Începeam săptămâna trecută un experiment cu un meniu economic de iarna şi vă spuneam că voi povesti cum a mers. Din păcate, nu a ajuns ceea ce am cumpărat şi a mai fost nevoie să fac câteva completări, în valoare de aproape 20 lei. Cu această sumă am mai luat cartofi, o cutie mică de smântână, un iaurt şi puţină brânză de vacă pentru plăcinta programată. Nu au ajuns nici fructele, şi mă mir că Mihai nu s-a dus să mai cumpere. În schimb, pentru că s-a consumat mai mult din brânza pe care o luasem pentru plăcintă, au rămas cerealele pentru noi şi una din pungile pentru Mihnea. De aceea a fost nevoie să mai completez cu brânză de vacă, iar cerealele vor fi consumate în această săptămână. Voi mai face şi sâmbăta viitoare sărmăluţe în foi de viţă, că au spus că mai doresc.

 

 În concluzie, meniul ieftin de săptămâna trecută a costat 190 lei, în loc de 170 cât plănuisem.

Pentru a vedea dacă reuşim să îl micşorăm în săptămâna în curs, am fost iarăşi la Billa şi Kaufland cu intenţia de a cumpăra cât mai multe produse la ofertă. De data aceasta am fost vineri, după serviciu, scutind timpul pierdut pe drum, dacă aş fi mers special sâmbătă. Verificasem pliantele cu reduceri înainte, pe Internet, dar rapid-în 10 minute.

Billa
– carne tocată amestec 0,994 kg x 13,99 lei/kg -13,90 lei (reducere 15%)
– pui grill 1,550 kg x 9,79 lei/kg  – 15,17 lei (preţ redus de la 11,99 lei/kg)
– spată porc 0,665 kg x 17,49lei/kg – 11,63 lei
– pachet de 3 cutii pate de ficat – 5,49 lei ( preţ redus de la 6,29 lei)
– orez Clever 1 kg – 3,15 lei
– macaroane Pambac – 2,99 lei
TOTAL 52,33 lei

Kaufland

– smântăna 1 cutie de 900 g – 5,19 lei
– telemea oaie vrac 0,333 kg x 27,90 lei/kg -9,29 lei
– telemea vacă 1 pachet de 700 g – 16,90 (ofertă neinclusă în pliant)
– brânză de vaci vrac 0,218 kg x 16,90 lei/kg – 3,68 lei
TOTAL 35,06 lei
Iarăşi nu am luat fructe, cartofi şi alte produse ca să nu le car. Sunt înainte de salariu şi am terminat resursele. Astăzi realimentăm şi mergem direct la piaţă, căci vremea nu mai este atât de rea şi se face o economie faţă de Mega Image. Sper. Încerc să obţin o sumă totală a săptămânii de 180 lei, căci s-a dovedit că bugetul de 170 de lei, este cam nerealist. Poate totuşi, s-ar putea atinge dacă nu s-ar găti ciorbă de burtă, dar vom vedea.
Pentru a mă încadra în 180 kei, ar trebui ca totalul cumpărăturilor de la piaţă să fie 92,61 lei. Voi pune în portmoneu doar suma de 90 lei, pentru a nu depăşi baremul.
Cu cei 90 de lei, ar trebui să cumpăr următoarele:
– ficat de vită
– măsline
– varză
– cartofi
– morcovi
– ţelină
– păstârnac
– borş
– arpacaş
– pâine
– ouă
– lapte
– iaurt
– foi de plăcintă
– mere
– portocale
Voi stabili cantităţile pe loc, dar în principiu vreau cam 3 kg varză, 3 kg cartofi şi mai puţine din celelalte. De asemenea, trebuie să iau o cantitate mai mare de fructe-faţa de săptămâna trecuta, şi probabil voi lua 3 kg de portocale şi 5 kg de mere.
În aceste condiţii TOTALUL GENERAL ar trebui să fie 180 lei şi vă comunic săptămâna viitoare dacă am reuşit.

Meniul:

Pentru prânz şi seară:
– Luni – ciorbă de pui cu legume, pilaf cu pui
– Marţi – ciorbă de pui cu legume, mâncare de varză cu carne de porc
– Miercuri – plăcintă cu varză, salată de cartofi cu măsline
– Joi – macaroane cu brânză şi smântână, ficat la tigaie cu cartofi natur
– Vineri – pilaf sârbesc, salată de crudităţi
– Sâmbătă – sărmăluţe în foi de viţă, plăcintă cu mere.
Dimineaţa:
– Luni – tartine cu pate de ficat, brânză, lapte
– Marţi – iaurt cu cereale
– Miercuri – arpacaş cu fructe, stafide şi nuci(mai am acasă)
– Joi – pâine, brânză, ceai
– Vineri – cereale înmuiate în ceai, tartine cu gem de caise
– Sâmbătă – omletă.
Duminica va fi ca întotdeauna, a inspiraţiei de moment, iar ca desert vom avea fructe.
O săptămână frumoasă, fructuoasă şi organizată !!!
Mihaela Dămăceanu