Nu credeam că voi ajunge să pronunț cuvintele acestea, nu că ar fi prea departe de adevăr, dar nu îmi plac. Însă s-a întâmplat și vă povestesc imediat.
Săptămâna trecută, friiiig mare. Eu am probleme cu frigul mai mereu, dar până anul trecut m-am dat tânără și vitează, astfel că nu am purtat căciulă. Prima pe care mi-am luat-o anul trecut, a fost făcută de draga de Ella, căreia tare îi mulțumesc. A doua era prin șifonier de mult, mai mult un fel de tocă de nurcă, drăguță și primită de la mama mea.
Anul acesta în zilele friguroase, le-am alternat. Toca de nurcă nu prea acoperă mult cap, așa că am adoptat moda rusească, învăluindu-mi creierașul cu o eșarfă bej cu modele maronii. Pe vârful capului trona căciulița de nurcă. Am mers cu moda rusească până la capăt și am asortat combinația la un cojoc lung, de culoare maro.
Mie-mi părea că-s chic!
Acuma, că să fiu corectă trebuie să vă spun că niciodată nu mi s-a părut că ceva se așează avantajos pe capul meu. Că de aceea nu am purtat aproape juma’ de secol nimic pe cap, da?
Dar eu mă vedeam exemplificarea amuzanto-modernă a chicului rusesc! Însă mi se întâmpla doar mie. Soțul ca soțul, se abținea să se pronunțe, dar cu copchilul mi-am găsit nașul!
În ziua cu pricina, acasă aveam soț cobză de răcit, cerșind cu ochii o frecție zdravănă. Deci copil de dus de antrenament, EU! Seara, adică de 19,30 la 21,30. Frig de crăpau pietrele, vânt și umezeală de-mi intrase în toate oasele. Totul amplificat de nesomn, căci mă învârtisem fără rost în pat, de la ora 3 dimineață în noaptea precedentă. La 5 am cedat și am venit la computer.
Deci mă echipez de drum. Precum prințesa Siberiei, cum vă spusei înainte. Mihnea se uită lung și zice:
– Îți pui căciula?
– Da.
– Și cojocul?
– Da.
Pauză continuată cu:
– Nu mai merg la antrenament.
– Cuum?
– Nu mai merg!
– Ba mergi și încetezi!
În paranteză fie spus, copilul nu a mai zis în doi ani, decât o singură dată că nu merge la antrenament.
Ne pornim. Pe drum mergea înaintea mea cu vreo doi metri. Îmi simt lezată toată onoarea de fotomodel slav și încerc să-i explic că este frig. Că nu îmi stă atât de rău. Că nu se face să mergi înaintea mamei tale. Nici nu auzea, nici că-l interesa. Tăuraș încăpățânat, îl cunosc bine. Şi pe el și pe tata, că am fost binecuvântată în familie cu două exemplare ale zodiei încăpățânării.
Mai tac și continui să merg, încercând să conving copilul că se poartă foarte rău. Adică necivilizat chiar. Adică obraznic, chiar. Adică enervant. Nu am folosit chiar aceste cuvinte, dar asta simțeam. Continui să fiu elegantă, dar mergeam cu un ghiaurel. Nimic, nicio reacție. Ajungem și îl las acolo. Vin acasă, fac soțului o frecție, fumez o țigară și mă pornesc iar. Cam ruptă de oboseală, iau un taxi. Ajung și cobor din mașină să culeg ghiaurașul.
Apare, face niște ochi foc de jenați și urcă cu viteză supersonică în mașină.
– Mihnea, ce ai?
Pauză.
– Mihnea, hai să iau și băieții cu noi, că merg în aceeași direcție! Și dau să deschid ușa să îi strig.
– Nuuuuu! aproape țipă la mine.
Mi se pune un nod în gât și nu mă abțin a-i zice una. Șoferul de taxi se întoarce spre Mihnea și se uită dezaprobator și curios. Nu a mai văzut omul prea des, asemenea ghiauraș de tăuraș. Țin să vă spun că nici eu nu am trecut cu el prin asemenea faze în public. Încăpățânarea o vedeam doar acasă, nu în stradă, nu în taxi. Până acum!
Tac și-nghit ca să ajung acasă mai repede, fără spectacole.
Urcăm și merg val-vârtej la taică-su. Acesta dormita între perne, în arome de alcool sanitar. Cu un debit verbal de nerecunoscut, îi relatez toată istoria, foc de ambalată și supărată în același timp.
– Știi cum poți să te simți constatând că îi este jenă cu tine? îmi întreb soțul.
Acesta, poate de la alcoolul sanitar, zău că nu știu altfel cum, avea o față cam amuzată. Apare și Mihnea supărat și el, în continuare. Tot el era bosumflat, dacă puteți înțelege așa ceva. Nu mă mai abțin și dau drumul unei tirade despre comportament, educație, respect pentru părinți, de-astea, înțelegeți voi.
– Tati, dar arată ca o babă, este răspunsul foarte hotărât al bosumflatului meu.
Rămân cam mută o secundă, două, trei și în disperare nu-mi iese pe gură decât:
– Păi, sunt o babă! Nu ne zici tu asta de niște ani?
– Da, dar poți să fii O BABĂ CU STIL!
Privesc disperată spre Mihai. Abia își ținea hohotul de râs în el. Nici răcit nu mai era, parcă.
Uffff
Plec trântind ușa, că altceva nu am mai știut a spune. „Taur de ghiaur de încăpățânat de copil ce eşti”
Și îmi amintesc de o zuză de asistentă din maternitate, foarte pricepută de altfel:
„Doamnelor, vă anunț că din acest moment începe veșnică luptă cu copilul, din care EL va ieși întotdeauna învingător”
Mmmda, babă cu stil!
Mihaela Dămăceanu
–
Te superi pe mine daca zic ca am ras in hohote? Si inca mai rad :)))
Mai, daca te consoleaza cu ceva, sa stii ca si eu sunt o baba fara stil, dar am noroc ca iarna nu ma vede plodul, care e tot taur de felul lui. Bine, eu sunt cam baba si vara doar ca ne vedem atat de putin incat cred ca n-are timp sa-mi spuna :)))) Deci cam asa vad eu rezolvarea situatiei: peste cativa ani cand ti-o pleca taurasul departe :)))
Imi pare rau pentru tine, dar e teribil de amuzant :)))
sa stii ca si eu am o caciula de nurca, primita cadou, dar inca nu am purtat-o niciodata. Astept sa fiu o doamna la 60+ (nu indraznesc sa scriu baba) si apoi mai vedem.
Tiii, cum aş putea să mă supăr pe tine? Pe tine nu se poate supăra omul, ca şi ăn cazul lui Mihnea de altfel, că se vede că nu m-a şinut mult. Doar că nu prea ştiu ce învăţătură să trag din asta, căci nu îmi place nici soluţia ta, că ştiu eu cine scrie săptămânal de dor şi de AMR.
Tu, babă? Eu, babă? Copiii aceştia habar nu au pe ce lume trăiesc, parol!!!
Suntem tinere şi pline de forţă!
Loredana, tu ai fete! Şi fetele sunt dulci, drăguţe, politicoase, harnice şi nu supără părinţii!
La mine a stat mult timp la naftalină şi acum am luat-o ca să fiu cochetă şi să nu merg doar cu o căciulă toată iarna. Adică în zilele ei superfriguroase, că altfel mă străduiesc să nu fiu babă.
O să îmi consult consilierul de STIL asupra modelelor pe care le voi mai achiziţiona odată cu avansararea în băbie.
Hahahaha! Excelenta povestirea!! Omuletul are pretentii de la tine, asa ca trebuie sa te conformezi! Si mi se pare evident ca doreste sa se mandreasca cu mama lui! Eu, pentru ca te cunosc, nu-mi pari deloc baba, ba din contra, asa ca probabil ar trebui sa fii mai maleabila cu tine si cu Mihnea si sa umbli putin la … stilul pe care ti-l reclama, pentru ca probabil sunt tot felul de modele de caciuli frumoase etc… Te poti si inspira.. In orice caz, tine pasul, nu te lasa! 🙂
Coco, merci mult!!!
Sunt o mulţime de modele, fir-ar să fie, dar zău că niciuna nu-mi vine bine. Iar până la STIL cu căciulă pe cap, în cazul meu va fi greeeu. Să mă vezi tu pe mine cu Mihnea în magazine probând căciulă peste căciulă, pălării, toci, fesuri, burlane, şepci….şi Mihnea cu tati alături – că nu este nici el prea departe de fiu, doar că amprenta mea s-a aplicat ceva mai bine în cazul lui, dând din cap dezaprobator, la fiecare apariţie a mea. Ptiu, nici nu vreau să mă gândesc, probabil va trebui să se obişnuiască. Sâmbătă l-am dus din nou de la antrenament şi m-a întrebat iar dacă îmi iau căciula. Am ezitat puţin şi cum era mult mai cald afară şi burniţa puţin, am optat pentru colanţi, cizme şi o geacă scurtă, mai sport, dar cu glugă. Supercriticul de modă, taurul-ghiauraş a fost mulţumit!!! Mă ia râsu-plânsu, pe cuvânt. Mie la ore, nu-mi sufla un copil, la şcoală!
eu mi-am spus singura ca-s o baba, ca sa scap de eventuale asemenea surprize :))
noroc ca n-am copii, dar am o mama care mi-a "servit-o" la 40 de ani, cand s-a mirat ca ma mai cred inca tanara :))))
Frățicelor, narațiunea e amuzantă, naratoarea-joacă la cacealma pentru efect și aplauze; pentru că se umflă în pene cu tăurașul ei berbant! Nimic anormal, mai ales că așa fac puberii. Băiatul, parcă de 9-11 ani, (scuze dacă n-am nimerit!) se îndepărtează, treptat de mamă, cochetează cu statulul privilegiat al tatălui, se jenează față de colegi, mai dihai de colege, când mămoasele sfaturi și ciuguliri de imaginare scame pe haine îl transformă în ochii concurenți în„ mămăliga mamii”! Merge inaintea mamei ca să pară nesupraveghiat. Dacă cineva l-ar intreba cine-i doamna din urmă, ar fi gata să zică suveran: „o babă!” Și nu pentru o crede!
Aveți noroc ca peste câțiva ani vă va mânca iar din palmă, atăcat de microbii complexului oedipian, înainte de a zbura precum Zburătorul, să facă victime!
Scuze pentru polologhia pedantă.”
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Nici nu sti ce sa faci.Sa te superi ca imbatranesti s-au sa te bucuri ca Mihnea a crescut? Am si eu o problema cu caciulile,palariile,sepcile ,orice-ar fi nu-mi sta bine,dar uneori e musai.Eu zic sa te bucui. O zi buna!
M-a amuzat teribil postul tau. Probabil si eu daca as purta caciuli, palarii as fi taxata de copii cu acelasi termen pentru ca mie imi sta groaznic cu aceste accesorii pe cap. Eu ii mai spuneam lui Claudiu cand vroia sa ne jucam cu mingea pe afara ca nu mai pot ca sunt batrana. Pana intr-o zi cand m-a intrebat: Daca esti asa batrana cum zici, de ce ti-ai cumparat blugi rupti in genunchi ca Andrada? Asa ca si daca esti o baba cu stil copii tot gasesc ceva sa comenteze. O zi frumoasa sa ai!
Ce-am mai râs!
Mama avea o pereche de pantofi de pe vremea cand era domnisoara, si ii lua uneori la sedinta cu parintii, ca i se pareau tare grozavi, iar eu ii detestam! :))))
Cred că ţie ţi-ar sta bine cu un turban tricotat.
Te pup, femeie tânără ce eşti! 🙂
:))))) Lasaaaa, ca asa te mentii tanara! Cu criticul de moda langa tine ! :)))
Păi, ca orice mamă, mă umflu şi eu în pene, în general! Însă, în seara aceea chiar a izbutit să mă enerveze, mai ales că îmi dau seama de faptul că nu îi place mămoşenia şi "ciugulitul scamelor imaginare", motiv pentru care nici ]n vis nu fac de-astea.
După ce mi-au trecut nervişorii, că din fericire nu pun stăpânire pe noi pentru totdeauna, episodul mi s-a părut amuzant şi demn de povestit. Mi-e şi teamă de ce va urma în anii adevăratei adolescenţe şi a crizei specifice.
Din păcate, vine vremea când devine musai purtatul căciulilor. Eu nu prea am crize de vârstă, însă m-a cam lovit constatarea evidentă, că îi era jenă de cum arătam.
Dana, sunt sigură că ai dreptate când spui că ei găsesc mai mereu ceva de comentat. Cu stil, fără stil, tot ţi le trântesc! A, blugi rupţi în genunchi nu mi-am luat, trebuie să remediez. Cred că i-ar plăcea ghiaurelului.
A, mama nu mi-a zis de-astea, dar mi-e suficient unul care zice. Eu nu îmi spun singură, ca să nu mă autoinfluenţez. Suntem cam în vârstă pentru copil, dar mereu ne-au bucurat că ni l-a dat Doamne-Doamne, indiferent de anii pe care îi avem! El însă ne-ar vrea mai tineri.
Da, din punctul lui de vedere, îmi amintesc şi eu de diverse momente, dar nu erau aşa de intense ca ale lui. Pe vremea noastră însă, nici nu se pomenea să îi spui mamei aşa ceva.
Zău că turban nu am încercat, crezi tu că ar fi cazul? Poate zice că sunt babă din Turcia!
Hihi, cam aşa!!!!!
Eu inca nu am astfel de probleme fiindca Kari e micut, dar citind acest articol imi dau seama ce ma asteapta. Acum tinerii sunt mai emancipati, eu cand eram copil nu-mi permiteam nici macar sa-i zic la mama cu ce sa ma imbrace, d-apoi sa imi permit sa-i fac ei observatii …
Am zambit si m-am gandit la podoabele mele 🙂 Noi ne certam invers, ca nu-mi convine mie cum se imbraca 🙂
Am citit cateva din cometariile fanilor dvs si mi-am dat seama ca nu este macar unul care nu a ras. Am ras si eu chiar de la inceput, de la fraza: "Mie-mi părea că-s chic!" si la urma am ras si mai tare de: "Da, dar poți să fii O BABĂ CU STIL!". Si eu ii faceam mamei observatii si mama mereu accepta cu drag si isi schimba rochia sau alte haine :)) Va pup cu drag, Liuba x
Draga Mihaela, ai povestit tare fain. Astfel de incidente se intampla doar la casele cu copii. 🙂
Da, Aliceee, nici prin cap nu ne-ar fi trecut să spunem părinților noștri astfel de vorbe, însă obiceiurile se schimbă. Și nu pot spune că Mihnea este prea răsfățat sau că ni se urcă în cap.
Deci ai doi copii! Să vă trăiască! Invers se întâmplă și la noi frecvent, și văd că se întețesc cu timpul. Dar aceasta cu căciula mea a fost cu totul inedită și sper să rămână unicat.
Dar eu care am doar două căciuli, nu prea am ce să fac. Spuneam că nici mie nu mi-a plăcut vreodată cum îmi stă cu căciulă, dar a venit vremea când este musai să port una. Dacă nu îi va plăcea nimic, va fi treaba lui, că nu pot să mai merg cu capul descoperit. În rest, nu ar fi așa probleme, cu condiția să îmi placă și mie, că ei nu sunt ca tine în materie de modă și vestimentație.
Mulțumesc, Corina! Că bine zici, nici nu îți poți imagina vreodată ce minuni se pot întâmpla în casa ta, după ce apar copiii.
☺☺☺☺ Ca esti baba, nu mai poti schimba, însa poti fi o baba cu stil :)))))))))))) hai ca mi-a placut! ☺☺☺
Mihnea este un dulce… este foarte normal comportamentul lui. Copiii de scoala primara se jeneaza sa mai fie dragaliti în public, însa acasa, se topesc pentru o mângâiere a mamei. Dupa ce trece faza aceasta, descopera ca "se pot da mari" cu mamica si sunt mândri sa fie însotiti de o tipa frumoasa, care atrage atentia colegilor 🙂 Si fetele mele au avut astfel de perioade si au urmat chiar si altele 🙂 Daca pâna mai deunazi mi-au cerut sfatul cum si ce sa îmbrace, acum am ajuns sa cer eu parerea ☺ Si eu am fost certata pentru ca în timpul saptamânii am fost tot timpul aranjata pentru munca in birou, iar în weekend mi-am dorit o tinuta lejera. Problema a fost ca eu ma afisam cu ele la sfârsit de saptamâna, când aratam departe de a fi eleganta :))
Va pup dragilor. Sa aveti un weekend minunat! ♥
Cred că mai urmează și altele, dar mă întreb care or fi? Tu ai trecut prin aceste faze înaintea mea, trebuie să te ascult! Concluzia este că oricât am încerca să fim mame model, că tu ești cu siguranță, ei tot au ceva de zis și de comentat. Până la urmă, diferența între generații și entuziasmul nu sunt aceleași, oricât am vrea să nu fie astfel. Tu, departe de a fi elegantă? Nu prea cred! Pup, draga mea, duminică plăcută și la voi să fie!
Intreaba-l cu ce te-ar vedea el imbracat insa in acelasi timp sa tina cont de nevoile tale incat sa nu pericliteze sanatatea si confortul termic, ca esti dornica la a gasi solutii. In acelasi timp acceptam si faptul ca de inaintat in varsta tuturor ni se intampla asta si incercam sa ne bucuram de noi la fiecare etapa si de cei dragi noua.
M-am amuzat de situatie cu toate ca (te) inteleg si ca imi pare rau ca nu a fost placut pentru tine.
Să știi că voi reține sfatul tău și iarna viitoare îl voi aplica! Poate se mai înțelepțește puțin până atunci, acum am scăpat de căciulă că s-a încălzit. Sunt momente din acestea amuzante când îți revii și dificile când le trăiești.
Avea Ionut vreo 6 ani. A mers la ziua de nastere a unui vecin, s-a intors si mi-a spus: auzi, ai putea incerca sa te machiezi si tu. Stii cat este de frumoasa si de tanara mama lui Daniel cand se machiaza?
Acum cateva zile am plecat cu el in oras. Eu, incercand sa imi compun un aer tineresc, mi-am tras o pereche de blugi, niste ghetute stil tenisi, un paltonas rosu si caciulita neagra, tricotata, cu ciucurei de blana. L-am vazut ca mergea cumva in urma mea si l-am intrebat ce are. "Parca esti scapata de la spitalul de nebuni!"
Şi cu asta ai spus tot, adică doar la case cu copii apar asemenea momente, cum spunea Corina mai sus! 'inuta descris[ de tine este veselă, chic şi tinerească, cred că ciucurii i-or fi părut lui altfel!
Nu ştii cu copiii aceştia cum să o mai dai!
Fenomenal articol, fata, esti complet geniala!!!!!!!!!!
Acuma, ce sa zic, nu te-am vazut in cojoc si cu caciula cu pricina, dar am senzatia ca partile masculine ale familiei tale se vor reuni sa iti daruiasca o costumatie noua de iarna. trebuie numai sa spui "as vrea…". 🙂
si e abia inceputul draga mea… de acum sa ne asteptam la din astea. incep sa aiba gusturi, sa se priceapa la moda si sa numai fim noi zeitele frumusetii din viata lor :((
Ieri îmi propusesem să plec de la serviciu, mai devreme cu 10 minute. Dar înainte de a pleca de obicei deschid blogul, iar ieri am deschis şi FB. Şi nu am mai plecat mai devreme cu cele 10 minute căci am citit ce mi-ai scris şi am mai răspuns şi eu două vorbe. Apoi am pornit spre treaba pe care o aveam şi am mers cam 15 minute pe jos. Merg repede de obicei, urcam o uşoară pantă a unui pod şi cuvintele tale şi mesajul lor atât de pozitiv m-au însoţit tot drumul. Aveam aşa o bucurie în suflet cum rar am mai simţit în urma vreuneia din activităţile mele profesionale. Aşa, de parcă îmi crescuseră aripi în suflet şi tot drumul m-au dus în zbor! Ştiu sigur că înţelegi starea, căci şi ţie bloggingul ti-a dăruit aripi zvelte dar puternice, cu care să zbori peste ale vieţii probleme. Te pup, Dana!
Da, Vali, da!!!
Cand ma gandesc cum imi spunea cel putin de 10 ori pe zi "mami, te iubesc" este destul de dificil de acceptat schimbarea aceasta cu indepartarea, revolta si nemultumirea ei. Dar acesta este drumul, cel putin pentru o perioada, sper ca apoi sa treaca. Oricum voi face tot posibilul sa il scutur de "scame imaginare" in public si sa accentuez lucrurile acestea.
Miha, as de larg am zambind citins acum raspunsul tau!! Iti stiu starea, si eu am simtit de cateva ori acelasi lucru. In situatia de fata ma consider norocoasa ca ti-am gasit poastarea ( pe unele le mai ratez, recunosc cu regret). Cumva, am rezonat cu ea…era genul de povesti si ca stil si ca intamplare pe care le ador si le-as citi tot timpul. Ai talent, sa stii. Esti sinamica in scris, ceea ce inseamna enorm, dupa parerea mea. Tie nu iti lipseste decat timpul pentru a castiga si mai mult succes si recunoastere, in rest, ai armele la tine si le tii bine in maini.
Ma uit si vad cate comentarii a strans articolul. Asta inseamna ceva!! Si de "ceva"=ul ala, ai de ce sa fii mandra.
Te pup si eu si ii sunt recunoscatoare lui Mihnea pentru ca…el a iscat povestea, in fond.
Da, Mihnea a fost factorul declansator si articolul a starnit interes. Imi place sa scriu genul acesta de postari, insa uneori imi vine mai greu sa le public, ca sunt foarte personale.
Multumesc tare mult, Danuta, pentru incurajari si cuvintele frumoase. Nu stiu cat succes as avea, dar este adevarat ca mult mai bine mi-ar fi daca as gasi niste timp liber. Pup, draga mea!
Vai, eu imi zic singura ca am devenit baba, ma rog, nu chiar baba dar in curs de babire :)))
Povestea cu pustiulica al tau numa' bine a picat sa-mi adanceasca si mai mult temerile de a avea copchii…cand gasesc si eu un motiv de a face copil rasar in jur fro 100 de temeri :)) iar baba cu stil inca nu era trecut la catstif! 🙂