 |
| sursa |
Personal, nu consider că limba română este foarte grea. Însă realitatea din jurul meu mă contrazice. Ca părinte de şcolărel, constat că nu este chiar aşa de uşoară. Ne-am lovit tot anul trecut şi continuăm să ne lovim, de câteva probleme legate de scriere, constatând din nou că una dintre cele mai spinoase probleme ale scrierii în limba română sunt cei doi i.
Tot anul am încercat să îi explic lui Mihnea că aceşti doi i se aud. Că trebuie doar să fii puţin atent la pronunţie şi vei distinge situaţiile în care îi foloseşti. Observând greşelile pe care le-a tot făcut, se pare că nu am dreptate. Sau, mai bine spus, că nu se disting atât de uşor cum îmi pare mie, pentru că totuşi, nu pot să declar că nu s-ar auzi.
Deci, cei doi i se aud, dar nu îi aude toată lumea. Primul care nu îi aude, este băiatul meu. Pentru el, m-am trezit gândindu-mă că ar fi timpul să încerc să centralizez cazurile în care îi folosim. Apoi, cu siguranţă ar mai putea folosi şi altora, motiv pentru care îi postez şi aici.
Este greu să îi explic lui Mihnea cazurile în care apar, având în vedere că nu are nicio noţiune de gramatică. I-am mai explicat eu, una alta, dar în afară de substantiv şi verb nu cred că a reţinut altceva. Nu văd altă soluţie, decât să încep să îi mai introduc câteva noţiuni şi să caut să fixez regulile prin foarte multe exerciţii.
Şi pentru că veni vorba de exerciţii, pornesc de aici cu prezentarea regulilor pe care mi le amintesc:
SUBSTANTIVUL
1. Substantivele care la singular se termină în iu, formează pluralul cu doi i.
exerciţiu-exerciţii, geamgiu-geamgii
Există deja un i în terminaţie şi formând pluralul, îl adăugăm pe al doilea.
2. Substantivele care la plural se termină în i, când se articulează se scriu cu doi i.
oameni-oamenii, elevi-elevii, pomi-pomii.
La nivelul clasei a II-a, aceasta este singura situaţie în care s-a introdus o regulă prin care să se explice copiilor modul în care pot face distincţia între cele două cazuri: substantivele articulate au o silabă în plus, faţă de cele nearticulate.
oa-meni; oa-me-nii
e-levi; e-le-vii
pomi; po-mii
3. Substantivele masculine care formează pluralul cu doi i, prin articulare îl dobândesc pe al treilea.
fii-fiii, copii-copiii, geamgii-geamgiii
Va trebui să mă gândesc cum îl voi învăţa ce este un substantiv articulat, şi care sunt genurile.
Toate cele trei reguli se aplică şi în cazul ADJECTIVELOR.
VERBUL
1. Verbele la infinitiv se scriu cu un singur i.
a fi, a şti, a primi, a citi
2. Verbul a şti se conjugă la persoana a -II-a singular, prezent tu ştii. La fel se întâmplă şi la conjunctiv să ştii
3. Conjunctivul lui a fi se scrie de asemenea cu doi i: să fii.
4. La gerunziu, atât a fi cât şi a şti, se scriu cu doi i: fiind, ştiind, scriind.
Cu siguranţă nu am cuprins toate situaţiile, dar măcar să i le pot fixa pe acestea, că fac alergie când le văd scrise greşit. Anul viitor încep să facă şi puţină gramatică şi poate i le voi explica mai uşor.
Oricum, doamna învăţătoare le-a introdus câteva noţiuni şi îmi place foarte mult că insistă pe scriere, ceea ce înseamnă că până la urmă se va lipi de ei. Poate veţi spune că este normal, dar eu am auzit de multe alte învăţătoare ce insistă mai mult pe matematică decât pe limba română. Şi mă gândeam că am avut noroc că am reuşit să ajungem la doamna, căci dacă înmulţirea o învaţă tot omul, scrierea corectă, mai puţin.
Mihaela Dămăceanu
De acord cu tine, matematica de baza o ştie toata lumea, gramatica de baza nu, deci chiar ati avut noroc cu invatatoarea.
Personal, eu cred ca folosirea corecta a celor doi de i buclucasi se fixeaza mai usor prin lectura decat prin reguli seci de gramatica. Citind, se fixeaza pe retina cum se scrie un anume cuvant si apoi devine obisnuinta. Sau cel putin la noi asa a fost, dar totusi fiecare copil invata in stilul lui. Dar eu nu mi-as face griji deocamdata, Mihnea va scrie si va vorbi corect gramatical, fara doar si poate 🙂
Da, ştii ce frumos lucrează cu ei? La fiecare lecţie scriu pe caiet fiecare cuvânt mai dificil, care conţine o cratimă sau doi de i sau orice altă particularitate şi apoi fac propoziţii cu ele. Învăţătoarele copiilor unor prietene, lucrează mult mai mult la matematică. Dacă bazele scrierii corecte nu se pun acum, greu se mai corectează în timp. Din exemplul meu de profesor, spun asta. Oră de oră spuneam cel puţin de 3 ori că se spune şi scrie proprietate şi nu propietate cum vedeam foarte des în caietele lor, şi degeaba.
Sper din suflet că va scrie corect, că am o dambla cu scrisul :))
Scriere cu doi i. 'De' incepi sa folosesti dupa 20 🙂
Absolut de acord cu restul articolului 🙂
Mulţumesc frumos. Să ştii că am stat în dubiu când am scris, că regula asta chiar o uitasem. Corectez cum ajung acasă, că de-aici nu pot! Am pus doar în titlu aşa, greşit, că aveam o nelămurire.
Sunt de acord cu cele scrise de Iuliana. Cel puţin în cazul meu această regulă a funcţionat, căci cititul din timpul copilăriei (mi-a plăcut tare mult să citesc) mi-a scos în cale fel şi fel de cuvinte, mi-a adus înaintea ochilor expresii de tot felul, unele scoase din uz, valabile doar în poveştile din timpurile vechi.
Altfel, îmi aduc aminte că în timpul când am fost elev aveam ore de literatură şi ore de gramatică, ceea ce azi nu mai există (din câte văd la fiica mea). De altfel şi la matematică era la fel, căci aveam caiet special pentru geometrie şi caiet special pentru algebră. Azi nu mai e aşa, sunt toate băgate în aceeaşi "oală", din nefericire.
faci foarte bine ca te ocupi atat de serios, pentru ca acum – chiar daca este greu, este cel mai usor ca un om sa învete notiunile de baza ale gramaticii. Odata fixate, estul este joaca.
Parerea mea este ca trebuie dezvoltata copiilor placerea de a citi. Un text vazut, se învata mai usor – si scrierea corecta devine ca un fel de automatism.
Mult succes draga mea!
Se poate să fie aşa, dar am impresia că atunci când citeşte nu este prea atent la scriere. Însă realmente are un vocabular bogat, care i se trage din cei patru ani în care i-am citit poveşti seara, ca să mă laud puţin:)
Şi eu am citit mult, dar nu am conştientizat că aş fi fost atentă la scrierea corectă, deşi cu siguranţă rămâne ceva. În cazul meu, cel mai bine mi s-au fixat aceste reguli în clasa a -IV-a, când ne-a certat doamna învăţătoare atât de rău, după ce ne corectase caietele, încât îmi amintesc şi azi.
Apoi au fost orele de gramatică ce au avut un rol foarte important. Mi-a plăcut mult şi eram mai bună la gramatică decât la învăţarea aceea mecanică a comentariilor dictate de profesori. Dar mă surprinde extraordinar să nu mai fie ore de gramatică, Din câte ştiu eu, se intoduc primele noţiuni în clasa a-IV-a iar în clasele V-VIII există ore speciale de gramatică. În liceu nu erau, şi nu înţeleg de ce, dar în şcoala generală, da.
Exact, ele trebuie să devină automate. Acum, stă şi se gândeşte şi nu sunt fixate bine, încă. De exemplu, la un test lung şi greuţ din clasă, de verificare a ortogramei "s-a" nu a avut nicio greşeală. La testul următor, a greşit una şi s-a încurcat tare la s-au, pe care înainte îl ştia. Deci, chiar este serios de lucru. La noi sunt automate, dar la ei micuţii, nu prea.
Mulţumesc, draga mea!
Sunt ore de gramatică, de fapt impropriu spus ore, pentru că sunt combinate cu cele de literatură. Eu ştiu că aveam caiet special pentru gramatică şi caiet pentru literatură. În fine, fiica mea este clasa a IV-a, probabil că lucrurile se vor schimba mai târziu.
Anul trecut au învăţat cazurile şi modurile, au făcut analiză simplă a părţilor de vorbire şi de propoziţie. Acum sunt pe partea semnelor de punctuaţie, căci a tot repetat zilele astea pentru test.
Există un avantaj în toată această treabă, că pe lângă ei, pe lângă copii, ne reîmprospătăm şi noi anumite informaţii.
Erată, fiica mea este clasa a VI-a. Vai, m-am făcut de râs încurcând cifrele romane:))) [blush]
Ba nu-i adevărat, Părinte. În viteza cu care scriem se pot foarte uşor inversa caracterele.
O zi minunată vă urez!
Aceste cunostinte trebuie bine fixate de pe acum. Mai tarziu nu va mai avea deloc probleme 🙂
E buna sinteza aceea. Ai dreptate, s-ar putea sa foloseasca si altora.
Buna!
Nu toate verbele la infinitiv se scriu cu un "I", vezi " a se sfii", "a prii", "a pustii".
In legatura cu substantivele articulate care primesc inca un "i" la final, eu i-am explicat unui copil asa:
de fiecare data cand putem pune "acestia" dupa cuvant, se mai adauga un "i".
ex: Au venit la mine doi veri.
Au venit la mine verii (acestia).
Sper ca te-am ajutat.
Mulţumesc frumos pentru comentariu şi bine-ai venit pe la noi. Doar că îmi pare rău să nu ştiu cine mi-a pus acest comentariu, realmente de ajutor!
Corect cu infinitivul şi îi voi spune lui Mihnea şi această explicaţie, cu posibilitatea adăugării pronumelui aceştia. Nu li s-a spus încă, iar eu o uitasem de tot.
Mulţumesc din nou şi sper să ne mai "revedem"!
O zi frumoasă!