Facem aproape tot ce putem să trăim într-un con al binelui, uitând de greutăţile lumii şi de problemele ei. O mare parte dintre noi, ne căutăm refugiul pe Internet, petrecând ore bune aici, renunţând şi la televizor, pentru a nu mai auzi şi a nu mai şti de greu şi de necaz. Stăm în globul nostru de sticlă, pe Facebook şi pe bloguri, pentru că lumea aceasta virtuală este mai frumoasă, mai axată pe bine şi pe pozitiv. Ne ridicăm un mic zid, ne înconjurăm de oamenii noştri frumoşi şi de partea cea mai bună a lumii lor.
Dar oricât am încerca, oricât ne-am strădui, viaţa ne aduce cu picioarele pe pământ până şi aici, în globul nostru virtual. Uneori, primim câte o veste ce ne loveşte puternic, amintindu-ne că viaţa nu este făcută doar din bune, din frumos şi pozitiv. Ca un cuţit sfredelitor, problemele răzbat şi în cercul nostru de frumos şi durerea înţeapă până aici. Cu tristeţe citeşti uneori, cum oameni minunaţi se luptă cu necazurile. Afli chiar şi aici, cât de greu e uneori în lume, afli cum prieteni dragi se luptă cu viaţa, cu sănătatea şi disperarea. Afli de bloggeri importanţi ce nu-şi mai pot permite să-şi înlocuiască laptopul stricat, ce nu-şi mai pot permite nimic pe lume în afară de hrană, ce lăcrimează, nevoiţi să scrie altceva decât ar vrea  doar pentru a putea pune ceva pe masă.
Şi oricât de mult am dori ca aceste situaţii să nu existe, ele nu ne ascultă pe noi şi vin peste oamenii frumoşi, lovind cu mai multă sau mai puţină putere.
Şi cel mai rău, şi cel mai greu desigur, nu poate fi decât atunci când lovitura ţinteşte în sănătate.
Am aflat cu puţin timp în urmă, de o bloggeriţă dragă nouă, ce luptă cu una din cele mai grele boli ce pot lovi, una dintre cele ce te amuţesc prin gravitatea ce o poartă.
În astfel de situaţii, este greu să-ţi găseşti cuvintele, rămâi de obicei, încremenit şi şocat…
Este greu să nu te întrebi de ce… şi cum de nu se găseşte odată leacul ce va face să dispară acest cuvânt din vocabularul nostru. Sau leacul ce va fi mai uşor de suportat decât tratamentele acestea grele ce sunt acum.
M-am tot gândit la Loredana şi am îndepărtat întrebările cu o rugăciune. Şi am mai ţinut întrebările deoparte, amintindu-mi nişte cuvinte scrise de o altă bloggeriţă dragă nouă-la rândul ei, un om puternic încercat de viaţă. Spunea deci Raluca, că dacă nu ar fi fost convinsă că pentru toate există un plan, nu ar fi putut rezista. Şi ştiu cât este uneori de greu, să înţelegi planul. Dar Raluca este un exemplu pentru noi toţi, un om ce îşi îndeplineşte misiunea, cu o forţă şi demnitate ce mă lasă mută de admiraţie.
Aveam scrisă de ieri, postarea pentru azi. Dar de aseară n-am pace gândindu-mă la Loredana, gândindu-mă dacă să pun aceste rânduri aici, dacă se cade să scriu şi dacă nu te vei supăra. Şi te-aş ruga să mă ierţi dacă greşesc, cumva!

Dar aş vrea să pot face mai mult decât a pune nişte rânduri cu gânduri de sprijin pe un blog mic şi nesemnificativ şi am vrut să te rog, Loredana, să-mi dai de veste oricând şi oricum te-aş putea ajuta. Poate ai avea nevoie să vii la Bucureşti, poate ai dori să stai la noi, poate ai avea nevoie să ne interesăm de un  specialist, căci Mihai nu ezită niciodată să-şi sune toţi foştii colegi când trebuie să culeagă informaţii de ajutor, poate am putea face altceva ce nici nu-mi trece acum prin minte.

Orice ar fi, te-aş ruga să nu eziţi a spune o vorbă.

Şi vă spuneam deci, că nu eram sigură cât de bine fac scriind aici.

Dar m-am hotărât, gândindu-mă că Loredana are nevoie de rugăciunea noastră, a cât mai multora dintre noi.

M-am gândit…

cu cât mai multe gândurile bune şi rugăciunile, CU ATÂT MAI UŞOARĂ ÎI VA FI ÎNSĂNĂTOŞIREA,

cu cât mai multe gândurile bune şi rugăciunile, CU ATÂT MAI MARE ÎI VA FI PUTEREA,

cu cât mai multe gândurile bune şi rugăciunile, CU ATÂT MAI MICĂ ÎI VA FI DUREREA,

cu cât mai multe gândurile bune şi rugăciunile, CU ATÂT MAI REPEDE VA PUTEA DA TOTUL UITĂRII! 

Vă mulţumesc!

Mihaela