„Stii care este cea mai ieftina farmacie din Bucuresti?” a fost intrebarea unei colege, in urma cu vreo doi ani. Raspunsul meu a fost ca da. Cel putin la modul teoretic. Auzisem demult despre ea si chiar cumparasem ceva medicamente, in urma cu alti trei ani. In plus, trec in fiecare zi prin fata ei si nu o data am vazut coada dimineata inainte de deschidere. Dar aceste informatii erau prea vechi si neverificate personal.

Intre timp, Farmacia Tei si-a mai deschis inca un sediu (de fapt, inca o locatie) si a mai cumparat o casa mare din apropiere, unde au deschis Farmacia Bebe Tei. Asadar sunt trei si eu trec zilnic pe langa ele, doar ca niciodata nu coborasem special din autobuzul meu, ca sa ma opresc pe la ei si sa verific informatia.

Fac o paranteza pentru cine stie preturile si cauta informatii concrete, mentionand informatiile de ajutor:

Adresa Farmacia Tei (cea mare si noua): B-dul Lacul Tei nr. 31-33, statie R.A.T.B. Circul Bucuresti.

Programul Farmaciei Tei:
Luni – Vineri: 8 – 21
Sambata: 8 – 19
Duminica: 8 – 17

Un mic pont:
Cred ca cel mai bine ar fi sa mergeti dimineata, cu 15 minute inainte de deschiderea programului. Este si atunci putina coada, dar aceasta se imparte rapid la cele 15 case, astfel incat totul ar putea dura doar 15-20 minute. Altfel se asteapta intre 30 minute si o ora. 

Revin sa va spun ca intr-o zi, ma suna sotul meu sa ma roage sa iau un medicament. Si brusc, asa, ma hotarasc sa merg la celebra farmacie. Spun celebra, caci aproape la doua-trei zile aud pe cate cineva in masina cerand si primind indicatii despre statia la care trebuie sa coboare pentru farmacie.

Zis si facut! Cobor eu acolo unde bine stiam – langa noua locatie si ma tot gandesc ce medicamente sa mai cumpar. Ca doar nu o sa cobor degeaba, sa ajung mai tarziu acasa, sa stau la coada si sa iau doar Furazolidon. Ei, dar pana sa imi vina in minte alte medicamente necesare si lipsa in dotare, imi vine ideea ca si daca stau la coada doar pentru un singur medicament, tot am motivatie suficienta, caci fac cercetare pentru blog, dom’ le. Ca de, mi-s bloggerita si sunt datoare sa ma informez pentru cititorii mei 🙂
Ca vezi Doamne, noroc ca m-a apucat pe mine scrisul, ca sa fiti voi informati. Fara mine, zau ca nu stiu ce va faceati 🙂

In drum, mai intru pe la Floraria Tria’s – alt loc admirat din autobuz, desi preferata mea in materie de florarii ramane Iris. Nu am vazut buchete si aranjamente mai frumoase decat la ei, dar am luat de la Tria’s ceva floricele la oferta si mi-a placut si floraria lor.

Cum arata Farmacia Tei

Intru deci in Farmacia Tei si raman cu o gura cam cascata. De lume si de aspectul elegant al locului. Si de cat este de mare. Si de cele 15 case si panourile de peste tot, cu explicatii despre case. Casele 4-9 eliberau medicamente prescrise pe retete, casele 1-3 erau pentru cei fara reteta, case pentru diabet, case pentru plafar, pentru dermato-cosmetice si casa 15 pentru comenzi online. Sau cam asa ceva, ca nu sunt absolut sigura de exactitatea numerelor. Oricum, arata ca in alta tara. Sau ca un fel de mica fabricuta, daca ma refer la spatiul mare.

farmacia Tei

sursa

Cu atatea case…si tot era coada! La  fiecare casa cate o minicodita. Rabdatoare, ca eram in misiune de cercetare :), ma proptesc si eu la un randulet si tot cugetam ce sa mai cumpar. In sfarsit imi amintesc – habar nu am de ce a durat atata – ca eu imi iau tot la 10 zile, cate o cutiuta de Borenar. Si mai si bomban mereu, ca ar trebui sa iau mai multe, ca sa nu mai tot timpul grija lui. Alte cele uzuale aveam in casa, asa ca ma hotarasc sa mai iau si niste Parasinus, ca asta nu strica la casa omului.

Preturi la Farmacia Tei
 
Imi vine randul si cer si eu magnifica lista cu trei medicamente. Furazolidon nu aveau, iar Paracetamolul era doar sub forma Penta. Aflu ca Penta este varianta cu cafeina, imi sun sotul sa imi spuna ce vrea in loc de Furazolidon si platesc. Habar nu aveam cat costa medicamentele celelalte la alte farmacii, eu stiam pe de rost doar pretul Borenarului, ca pe asta il cumpar constant. A costat fix la fel ca la Catena, unde am reducere de 10%, datorita cardului de fidelitate. Aici, pretul fara nicio fidelitate a fost cat acolo cel redus. Am plecat oleaca dezamagita si mi-am propus sa mai merg. Pentru documentare, bineinteles 🙂

Mi-am amintit ca am auzit doua persoane, ca de fapt mai ieftine ar fi medicamentele vandute in primul sediu, acela micut, situat pe coltul ultimului bloc de pe partea dreapta, venind pe B-dul Lacul Tei, dinspre Barbu Vacarescu. Total ilogic, cum sa aiba preturi diferite din moment ce este aceeasi farmacie? Nu prea imi vine sa cred si imi propun sa verific, totusi.

Nu am apucat. Intre timp m-am intalnit cu o alta colega de-a mea, care mergea pe alt drum decat cel obisnuit la plecarea de la serviciu. Unde credeti ca se ducea ea? La Farmacia Tei, sigur ca da! Ii povestesc eu ca mie nu mi s-au parut chiar mai ieftine, dar ca am luat OTC-uri banale. Ea imi comunica aceeasi impresie, de la un singur drum pe care il mai facuse intr-acolo. „Dar acum merg sa iau medicamentele parintilor mei. Am retetele si sunt multe” Ramane convenit sa ma informeze si pe mine. Cand o sun, imi spune ca da, de aceasta data a facut o economie serioasa. Toate medicamentele prescrise au costat 180 lei fata de 300 lei, cat platise in lunile precedente la farmaciiile situate langa casa.

Ei, asta este o reducere buna. Suma de 180 lei reprezinta 60% din valoarea de 300 lei, platita in alte parti. Pentru o reducere de 40% aplicata la o suma mai maricica, merita sa stai o ora la coada. Eu am stat mai putin, dar ea atat a asteptat la una din casele pentru retete. Toata lumea care astepta la aceste case, cumpara multe medicamente si era vineri – poate ca si acest lucru a influentat.

Vinerea trecuta am reusit sa mai merg inca o data. Am fost impreuna cu doi colegi si am pastrat toate trei bonurile pentru a scrie aici si preturi concrete la Farmacia Tei:

Aspirina Biofarm 10 comprimate – 0,75 lei

Fasa tifon 10m x 8 cm – 1,50 lei x 10 bucati

Fluocinolon N – 8,51 lei, la care mi s-a aplicat o reducere de 40,07%, adica 3,41 lei (nu stiu de ce, probabil au medicamente pe care le reduc alternativ )

Parasinus 20 comprimate – 7 lei

Borenar 20 mg, 20 comprimate 22,67 lei, la care mi s-a aplicat o reducere de 10,03%, adica 2,27 lei

Bilichol cutie cu 24 capsule – 9,5 lei

Total: 53,25 lei

Colegii mei au cumparat:

Coriolus MRL 500 mg x 90 tablete – 96 lei

Sedivitax x 30 capsule 26,00 lei

Argint coloidal forte x 500 ml – 29,50 lei

Argila Algo 1 kg – 29 lei

Eurovita vitamina C 500 x 42 cp – 19,50 lei

Lollipops Akadika propolis 16,5 buc. 1,10 lei

Nu stiu pe de rost ce preturi au toate aceste produse la alte farmacii, dar am inteles spre exemplu, ca acel Coriolus MRL 500 mg x 90 tablete ar costa cam 160 lei in alte parti.

Se poate face o comparatie de preturi folosind site-ul preturi.ro. Dar acolo nu au si preturile celor mai importante lanturi farmaceutice, cel putin eu nu le-am gasit.

Deocamdata, acestea imi sunt informatiile. M-am gandit sa vi le scriu pe acestea, cand mai merg pe la ei mai completez cu informatii. Si sper sa ajung si la cea micuta, adica prima pe care au avut-o. Cea de pe colt, despre care am scris mai sus.

Deci, sunt foarte curioasa daca si voi cunoasteti celebra Farmacia Tei? Ati cumparat medicamente de la ei si vi s-au parut mai ieftine decat in celelalte farmacii bucurestene?

Mihaela Damaceanu

P.S. Week-end placut!


Daca v-a placut acest articol, daca il considerati util, daca vreti sa il pastrati undeva sau sa il citeasca si altii, va rog sa il distribuiti. Acest lucru ajuta blogul sa creasca, iar mie imi trimiteti un semnal ca nu muncesc chiar degeaba aici 🙂 

Si daca va mai si abonati la blog, ma ajutati sa scriu mai des si mai bine. In felul acesta pastram legatura si aprindeti o scanteioara care pastreaza un vis!

VA MULTUMESC!