Am admirat această frumoasă idee la Irina de câteva luni încoace, tot regretând ba că nu am avut poze, ba că nu am fost acasă, ba că m-a luat valul şi am scris altceva… Cam aşa m-a luat şi luna aceasta, şi cu toate că i-am tot zis soţului meu să mă înveţe şi pe mine să fac colajele acestea, nu ne-am organizat. Să nu râdeţi de mine, dar mereu le făcea el. Şi acum, tot pe ultima sută de metri, m-am dat peste cap de la serviciu, şi tot pe el l-am rugat să mă ajute. Nu mai vreau să ratez participarea, aşa că voi posta acest colaj, cu menţiunea că poza în care apar şi eu, este din septembrie. Deci este un colaj amestecat, cu două luni la un loc :))
Octombrie a fost o lună mai calmă, mai puţin nostalgică, şi datorită superbelor zile ce ne-au tot chemat afară. Cu temele a fost ceva mai uşor, cu blogul mai bine, iar la serviciu lucrurile sunt aşezate şi calme.
Am avut multe clipe plăcute, petrecute printre frunze şi copaci coloraţi. Mihnea a primit sprayurile pentru graffiti şi şi-a exersat măiestria, iar noi am tot fotografiat.
Nu au fost evenimente majore şi importante, ci doar am izbutit să ne acomodăm cu toamna şi să ne bucurăm de ea, ceea ce sperăm să se întâmple şi în ultima ei lună, şi NOUĂ şi VOUĂ!
Mihaela Dămăceanu
intadevar, a fost un octombrie tare frumos ca vreme, nu prea iti venea sa intri in casa. Ma bucur ca ti-a placut ideea cu mozaicul si sper sa participi si de-acum incolo 🙂
asa este, Mihaela draga, am avut noroc de o vreme superba în acest octombrie!
Frumoase fotografiile tale – ai sa vezi ca nu e greu deloc sa faci singura colaje, dar… ai putea sa lasi totul sa decurga în continuare asa 😉 Un articol semnat de intreaga familie, este o idee foarte frumoasa!
Ai dreptate, o idee bună! Doar că este cam neplăcut să constaţi că tu nu ştii să faci sau nu-ţi găseşti timp să înveţi ceva ce ai dori. Seară frumoasă îţi doresc!
Da, Irina, mereu mi-a plăcut! Voi face colajele şi voi mai participa, asta-i sigur! Tu mereu ai idei frumoase!
Week-end odihnitor şi cald, Irina!
Desi a inceput catastrofal, octombrie s-a redresat din mers 🙂 Si-a spalat onoarea, ca sa glumesc putin.
Frumos colajul! 🙂
Frumos, chiar foarte frumos colajul tău.
weekend cât mai frumos!