Mihnea a’ nostru şi-a găsit o nouă pasiune. Graffiti. Nu, încă nu desenează pe ziduri. Nu am scăpat ocazia să-i amintesc de câte ori am comentat amândoi că este păcat să apară imediat aceste desene pe clădiri ce abia au fost zugrăvite. Şi că nu ne plăcea deloc acest lucru.

– Da, mami, da! Dar există locuri speciale pentru asta. Şi acolo nu strici clădirile.

A-ha! Nu zic că nu are dreptate, dar nici nu prea am ştiut ce să zic când m-a tocat la cap toată săptămâna să-i cumpăr spray special pentru graffiti. Am tot dat din colţ în colţ şi am amânat spunându-i că următoarea achiziţie pentru desen va fi în culorile de la Hanul cu tei. Că nu am avut de lucru şi i-am luat odată, şi de-atunci, nu a mai existat culoare mai mai bună şi mai grozavă decât aceea, chiar dacă am luat şi Staedler. Ce-i drept că are dreptate, dar culorile acolo, costă de te rup.

– Dar când îmi veţi lua şi pânză.

– O-hoo! Mai ai, mami, pân-la pânză, mai ai…

Dar să revin la graffiti care a fost obsesia săptămânii. Neavând băiatul spray-uri, nu a renunţat la idee, că de regulă nu renunţă, şi ştiu sigur că nu scăpăm fără ele şi fără pânze. Astfel că, a desenat pe hârtie, cu carioca. După ce am văzut ce-a făcut, mai că-mi venea să-l trimit pe Mihai după spray, Dar m-am abţinut, că vorba aceea, nici nu ştiu unde-s locurile acelea speciale, şi nici nu-mi trebuie să-l întreb. E toamnă şi avem şcoală de făcut, aşa că deocamdată să deseneze frumuşel pe hârtie, în casă, la căldurică.

Două desene a făcut, şi atâta ne-au plăcut că l-am întrebat de câteva ori dacă le-a copiat de undeva.

Jignit, a răspuns că nu.

Reuşite, nu?

Mihnea