V-am povestit şi arătat atâtea despre desenele lui Mihnea. Şi ştiu că v-am spus că aceste talent îl moşteneşte de la tati, care are mână bună şi acum, când liniile cu greu se mai pot apropia. Mami, este cam pe din afara acestei ecuaţii, sau sistem de ecuaţii. În schimb, are o foarte mare iubire pentru culoare şi decoraţiuni interioare. Să vă mai povestesc câte tomuri cu reviste de case şi mai ales de decorarea lor, am cărat când ne-am mutat? Mai bine nu, şi vedeţi doar povestea de aici, cu căratul cutiilor de DVD-uri.
Aş fi vrut să cred că băiatul a vrut să ne arate că îmi seamănă şi mie :)) Vă daţi voi seama, mai bine ca mine, că nici prin cap nu i-a trecut lui aşa ceva, vineri, când mi-a arătat isprava. Mai degrabă, s-o fi săturat copilul de aşteptarea ducerii la îndeplinire, de către părinţii aştia, ultra, super, extraneserioşi, a unor promisiuni  de mult făcute.
Este vorba de a cumpăra nişte acuarele şi de a înrăma ceva desene.
Dar băiatul s-a descurcat singur, singurel. A scos o fotografie dintr-o ramă, a cules creioanele răspândite(de el, nu de noi) prin colţuri de casă şi fundul patului, şi se puse pe treabă.
Face repede un desen şi îl pune în rama portocalie. Cam aşa:

Apoi, caută un loc potrivit şi o culoare asortată, de o înălţime diferită, că l-a învăţat mami cum se face, şi le alătură. Are grijă să mai pună un al treilea obiect, şi obţine primul lui minidecor.
De care, mami este foc de mândră!!!

Mihaela Dămăceanu

P.S. Crenguţa şi lumânărica, îi aparţin lui Mihnea. Mie, doar detergentul de vase, nebăgat de seamă, la fotografiatul pozei. De nu mi-ar fi fost lene, normal era, să revin şi să fac alta. Dar nu mă spuneţi, vă rog!