dec 2014 114Suparata pe mine ca in 2014 nu am reusit sa bifez mare lucru din ceea ce imi propusesem la inceputul anului, am pornit in 2015 cu intentia de a renunta la lista de rezolutii si dorinte. Cu sau fara ele, anul tot s-a dus si intr-o seara mi-a venit ideea sa imi contabilizez bucuriile, daca tot nu am avut planuri 🙂

Si pot spune ca au fost, chiar si asa, neplanificate:

1. Desigur ca lumina ochilor mamei este Mihnea si desigur ca cea mai mare bucurie a acestui an a fost admiterea lui la Liceul Tonitza. Aceasta va ramane una din cele mai mari realizari si surprize ale deceniului, nu doar a lui 2015, intrucat in ciuda faptului ca acest blog a fost facut de sotul meu tocmai pentru a posta desenele lui Mihnea, anul trecut pe vremea aceasta, nici prin cap nu ne trecea sa il dam la acest liceu. Ba chiar, la inceput de an imi bateam capul cu scolile bune din relativa mea apropiere, ca sa ma decid unde il vom muta. Tot ce stiam era ca vreau sa il mut de la scoala la care era.. si atat. Cu totul si cu totul ciudat imi va parea mereu, ca ideea a trebuit sa vina de la doamna invatatoare si nu de la mine. Am povestit care imi erau framantarile si temerile datorita carora nici prin cel mai rapid neuron nu imi trecea ideea Liceului Tonitza. Noroc de doamna invatatoare, care avea informatii suficiente si care a insistat sa ma convinga ca acolo se mai invata si altceva pe langa pictura si desen. Si chiar certific acum, ca aceasta este realitatea!

2.  Ramanand pe aceeasi linie, a celor mai mari bucurii de la Mihnea, a urmat prima expozitie  la care a participat si el cu doua lucrari. Vernisajul a avut loc simultan cu cel al altei expozitii, cu lucrari ale elevilor din tot liceul, unde baiatul a reusit sa vanda prima lui lucrare. Spuneam in postarea aceea ca aveam niste mici indoieli pentru ca nu primisem confirmarea de la scoala. Intre timp aceasta a sosit, a primit chiar si un mic dar!

3. Trecand la alt capitol, un motiv puternic de bucurie si emotii pentru toata familie, dar pentru mine cu mai multi stropi in plus, a fost prima mea vizita in Iasi. Scopul acelui drum a fost intalnirea de suflet, cu Mihaela mea, una din cele mai vechi si mai dragi prietene. O alta intalnire a anului a fost cea cu Anca noastra, care intotdeauna cand vine, ne trasnpune intr-o viata de film si de rasfat. Si tot la bucurii si plimbari se incadreaza si cursul de la Mamaia.

10985389_10153455636397348_1786366784208139308_n

4. La capitolul de mici, dar nu chiar mici realizari personale, se numara cateva aparitii ale numelui meu in presa noastra. Despre vreo doua din ele am mai povestit si pe blog, una din retetele din Carticica Practica si una din povestile de viata.

5. Tot la capitolul bucurii si realizari personale, intra si va intra intotdeauna blogul meu si al baiatului, caci nu mai este doar al lui, asa cum imi spune uneori 🙂 Cu toate ca mi se intampla sa obosesc, cu toate ca imi iau destule pauze, cu toate ca mereu ma intreb daca am vreun dar al cuvantului si al scrisului…, blogul acesta si mai ales comunitatea frumoasa pe care am reusit sa o creez aici, va fi unul din motivele mele constante de bucurie. V-am spus vreodata ca primul lucru pe care il fac aproape in fiecare dimineata, este sa citesc comentariile voastre? V-am spus vreodata cat de mult mi se incalzeste sufletul cand gasesc fiecare comentariu? V-am spus, stiu ca v-am mai spus, dar cata vreme voi continua sa simt aceste lucruri, voi continua sa va reamintesc si sa va multumesc! Ca si noutate la acest capitol, vara aceasta a adus cu ea cea mai mare crestere a traficului in cei aproape patru ani ai blogului si nu pot spune ca nu mi-a placut. Postarile cele mai citite din mica istorie a acestui blog sunt cele despre compotul de prune si ochelari ieftini in Bucuresti. O postare simpatica si bine primita de publicul constant al blogului a fost sunt o baba.

6. Si tot la bucurii se inscriu si zilele trecute, cu Craciunul petrecut cu familia extinsa, la Braila. Am fost impreuna cu parintii nostri, intr-o vizita la sora mea si am depanat amandoua lungi povesti in noapte, ca in vremurile tineretii. Apoi am revenit acasa si am mai avut prieteni de vizitat. Pe tren si ieri, m-am rasfatat cu „Cele patruzeci de legi ale iubirii”, scrisa de preferata mea Elif Shafak. Din motive de prea multa vorba, nu am mai apucat sa raspund urarilor voastre de Craciun, dar nu scap ocazia sa va multumesc tare mult pentru ele!

Cam acestea au fost, in mare, bucuriile anului.

Bineinteles ca anul nu a curs doar cu bucurii. La polul opus, ne-am luptat cu doua probleme importante, dintre care una s-a rezolvat prin octombrie si cealalta s-a complicat in decembrie, intr-un mod cum nu mi-as fi putut inchipui. Si cel mai rau este faptul ca stresul se va prelungi aproape pe toata durata anului viitor. Dar…, aceasta este o postare despre bucurii si nu ma pot plange ca nu le-as fi avut! Planificate sau nu, zilele trec mereu pline. Evenimentele vin si pleaca, unele lasand ceva complicatii, altele lasand frumoase amintiri peste ani!

Spor la treaba si pregatiri pentru Revelion, ultima si sper cea mai pe cinste distractie a lui 2015!.