A trecut ceva timp de când am terminat cu bine maratonul de patru săptămâni al colecţiilor de cadouri şi al Târgului Bloggerilor şi nu am vrut să trec mai departe, fără a face un mic bilanţ al acestor activităţi noi.

Vreau să încep prin a mulţumi încă o dată celor ce mi s-au alăturat şi au participat la aceste două proiecte. Le mulţumesc tuturor fetelor care lăsând un comentariu la postările cu darurile de blog, s-au înscris astfel la tragerea la sorţi.
Mulţumiri speciale adresez astăzi Ilenei, Ellei, Ralucăi şi Cristinei şpentru frumoasele cadouri pe care mi le-au dăruit şi pentru implicarea lor în cele două proiecte. Îi mulţumesc desigur, şi lui Adrian, pentru  pardesiul oferit drept cadou unei cititoare a acestui blog, dar şi Irinei pentru că ne-a arătat minunatele ei quiet-bookuri.
Pentru că cele două idei mi-au venit pe nepusă masă şi pentru că iniţial au stârnit un ecou ce m-a uimit puţin, mă gândesc că ar putea fi interesant un fel de bilanţ, pentru a putea găsi concluzia.
Cum a fost „în culise”, ce mi-a ieşit bine şi ce nu mi-a ieşit, încerc să sintetizez în următoarele rânduri:
– am intenţionat să fie o formă de ajutor pentru cititori şi pentru colegii cu bloguri, intenţie care nu cred că s-a concretizat  având în vedere că nu am avut decât câteva înscrieri prin comentarii la tragerea la sorţi a cadourilor iar la tîrgul bloggerilor au fost şi mai puţine înscrieri;
– a fost mai multă muncă decât mi-am imaginat la început şi nu ar fi fost nici o problemă dacă nu se suprapunea unei perioade foarte aglomerate prin definiţie;
– am constatat a n-a oară cât de greu mă hotărăsc uneori. Dacă iniţiativa acestor idei mi-a venit dintr-o dată, fără planificare, punerea ei în aplicare a  fost destul de dificilă. Întenţionasem iniţial să fac o trecere în revistă a lucrurilor pe care le aveam şi să mă descurc cel mult în primele două săptămâni cu acestea, după care să pot confecţiona nişte obiecte specifice sărbătorilor de iarnă. Am dat dulapurile peste cap şi aceasta a durat mai mult decât credeam, pentru că mă hotăram greu ce merge la darurile pe care le-am dus la biserică, ce merge la darurile de pe blog şi ce merge la vânzare. Apoi, pregătirea lucruşoarelor, fotografierea şi postările în sine, au fost iarăşi mai consumatoare de timp decât crezusem. Nu am mai apucat să confecţionez nimic, mai ales că nu am prea mare experienţă la acest capitol şi am renunţat;
– am avut de câteva ori impresia că nu am reuşit să explic prea clar mersul lucrurilor şi că nu s-a înţeles bine ceea ce vroiam să fac.
Pe partea cealaltă, a aspectelor pozitive, am avut următoarelor satisfacţii:
– am avut o mare bucurie în suflet că am putut să fac daruri şi să aduc puţină bucurie, după un timp lung în care nu îmi mai putusem permite aşa ceva;

– cu această ocazie, am cunoscut personal doi bloggeri şi acest lucru mi-a făcut o mare plăcere;

– deşi am avut de două ori intenţia de a renunţa şi de a nu mai face patru ediţii, aşa cum anunţasem iniţial, am mers până la capăt  cu ce mi-am propus să fac;
– am primit şi eu cadouri şi nu trec peste acest  aspect cu totul neaşteptat, fără a mai mulţumi o dată fetelor ce m-au uimit cu frumoasele lor daruri şi gesturi;

– nu în ultimul rând, am vândut câteva lucruri şi am câştigat nişte bănuţi.

A fost o muncă destul de serioasă, dar mă bucur mult că am reuşit să-mi duc ideile până la capăt şi să aduc un mic zâmbet pe faţa câtorva cititori.
Concluzia, deci?

Este foarte posibil să repet aceste iniţiative dar doar dacă mă voi organiza mai devreme şi mai bine. Aceasta înseamnă să „meşteresc” ceva în spiritul sărbătorilor şi să fie gata înainte de începutul lunii decembrie. Cu tot cu fotografii mai bune decât am reuşit acum. Iar cel mai important lucru ar fi să vă intereseze şi pe voi, căci altfel nu văd sensul unei noi astfel de provocări. În plus, cu siguranţă nu aş mai face patru ediţii.

Mihaela Dămăceanu