coperta cărţii Cel care mă aşteaptă

Asemănătoare şi totuşi diferită de Onoare, am citit cam un sfert din Cel care mă aşteaptă, de Parinoush Saniee, spunându-mi continuu că Onoare îmi place mai mult. Rămăsesem marcată de povestea şi personajele acelei cărţi şi, deşi dădeam paginile acestei cărţi cu aviditate, parcă tot nu vroiam să mă dezlipesc de Elif Shafak şi de cartea ei superbă.

Senzaţia aceasta a ţinut doar o zi, pentru că în următoarele două, între mare şi nisip, printre zbor de pescăruşi, am stat până târziu în noapte, să devorez cartea.

Cel care mă aşteaptă este un roman în care se amestecă insesisabil, destinul unei femei puternice- îndepărtată pe viaţă de adevărata ei dragoste, cu vremurile tulburi, grele şi neînţelese, ale revoluţiei iraniene din 1979.
Marcată de acelaşi cod islamic al onoarei, familia protagonistei-Masumeh, se mută la Teheran, convinsă de un unchi că acolo viaţa ar putea fi mai bună. Entuziasmul copiilor faţă de această mutare nu este deloc împărtăşit de mama obsedată de ideea de a o mărita pe Masumeh, convinsă fiind că dorinţă fetei de a merge la şcoală nu o va ajuta deloc în viaţă, ci îi va face doar rău. Referitor la şcoală, cei trei fraţi ai eroinei-personaje obtuze, închistate într-un tradiţionalism exacerbat, sunt de aceeaşi părere cu mama: Masumeh, care avea în jur de 14 ani, trebuia măritată rapid şi nu avea ce căuta la şcoală.
Singura fiinţă ce este de acord cu dorul de carte al fetei, şi totodată, singurul căruia îi pasă de ce simte şi gândeşte eroina noastră, este tatăl ei. Opunându-se mamei şi certându-şi fiii, de a căror limitare este conştient, Agha Jun-tatăl, decide mutarea la Teheran şi îşi lasă fiica să îşi urmeze arzătoarea dorinţă şi să meargă la liceu. Mai mult, îşi şochează familia lăsându-se convins de Masumeh să accepte ca ea să renunţe la chador– lungul văl purtat de femeile musulmane şi să poarte doar manteau şi rusari, adică pardesiu şi basma pe cap.
De la mersul la şcoală i se va trage. Pretextul prin care fraţii ei îţi exprimă ura şi bestialitatea, este oferit de câteva gesturi şi priviri nevinovate care au loc între Masumeh şi un tânăr student la medicină, consumate pe drumul dintre casă şi şcoală. În mintea lor, comportamentul inuman aplicat fetei, s-a datorat faptului că aceasta a dezonorat familia. Rănit şi îndurerat, tatăl ei nu o mai poate ajuta. Dorinţa mamei şi a fraţilor de a scăpa de ea, este dusă la îndeplinire printr-o căsătorie forţată.
Viaţa ei şi lupta de a-şi creşte copiii, alături de un soţ cu totul altfel decât toţi cei din jur, este descrisă în continuarea cărţii. Evenimente neaşteptate şi tot felul de complicaţii, fac din această carte o lectură absolut captivantă.
Am însemnat o mulţime de fragmente ce m-au impresionat, dar v-am ales doar unul pentru a nu lungi foarte mult această postare. Mi s-a părut o lecţie cât se poate de înţeleaptă, adresată de o mamă a cărei viaţă a fost total condusă de alţii, dar care a izbutit să-şi menţină o gândire corectă şi echilibrată asupra vieţii:
„-Vezi, fiul meu, chiar nu vreau să iau parte la aceste reprezentaţii. Ştii bine că nu eram de acord cu tatăl tău, un om onest, da, dar care privea lucrurile dintr-o singură perspectivă. Pentru el, şi pentru cei care credeau ca el, lumea se împărţea în două: cu ei sau împotriva lor, şi cine era împotrivă era urât şi rău. În această viziune era implicat totul, chiar şi arta. Numai artiştii care împărţeau crezul lor politic erau adevăraţi artişti, ceilalţi formau o turmă de ignoranţi. Ajungea să se certe cu mine pentru că-mi plăcea un cântăreţ sau un poet care nu era cu ei. Şi eu mă simţeam vinovată, dar nu puteam face nimic, pentru că judecam cântecele şi poeziile, nu ideile. Nu puteai avea gusturi şi poziţii personale….. Îmi doresc să reuşeşti să vezi mereu atât aspectele pozitive, cât şi pe cele negative ale unei poziţii sau ale unei păreri, judecând cu mintea ta, cultivându-ţi idealurile prin intermediul cărţilor şi căutând informaţii ca să iei decizia care ţi se pare cea mai corectă. A susţine iraţional o ideologie presupune o legătură angajantă, te face ostil faţă de diversitate, incapabil să ai opiniile tale şi te face să vezi întotdeauna o singură faţetă a medaliei. „
Spuneam mai sus, că Cel care mă aşteaptă este asemănătoare şi totuşi diferită de Onoare, de Elif Shafak.
Ambele cărţi ridică şi problematica onoarei-chiar dacă îmbracă manifestări diferite, dar şi condiţia ingrată a femeii în societatea islamică, rolul şi locul familiei în această lume şi mai ales rolul şi locul femeii în acest model de familie.
Diferenţele dintre cele două cărţi sunt date de evoluţia celor două femei: în timp ce Pembe emigrează la Londra, dar rămâne aceeaşi femeie simplă, închistată în toate tradiţiile şi superstiţiile lumii din care provine, Masumeh rămâne toată viaţa în Teheran, devenind o femeie cu o minte deschisă, ce evoluează continuu, în ciuda faptului că toată viaţa ei a fost dictată şi condusă de alţii. Fenomenul emigraţei este abordat şi în această carte, prin prietena ei cea mai bună şi fiul cel mare, pe care face tot posibilul să-l trimită în Germania.
De fapt, toată viaţa a făcut tot posibilul să-i mulţumească şi să-i ajute pe cei dragi, dar cea mai puternică luptă a dus-o pentru soţul, şi mai ales, pentru cei trei copii ai ei.
Şi în final, ca toţi ceilalţi, copiii sunt cei ce îi hotărăsc încă o dată destinul.
Parinoush Saniee s-a născut în 1949, la Teheran şi a debutat cu această carte la 54 de ani, în 2003. Cartea a fost interzisă de cenzura iraniană de două ori, dar de la data apariţiei a cunoscut 21 de ediţii succesive, devenind în Iran, cea mai vândută carte a tuturor timpurilor. Ştiind câte ceva despre extremismul regimului musulman din Iran, în timp ce o citeam, m-am întrebat sincer, cum de totuşi a apărut şi cred că a fost o luptă pentru ea şi un act de curaj. Apariţia unei cărţi despre lupta femeilor şi dorinţa de emancipare, într-o ţară unde există poliţie musulmană, este ceva inedit şi surprinzător. Îmi imaginez că într-o ţară liberă, scriitoarea ar fi putut spune şi mai multe.
Autoarea trăieşte tot în Teheran, unde lucrează ca psiholog şi sociolog. După această carte, a mai publicat câteva romane şi mai are şi altele, ce aşteaptă aprobarea cenzurii iraniene.

Cel care mă aşteaptă este prima carte a lui Parinoush Saniee pe care am citit-o şi următoarea pe lista mea este Tatăl celuilalt copil.

Mihaela Dămăceanu