Pe vremea asta de neieşit din casă, unii numără banii, alţii numără ofertele.
Cu precizarea că postare conţine linkuri afiliate, am dat o mică tură prin magazine şi mi-au atras atenţia următoarele:
1. Libris.ro este singura librărie ce oferă transport gratuit la orice comandă. În luna februarie au promoţii cu reduceri ce ajung pâna la 60%. Procentul variază de la o editură la alta şi în promoţie sunt implicate 15 edituri. Libraria are toate categoriile de cărţi, dar eu am ales să vă arăt o selecţie de beletristică, pe care o puteţi vedea accesând acest link.
2. În aşteptarea entuziastă a primăverii, mă pornisem după nişte pantofi. Dar în loc de pantofi am dat de rochii. De mult nu am mai văzut atâtea rochii la un loc şi încă rochii sexi. Şi mai este şi brand 100% românesc! Puteţi vedea reducerile aici, mie mi-a plăcut rochia aceasta:
3. În săptămâna îndrăgostiţilor, Elefant.ro are o multitudine de Ofeeeerte, nici nu am ştiut la ce să mă uit mai întâi! Pantofii reduşi cu până la 60% aveau tocuri prea înalte pentru gustul meu, aşa că am ajuns la trollere, că îmi trebuie unul. Mai caut puţin, aş vrea unul mai mare, dar am copiat poza celui mai convenabil – 129,9 lei:
După ce am admirat designul acestui parfum, gândindu-mă că merge de cadou pentru Valentine’s Day,
am admirat şi preţul de 139 de lei şi am vrut să plec la treabă. Dar nu îmi dau pace pantofii.
4. Trec o fugă şi pe la Ecco şi gata, chiar mă opresc!!!
O mulţime de reduceri şi aici, de 50%, dar la încălţăminte de iarnă. Logic, nu? Sunt ei şi cam scumpi, dar îşi merită banii, zice-se. Oricum, am plecat la treabă. Vă las doar cu o poză şi urarea de week-end plăcut şi călduros! În suflete măcar!
A, ofertele le puteţi vedea aici. Şi dacă alături de un pantof sau o geantă, veţi achiziţiona şi un accesoriu, beneficiaţi de o reducere de 20% din preţul articolului de bază!!!
5 Iar Miniprix ne aşteaptă cu reduceri de 50% şi transport gratuit! Şi chiar vă spun PA, DRAGELOR!
Mihaela Dămăceanu
Frumoase oferte!
Ecco este una din firmele pe care eu le admir! Si chiar mi-ar trebui asemenea sneaker… Ce pacat ca nu locuim mai aproape…
Weekend minunat sa ai! pup draga mea :-*
Multumesc, Loredana!
Pai da, tare pacat ca suntem atat de departe! Altfel poate ne vedeam si noi. Dar anul acesta mi-am propus sa ajung in Germania. Sper sa-mi iasa!
Miss Grey are niste rochii de catifea foarte frumoase, la modelul ales de tine marimile incep de la S ceea ce pe talie si mai ales pe solduri mi-ar veni prea larg.
xoxo
Le-am vazut si eu pe cele de catifea. Imi pare catifea de matase, asa zicea mama celei mai fine si subtiri. S iti este mareee? Miha, pai tu cum iti iei hainele?