Am zis eu la inceputul anului ca nu mai imi propun nimic si parca a fost mai bine asa. Stiam ca nu mai vreau la Saturn, dar nu stiam ca vom ajunge la Mamaia. Am fost cu treaba, dar a picat bine.

Si mai bine mi-ar fi picat o Mediterana, dar ne bucuram cu ce avem!

Si este o evolutie, caci de la Mamaia la Saturn, la nivel de calitate distanta este mai mare decat cea fizica si mai mare decat diferenta de pret.

Dor nostalgic la malul marii


Asadar am fost cu treaba. Dar orice treaba facuta la mare este binevenita. Caci nu pot sa ma intalnesc cu ea, fara sa ma bucur si fara sa ma relaxez. Fie si cu vreme relativ rea, marea are darul de a-mi produce pe de-o parte relaxare, pe de alta parte un dor nostalgic de duca, de aventura, de explorare. Nu pot privi si asculta vuietul inspumat al valurilor, fara starnirea din amortire a curiozitatii ce ma cheama de partea cealalta a iluzoriului orizont, pe celalalt capat, pe celalalt tarm. Desi pare ca ai ajuns la un sfarsit de drum, inchis de intinderea unduios albastra sau verzuie, ceva din ondularea ei iti muta gandul spre departari…dincolo…acolo unde doar pescarusii se tot duc…Parca ai zbura cu ei, parca ai naviga pe panza de corabie, parca ai tot incerca sa deslusesti misterul de peste linia cuminte ce separa sau imbina albastrul marii cu cel al cerului.

Mamaia lui 2015 arata bine
 
Lasand la o parte starile de la malul apei, sa revenim la Mamaia si la cum am gasit-o anul acesta. Nu o mai vizitasem de mult timp, daca nu pun la socoteala o seara petrecuta aici, in urma cu doi ani. Am gasit-o schimbata, mai eleganta si mai cocheta decat o stiam. O fi de la palmierii ce pazeau intrarile la dichisitele terase, o fi de la faptul ca era curata, o fi de la investitiile ce s-au facut cu mai multa preocupare pentru frumos, o fi de la toate la un loc. Oameni mai eleganti, mai la locul lor decat ce am vazut in Saturn si desigur, cu mai multa dare de mana. Flori mai multe, spatii verzi mai ingrijite, terase decorate cu perne in culori vii si bine asortate, cu fotolii si canapele imbietor de confortabile, plaja curata si umbrele colorate, aliniate ca soldateii de plumb, hoteluri mai elegante, trasuri cu cai mai ingrijiti, trenulete cu lumini in noapte…telegondola ce se plimba inainte si inapoi deasupra hotelurilor.. toate arata mai bine si impreuna fac din Mamaia statiunea cea mai cautata a litoralului nostru.

Cam acestea ar fi impresiile pozitive.

La capitolul de parti negative, raman in continuare serviciile. Stau uneori si ma intreb daca sau cand vor invata si la noi ospatarii, vanzatorii si toti ceilalti sa vorbeasca amabil, sa nu mai arate ca orice intrebare ii deranjeaza, sa nu mai aiba acel aer plictisit, obosit, ton iritat sau acru.

Este retorica intrebarea…

Iar hotelul Rex tot in renovare se afla 🙂

Despre PRETURILE din Mamaia in vara lui 2015 nici nu intentionam sa scriu. Am plecat de acasa cu gandul ca nu voi avea timp de poze sau documentare. Vremea nu a fost prea buna, statiunea nu era aglomerata, ceva timp de plimbare am avut, asa ca iubitoare de cifre cum ma stiti, nu am putut sa nu retin cateva date si preturi.

Cazare
In primele zile ale lunii iulie, camera dubla la un hotel de 3 stele era 300 lei pe noapte (Victoria). Zilele trecute imi spunea cineva, ca a plecat fara nicio rezervare si abia a gasit o camera cu 500 lei/noapte, in capatul din nord al statiunii. Cred ca era vorba de o camera tripla, dar nu sunt foarte sigura. La caldura sufocanta din ultimele doua saptamani, nici nu ma mir ca lumea s-a dus la mare. La categoria de trei stele plus, o prietena a platit 3.000 lei pentru 6 nopti intr-un apartament al Hotelului Majestic. Este vorba de pret cu demipensiune. La 4 stele, am intrat la Iaki sa vad tarifele. O camera dubla costa la inceputul lui iulie, doar… 199 euro. Dubla superior 237, iar dubla deluxe cu vedere la mare, 257 euro. Pe o noapte, da, nu pentru 6.

Masa a reprezentat o surpriza. La hotelul la care am stat noi se putea opta pentru all-inclusive la pretul de 135 lei/persoana/zi. A fost departe de ce inseamna all-inclusive in Turcia sau chiar Bulgaria, dar este un inceput. Pe cealalta parte, am remarcat aparitia unui mare numar de autoserviri, ale caror preturi m-au surprins pozitiv, iar aspectul lor mi-a depasit asteptarile. La cele mai elegante autoserviri romanesti vazute de mine pana acum, se putea servi un pranz sau o cina cu 25-30 lei de persoana. As zice ca este rezonabil, mai ales pentru Mamaia. Mancarea nu excela, dar era bunicica pentru pretul ei. Din strada, am vazut si oferta de pranz cu 12 lei si iar am facut ochii ca lupul din poveste. Masa buna am servit la terasa Motor. Mancare chiar buna, atmosfera placuta, preturi doar putin mai mari ca la braserie si servire civilizata. Recomand.

Scumpe-chiar foarte scumpe, mi s-au parut fructele. Luate de la tarabele din drum sau de la alimentara, nu conta, erau la fel de scumpe. Piersicile costau 10 lei/kg, de vreo trei ori mai mult decat erau in Bucuresti la momentul respectiv. Acelasi lucru se intampla si la bauturi. Berea costa 5 lei in alimentara si 8-10 la terase. Vinul casei la Motor era 30 lei carafa. O.K. pentru vin, zic eu.
                         
Toata statiunea era plina de clatite la 8 lei, covrigi si patiserii. Nachos si niste bete din aluat ca de crochete, puse intr-un fel de cornet ca palarii mexicane costa 10-12 lei.

La distractie pentru copii, preturile maricele as zice, cu toate ca aceste nu sunt mici nicaieri. Ce poate sa faca omul cand copilul vrea sa se dea in tot ce vede, sa traga cu pusca, sa se plimbe cu telegondola. Nu ai solutie, copiii sunt slabiciunea noastra. Segway-25 lei pentru 15 minute, telegondola 20 lei un drum, cart 10 lei 15 minute, Aqua Magic 65 lei pe zi/copil peste 150 cm si 70 lei pentru un adult(sunt si tarife family, dar nu le-am retinut).

Iar in final, sa va arat niste baieti zburatori 🙂


 
Cam acestea au fost cele ce le am de povestit, inchei cu dor deja, ca parca am venit de tare demult.

Bine v-am regasit si o saptamana frumoasa!

Mihaela Damaceanu

Mai multe imagini din Mamaia puteti vedea aici.
Am mai postat si flori in Mamaia.