.
Si eu am constientizat ca cel mai mare dusman al meu e frica. Si am frici… de serpi, de caini, ca pierd copilul pe strada(am si cosmaruri cu asta), de vorbit in public, de rusine, de saracie, de esec, de lifturi cu pereti de sticla (cu asta am reusit sa ma invat si sa vad ca ma pot descurca in orice conditii), inca am cosmaruri cu bataile din copilarie si frica e ca m-oi trezi si oi fi tot acolo, etc.
Cel mai greu e ca am transmis fricile si copilului.
Nu pot sa spun: nu ma mai gandesc si de aici incolo le las deoparte. Am luat una cate una, le-am adunat, le-am analizat, le-am gasit mici solutii (buget de avarie, apropiere pas cu pas cu cainii, cu serpii no way:D ) , dar … nu e mare evolutie: frica de esec ramane si imi paralizeaza si initiativele.
Nu cred ca exista om care sa nu se teama de ceva …
Depinde de noi sa ne controlam teama si sa nu o lasam sa devina obsesiva. Ajuta mult sa ai langa tine un om optimist, care sa te ajute sa vezi partea plina a paharului. Bine si rau, lumina si intuneric, dulce si amar … ce ar fi daca am cunoaste doar unul din aspecte ?
Sa stii ca nu m-am gandit la varianta aceasta, multam! Am sa le analizez mai serios, poate o identific pe aceea buclucasa. In perioada aceea cu singuratatea ma gandeam mai mult la lectia de viata, dupa aceea nu prea. Dar este posibil ca si lectiile astea sa fie mai multe, adica vreo doua-trei, nu mai mult. De condus m-am apucat fix cand nu a mai condus Mihai, iar acum stau f. binisor fara masina de 4 ani si nu prea ii simt lipsa, ca stiu ce stiu.
De caini am avut cand eram mai mica, s-a diminuat foarte mult, acum imi mai este teama doar cand sunt multi si ma inconjoara maraind amenintator. De serpi nu am avut, insa imi sunt f.f. antipatici.
De vorbitul in public a inceput destul de recent. Despre teama de esec am scris si eu de vreo doua ori, tot m-oi convinge ca este o prostie. Si tot nu m-am convins definitiv.
Nici eu nu cred, Dani, chiar daca ar afirma cineva asta, eu as crede ca nu vrea sa o recunoasca 🙂 Iar la partea plina lucrez de cativa ani, am avansat un pic pe drumul acesta. Nu ar fi deloc firesc si nici interesant…prea monoton:)
Vasăzică nu ţi-a fost frică de bau-bau, nu? :))) Frica este o stare firească atunci când există nesiguranţă, neîncredere şi lipsă de credinţă, ordinea acestora fiind la latitudinea fiecăruia din noi. Mai mult, Scriptura spune că frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii, ceea ce înseamnă că nu-i chiar aşa de rău să simţi frica, căci într-un fel, prin frică descoperim lucrurile pe care, într-o trăire banală, nu le-am fi perceput. Îmi vine să râd numai când mă gândesc la lucrurile despre care am o oarecare frică, darămite să le mai scriu. 😀 Aşa că-mi duc angoasele mai departe, nu de alta, dar îmi e de ajuns că-s autoironic, mi-ar fi frică :))) să mai văd şi pe alţii râzând de mine.
Zi binecuvântată să fie la voi, Mihaela!
Fricile noastre sunt nenumarate, din pacate multi oameni sunt dominati de frica,aceasta ajunge ca un parazit care se hraneste cu energia noastra. Eu am fost unul din acesti oameni, am trecut prin depresie, prin frici de examene, prin neincredere in mine si in cei de langa mine, pana intr-o zi cand am spus GATA. Am inceput sa citesc articole pe internet, carti de dezvoltare personala, sa practic respiratia constienta (asta ajuta foarte mult mai ales in cazurile de atac de panica), si sa incep sa am incredere in mine. Acum e supertare, nu am ajuns inca sa am tupeul celor pe care ii dai afara pe usa si intra pe geam dar imi este muuult mai bine si stiu ca viitorul meu este unul bun si nu unul plin de 'aloeu, dar daca'. Un alt mod rapid de a scapa de frici 'urgente' este metoda EFT, Emotional Freedom Techniques, la prima vedere pare o maimutareala, dar crede-ma ajuta.Cineva spunea sa o infrunti, sa stai pur si simplu de vorba cu ea, daca tot iti este un asa ' bun partener, cu timpul se va diminua pana la disparitie, cred ca tehnica se numeste 'Letting Go'. Si mai sunt nenumarate. Exista un aforism "De ce ti-e frica nu scapi', nu degeaba a fost spus.
P.S. Imi place blogul tau, o seara minunata!
Nu cred ca exista cineva care sa spuna ca lui nu ii este frica de nimic si sa vorbeasca serios! Important e sa nu lasam fricile pe care le avem sa ne stapaneasca!
O saptamana usoara iti doresc!
Frica cu inecatul copiilor am avut-o si eu si din pacate am trecut cu amandoi prin niste episoade care m-au imbatranit cu cativa ani, iar la un moment dat frica s-a transformat s-a transformat in panica si anxietate si depresie si mi-a afectat viata vreo doi ani, dar multumesc lui Dumnezeu am trecut peste. Nici acum nu am scapat de frica sau frici , dar incerc sa nu le las sa ma afecteze si uneoari imi iese. O luna frumoasa!
Eu traiesc printre oameni ce nu au frici. Oameni educati in ideea de respect si dragoste. Da, nu toti sunt asa in jurul meu, dar cand cand vad contrastul zau ca imi doresc sa fiu ca ei: cu viata mai simpla, cu entuziasm, ce traiesc in prezent, cu initiative, cu mai multa sanatate, cu o acceptare a prezentului si a viitorului!
Partea cu increderea (in altii si in mine) …ee… aici e un subiect dureros – de aici ar trebui sa mai lucrez si sa analizez si simt ca e loc sa evoluez. Multumesc ca ati izolat 3 mari probleme: nesiguranta, neincredere, lipsa de credinta: da, le am pe toate.
Parinte, autoironia e constructiva: inseamna in primul rand ca ne-am indentificat problema, si deseori acesta da argumente logice si solutii asa ca va rog sa continuati sa scrieti asa cum scrieti. Nu pot zice acelasi lucru despre frica – mi-o vizualizez ca si cum m-ar tine ca pe o roaba, apasata ca de un genunchi.
Imi place sa imi spun ca Dumnezeu e dragoste – pt ca asa L-am simtit.
Ca si o femeie, si eu va multumesc pentru cele trei posibile cauze si mi-a placut cum ati spus ca "ordinea acestora fiind la latitudinea fiecăruia din noi". Si eu le am pe toate in diverse stadii si realizez si izvorul de unde se trag. Mai departe urmeaza sa mai caut si solutiile! Si mie mi-a fost cam greu sa public articolul acesta. Pe de o parte imi pare ca sunt prea personale. pe cealalta parte ma gandesc ca scriind ajung mai usor la radacina subiectului si face bine si altora aceasta analiza. In plus, vreau ca din randurile mele sa reiasa mai bine omul real care sunt, tot cu probleme si slabiciuni ca oricine. Pentru ca de multe ori ne alegem subiecte mai pozitive, ca acelea ne fac mai bine, mi-e teama sa nu par in afara lumii ca si cand viata ar fi doar in culori roz. De aceea, intr-o doza suportabila, prefer sa mai scriu si despre slabiciunile mele si problemele cu care ma mai confrunt. Va multumesc pentru vizita si pentru gandurile sincere si calde, ca intotdeauna!
O femeie, draga mea, eu cred ca reusesti foarte bine sa lupti cu toate!
Myky, bine ai venit pe blog si multumesc pentru comentariul atat de sincer si plin de idei bune. Stau de multe ori si ma gandesc, de ce naiba avem aproape toti asa multe probleme cu neincrederea si imi doresc f. tare sa nu imi cresc copilul la fel. Stiu ca se trag din copilarie, de acasa si din sistemul nostru scolar, dar daca in ceea ce il priveste pe ultimul, posibilitatea mea de interventie este minuscula spre nula, macar incerc sa nu contribui si eu la formarea in acest sens, a propriului copil. Nu imi iese minunat, dar tot este o evolutie fata de cum am fost crescuti noi.
Despre respiratie am citit de multe ori, insa nu reusesc sa am niciodata suficienta rabdare sa o practic. Mi se pare nefiresc sa ma concentrez pe timpii respiratiei, dar stiu ca este o prostie.
Ma bucur sa aud ca ai depasit depresia, neincrederea si frica, este incutajator sa auzi asta si pentru tine personal este o foarte mare realizare. Daca vei continua sa lucrezi, poate vei reusi sa ai exact doza de tupeu pe care o vrei si care iti este tie suficienta. Despre ETF chiar nu stiu nimic, nici termenul nu imi spune nimic, multumesc pt. informatie, ma voi documenta!
Ma bucur foarte mult ca iti place blogul, esti oricand asteptata cu drag! O zi si o saptamana minunata sa ai si tu!
Tot asa cred si eu, dar uite ca sunt si altfel de oameni, trebuie sa mai aflam informatii. Si ai dreptate, trebuie macar sa reusim sa le controlam cat putem!
Slava cerului, ca ai reusit sa treci! Eu ma lupt cu o tendinta spre depresie, mostenita, asa ca stiu cat de greu este cu ele. Atacuri de panica nu am avut vreodata, dar am inteles ca sunt cumplite! Ai vazut, aproape toti care am scris aici avem frici, intr-o doza sau alta. Mie imi este de ajutor sa aflu ca nu am eu anume o problema grea, ca fiecare se poate confrunta cu ele! Te pup, Dana si o luna frumoasa si tie! De fapt, un intreg an!
Uite, m-ai dat gata cu informatia. Eram sigura ca toata lumea are vreo frica, trebuie sa ne povestesti despre oamenii acestia. Ma gandesc ca nu le-or avea pe ale noastre, dar chiar nici una sa nu fie si la ei??? Toate trasaturile acestea mi le doresc si eu. Nu ca imi lipsesc toate, dar chiar si pe cele pe acre le am, tot este loc de mai bine!
Toate fricile care le-ati pomenit aici, le-am avut sau le mai am si eu. Dar am invatat sa ma las in grija lui Dumnezeu. Pe mine, pe copilul meu si pe toti ai mei. Sau , mai am o metoda, cand ma apuca cate o spaima mare incep sa ma rog si ma linistesc imediat. Mihaela, interesanta tema ta! Doamne ajuta!
Doamne ajuta, draga mea si multumesc pentru comentariu. Asa incercsi eu sa mai fac, insa din pacate, nu intotdeauna imi iese bine! Vezi. sigur are legatura si cu intensitatea credintei, asa cum bine zicea Parintele Victor mai sus. Tu esti f.f. credincioasa, de aceea iti reuseste bine! Te imbratisez cu drag si ma bucur ca tema de astazi ti s-a parut interesanta!
Uite, eu zic ca putem lua si altfel lucrurile. Pe de-o parte, intr-adevar fricile ne atrag atentia ca vrem sa controlam prea multe. Si aici cred ca e cea mai stransa legatura cu credinta noastra, fiindca daca esti credincios stii ca Dumnezeu controleaza si stapaneste totul, nu tu, asa ca ti se ia de a mai controla tot. Pe de alta parte insa, cred ca fricile astea – care NU sunt irationale – ne vadesc a fi responsabili. Doritori de a ne face treaba bine, de a-i feri pe cei dragi de rele, de a preintampina tot felul de negative posibile. "Frica pazeste pepenii". Fricile ne determina sa cautam solutii si sa le si gasim. Ne feresc de marea si pierzatoarea mandrie (cand stiu ca ma tem, stiu si ca nu sunt buricul pamantului si asta e foarte, foarte bine). Frica ne face prudenti. Cred ca fara frici am fi iresponsabili si periculosi. Cred ca si inteligenta mai dezvoltata naste temeri. Frica de Dumnezeu e frica pe care-o ai sa nu superi pe cineva iubit – de fapt nu e frica, e iubire.
Ce zici? Cu mare incredere in Dumnezeu si pronia Lui, cu prudenta si chiar frici, da, de slabiciunile si neputintele noastre.
Scuza-ma, am uitat sa ma semnez, Maria ma cheama – n-am blog!
Frica, teama este un sentiment uman si normal, al fiecarei persoane, puse in fata unor evenimente, mai mult sau mai putin negative.Dar de la o asa zisa normalitate pana la frica patologieca, expresie a unei activitati psihice mai complicate…este o mare deosebire.Depinde de foarte multi factori de la tipul de agresiune…pana la structura personala a celui care, percepe aceasta agresiune…Trebuie sa lupatam cu noi insine, sa nu picam in fricinejustificate, in ipohondrii de tot soiul sau imaginatii a la ''drobul de sare''
Comentariul de mai sus nu este scris de mine, ci de sotul meu, care a semnat din greseala cu numele meu.
Frumos, tati, frumos ai zis! Si foarte corect, suntem de acord!
Maria, iti multumesc pt. comentariu si iti zic cu drag bine ai venit!
Mi se pare f.f. interesanta abordarea ta, pe de o parte sa realiyam ca nu noi controlam lucrurile, pe cealalta sa nu o mai privim ca pe o mare problema intrucat ea exprima responsabilitate si iubire. Nu ma gandisem deloc la o asemenea perspectiva, subiectul chiar este f. ofertant si interesant. Cum am mai spus, ma bucur ca l-am abordat pe blog si mi-am largit mult perspectiva asupra lui! O zi minunata si te mai astept cu drag, ma bucur mult sa citesc si pareri de-ale cititorilor ce nu au blog, sunt mai rare!
Nu caut lupta, ci acceptare si intelegere si iubire. Lupta nu distruge numai frica, ci si pe mine. Nu e lupta de mine…
Cat fricile imi paralizeaza actiuni, initiative, cat simt ca as putea evolua mai mult dar ma lovesc de frica de esec, frica de dezamagire…. uneori mi-e ciuda.
Imi repet ca mereu exista o solutie – si din prisma vietii bunicilor ce au avut o viata cu adevarat grea (razboi, foamete, copii morti, rude bolnave, lipsa de electricitate, dictatura comunismului etc)
Iuliana a spus in mai multe cuvinte ce a spus sotul tau sintetizat.Frica apare la nivel mental inconstient provocata de un stimulnegativ(caine,foc,cutremur) si declanseaza un lant de fenomene neurovegetative percepute de noi drept tulburari de ritm-palpitatii,respiratie sacadata.Frica produsa de un stimul real ,ca cele mai sus enumerate,declanseaza mecanisme de supravietuire.Dar in acest caz amenintarea este concreta,iar mecanismul de aparare rational este prudenta.Cand frica devine irationala,intensa si perturba viata persoanei in majoritatea timpului ,atunci s-a ajuns la anxietate si poate merge pana la fobie,paranoia.Lipsa de incredere are rol important in declansarea fricii imaginare si de aici pana la depresie e doar un pas.Important este sa gandesti pozitiv,umple-ti mintea cu ganduri pozitive
Multumesc frumos, Ileana si bine ai venit pe la noi! Ma straduiesc sa imi umplu mintea cu ganduri pozitive si cu activitati placute si creative, blogul fiindu-mi de mare ajotor in acest sens. M-am edificat acum cu definitia anxietatii, adica m-ai edificat! Comentariul tau este un fel de sinteza foarte buna a tot ce s-a scris aici. Retin si pasul mic dintre lipsa de incredere si depresie 🙂 Te mai astept cu bucurie oricand!
am recitit comentariul tau de 3 ori. Si iti dau dreptate.
Din experienta mea: e foarte greu sa imi umplu mintea de ganduri frumoase, dar la naiba, cu frica asta e mai usor? Asa ca de cateva luni incerc sa imi aduc ganduri frumoase si oameni frumosi in jur, sa fac un bilant de lucrurile frumoase la sfarsitul zilei, dar sigur ca as putea sa depun mai mult efort in directia data 🙂
Multumim pentru explicatia cu anxietate, cand o vad scrisa o… inteleg mult mai bine. Sa aiba o definitie nu o mai face asa de speriat 🙂
Hihi, asa este! Daca nu ne perturba viata complet-si se pare ca nu-parca nu ne mai sperie atat de mult 🙂