sursa |
Am revenit la meniu să vă povestesc cum a fost. În doar trei cuvinte: nesperat de bine. Mi-am propus să fac un exerciţiu, fiind singură acasă şi amintindu-mi de comentariul anonimului meu, că suma de 230-240 lei, pentru trei persoane, pe care o cheltuiesc de obicei pe mâncare, este prea mare pentru unii oameni. Mă întristase această situaţie şi am decis să văd dacă este posibil să reduc suma. Săptămâna trecută am mâncat de 55 lei şi am început proviziile de iarnă consumând 15 lei. Asta înseamnă un total de 70 lei pe săptămână pentru o persoană. Dacă se poate respecta aproximativ acelaşi raport, deşi nu ştiu pentru că ei mănâncă ceva mai mult ca mine(inclusiv Mihnea, da), ar rezulta 210 lei, pentru toţi trei. Nu sunt sigură că se poate până nu încerc, dar vă voi spune. Momentan rezultă doar o economie de 20-30 lei, ceea ce nu este foarte mult, având în vedere că vara totul este mai ieftin, dar tot e ceva. Mergem în continuare şi vă spun ce mai observ.
Dacă vă întrebaţi cum am mâncat vă spun iar, că foaaaaarteeee bine. Sunt întreagă, bine hrănită, sănătoasă şi chiar voioasă. Şi n-am slăbit 1 gram, măcar. Singura problemă pe care o întrezăream era că voi mânca doar pui, o săptămână. Mă refer la carne, nu tot, că cine a văzut meniul planificat, a observat că am luat o mulţime de legume. Serios vă spun, chiar am avut tot ce mi-a trebuit şi nu am mai cumpărat în plus, faţă de ce luasem şi v-am scris, decât pâinea care era oricum estimată. Asta înseamnă că de fapt am cheltuit 54 şi nu 55 lei. E caraghios să fac atâtea socoteli la leuţ, dar pentru rigurozitate, aşa facem.
În plus, mă gândisem de la început că sunt prea multe legume, dar nu eram chiar sigură până nu testez. Exact aşa a fost, căci luasem 5,3 kg de legume şi unul de fructe. Săptămâna aceasta voi lua ceva mai multe fructe şi reduc legumele, că mi-au rămas aproape tot kilogramul de cartofi şi vreo 500 g de ardei.
Şi mi-au rămas cartofii pentru că am renunţat la piureul de sâmbătă ca să mai consum din roşii, castraveţi şi ardei, pentru a nu se strica. L-am înlocuit cu salată din cele amintite.
Ce alte modificări am mai făcut? Cu cititul şi singurătatea, normal că mi-a fost lene să gătesc zilnic şi de aceea am mai renunţat la unele feluri planificate, şi anume: orezul nu l-am atins, supa de pui nu a mai fost necesară, ardeii copţi nu i-am făcut de lene. Pastele le-am făcut din jumătate de pungă(250 g) şi am mâncat şi miercuri şi vineri din ele, cu sos de roşii şi toate legumele pe care le luasem, şi cu salată din ele, amestecate diferit, cum mi-a venit în cap.
În concluzie, pe lângă ardei şi cartofi, mi-a mai rămas neatins orezul, spatele de la pui, o jumătate de pachet de paste, o cană de lapte.
Ceea ce înseamnă că pentru săptămâna aceasta am două posibilităţi, şi, dacă fac combinaţii între ele, chiar mai multe:
– fie mai reduc suma;
– fie cumpăr alimente de calitate mai bună(fasolea de 3 lei/kg nu mi-a plăcut şi nici pui toată săptămână nu se poate la infinit).
total: 22,20 lei
De la Kaufland, din oferta de aici
total: 22,43 lei
De la Mega Image
– 4 ouă cu 1,88 lei (0,47/ou)
– copane de pui de 6 lei
total: 9,88 lei
TOTAL PRODUSE: 54,51 lei
Din cei 15 lei disponibili pentru iarnă, voi lua încă 1 kg de zahăr cu 5 lei, 2 kg caise cu 3 lei/kg şi 2 kg de dovlecei cu 2 lei/kg pentru a le pune la congelator.
Gemul de caise pe care l-am făcut săptămâna trecută a costat 10 lei şi mi-au ieşit cam 1,5 kg.
Meniul
– 2 ouă fierte, un castravete, un ardei, o felie de pâine prăjită
– roşii cu brânză şi două felii de pâine prăjită
Prânz şi seara
– cârnăciori cu piure de cartofi şi salată de roşii cu ardei
Daca v-a placut acest articol, daca il considerati util, daca vreti sa il pastrati undeva sau sa il citeasca si altii, va rog sa il distribuiti. Acest lucru ajuta blogul sa creasca, iar mie imi trimiteti un semnal ca nu muncesc chiar degeaba aici 🙂
Si daca va mai si abonati la blog, ma ajutati sa scriu mai des si mai bine. In felul acesta pastram legatura si aprindeti o scanteioara care pastreaza un vis!
VA MULTUMESC!
Am citit cele scrise de tine aici, Mihaela, cu toate calculele şi meniurile prezentate. Îmi este greu să comentez fiindcă în acest moment sunt în necunoştinţă de cauză în ceea ce priveşte preţurile. Stând la curte, având solar şi grădină (foarte frumoase şi bogate) totul e gratis şi bun(fireşte, aici nu socotesc munca noastră).
Săptămână binecuvântată să aveţi!
Gratis şi bun!!! Sunt convinsă că totul este foarte bun, nu bun. Ştiţi, nu, că şi eu vreau o căsuţă la ţară!!! Nu ne puneţi nişte poze cu gradina şi solarul, să le vedem şi noi?
Mulţumim pentru binecuvântare! O săptămână frumoasă şi dumneavoastră!
Poate că am să scriu un blog în care să intercalez câteva poze din curte şi solar. Sper să am timp pentru asta, timp şi muză. 🙂
Mulţumim! Cu timpul este mai greu, că muza nu vă ocoleşte, Părinte!
Pentru ca traiesc cu alte produse si sume de bani cheltuiti, nu imi dau seama daca e mult sau putin cat ai cheltuit tu pentru meniu. De sanatos si gustos nu ma indoiesc ca a fost! 🙂
De cand fetele locuiesc in caminul studentesc am redus mult cheltuielile saptamanale pentru aprozionare cu alimente. Pentru noi doi, dam 60-80 euro pe saptamana pentru mancare. Si cand spun mancare, ma refer la faptul ca nu mergem la restauranr, ci gatim acasa. Aici insa preturile sunt cu totul altele… spre exemplu in piata , pentru ca este extrem scump, ma duc f. foarte rar. Dar de consumat, consumam doar produse de calitate, pe cat se poate bio. Acum vara, foarte multe legume si fructe.
O saptamana cat mai frumoada iti doresc!
PS: la ulti ani cu sanatate si fericire, familiei! Mult noroc si numsi bucurii in deceniile urmatoare!
Păi, având în vedere preţurile de la noi şi mai ales cât cheltuiam eu acum câţiva ani, este puţin. 55 de lei înseamnă cam 12 euro şi sunt singură acasă. La noi însă preţurile din piaţă sunt destul de mici acum. Eu iau cu 2 lei/kg, legume care la supermarket încep pe la 3 şi pot ajunge şi 5. Pentru Germania şi mai ales produse bio, nici voi nu cheltuiţi mult pe mâncare. Deşi pot să spun că atunci când am fost eu, am observat că diferenţa între bio şi celelalte produse, nu era la fel de mare ca la noi. Şi oricum ponderea cheltuielilor alimentare în Germania, nu este ca în România unde 40% din veniturile unei familii, merg doar pe mâncare. Asta pentru că raportat la salarii, preţurile la noi sunt mai mari. Şi eu am luat mai multe legume vara aceasta, încercând să mai reduc carnea.
Mulţumesc frumos pentru urări! Iulie este o lună aniversară pentru mulţi, am observat!
Asa este, nu se poate face niciodata o comparatie intre doua tari, deoarece spre exemplu, 60% din salarii la noi se duc pe asigurari si intretinere. Teoretic, nu o ducem deloc mai usor, doar ca nivelul general de trai e mai ridicat ( totul ce aici este invidiat – curatenia , spitalele, etc. – sunt platite cu varf si indesat insa prin impozite). Mai mult, cred ca suntem singura tara in lume unde varsta de pesionare atat pt.femei cat si pt.barbati este de 67 ani! 🙁
O zi faina in continuare!
Chiar de la tine vin! Da, este uimitor! Ştiam că impozitele sunt f. mari şi că se plătesc multe asigurări, dar niciodată nu mi-am imaginat o pondere atât de mare. Iar cu vârsta de pensionare, ce să mai zic? Mie-mi pare mult 63, la cât se va ajunge până ies eu la pensie. Dar 67??? Întotdeauna lucrurile se văd altfel ca turist şi altfel când trăieşti. Şi mă mai gândeam că şi cei care locuiesc îşi schimbă părerile. La început eşti tentat să vezi diferenţele pozitive, şi cred că în timp ajungi să-ţi mai schimbi părerile. Şi mai cred că şi acest mod de a vedea situaţia reală dintr-o altă ţară, este foarte relativ şi subiectiv. Însă, oricum, ca experienţă de viaţă, cred că este benefică, şi inventez acuma un cuvânt că nu îmi vine cel bun, îmbogăţitoare, să zic aşa!
Deja am ameţit, mă doare capul! La ce bun toate calculele acestea? 🙂
O chem pe nevastă-mea să citească articolul!!!
Imi place mult categoria asta a ta cu meniuri saptamanale, mai ales ca pui si preturi, concret. Culmea, nu m-am gandit niciodata sa calculez cat dau pe mancare, dar poate ca ar trebui sa o fac, tot raman mereu fara bani in a doua jumatate a lunii. Sau sa fac o categorie aparte cu reduceri si pe blogul meu, alea in care ma declar experta…:)
Păi, cred1 Să mă fi văzut pe mine cum eram, după ce le-am făcut! Dar am o slăbiciune pentru cifre. E pentru gospodine econoame, să le mai dea idei de aplicat.
Merci frumos, Dana! Am o mare preocupare pentru economii, de ceva vreme încoace. Mâncarea este una din cele mai importante categorii de cheltuieli şi contează mult în buget. Suma pe care o cheltuiesc eu acum este rezultatul unei perioade destul de lungi de transformare. Am plecat de la o sumă muuuult mai mare, acum câţiva ani. Da, cred că ar fi de folos o astfel de rubrică, că aşa mai învăţăm şi noi şi ne mai chibzuim. Vremuri grele, de!
Mihaela draga, de cand locuiesc aici m-am schimbat mult, foarte mult si… fara efort! Pur si simplu m-am adaptat la stilul de viata de aici. Privesc de multe ori prietenii din liceu sau facultate – cand vin in concedii- si vad diferente enorme in felul de a si a gandi. Fara intentia de a jigni pe cineva – ma bucur ca amnavut sansa sa ma schimb… daca intelegi ce vreau sa spun…
Ma consider norocoasa ca am avut sansa de a vedea altfel lumea.
Iti multumesc mult pentru cuvintele frumoase. Te pup
Foarte interesant exercitiul! Eu lucrez in prezent partea de dimensionare corecta a nevoii… pe de o parte sa cumpar cat avem nevoie, nu "sa fie", pe de alta parte sa am grija sa iau toate ingredientele necesare meniului, ca sa evit drumurile ulterioare pt reaprovizionare, unde risc sa mai adaug ceva suplimentar in cos.
Foarte util si interesant articolul. Noi cheltuim spre 600-700 de lei pe luna cu mancarea, drept este ca nu ne-am impus niciodata niste limite si io-s chiar pofticioasa la multe prostii. Dar, cand e nevoie sa mai reduci din cheltuieli, e bine sa stii sa o faci, fara sa compromiti calitatea nutritiei. Tu esti capabila sa faci mancare sanatoasa si buna dintr-un buget restrans, asta e o mare calitate.
Este primul pas, Iustina! Cam aşa am început şi noi. În fiecare zi mergeam la cumpărături şi luam două chestii ce-mi trebuiau şi încă două care erau în plus. Şi mă enervam de timpul pierdut! Tot aşa mă enervam când aruncam mâncarea ce se strica în frigider. Te mai aştept cu mult drag, pe la noi!
Mulţumesc frumos! Chiar mă întrebam dacă nu am exagerat, arătând aici toate calculele, la leuţ. Că eu mereu mă întreb câte ceva. Dar am zis că poate fi un jalon, pentru persoane interesate de economii. Nici voi nu cheltuiţi chiar mult. Este cu puţin mai mult decât ce am făcut eu săptămânile acestea. Pe persoană, ieşiţi la 75 de lei. Mie mi-a ieşit 55, după ceva calcule şi socoteli. Pe termen un pic mai lung, poate fi şi mai diversificată şi calitativă. În suma aceasta, nu ştiu dacă se poate include peşte, spre exemplu. Mă voi gândi. În perioada aceasta, cred că eşti şi mai pofticioasă. Te simţi mai bine? Cu drag!
Wow, ma bucur ca am gasit articolul asta, pentru ca si pe mine ma intereseaza economisirea, mai ales ca de multe ori dam banii aiurea pe ''mancare'' pe care nu o folosim. Multumesc mult de informatii, de ideile clare, voi reveni!
Lavinia
Ai dreptate, Lavinia! Aşa mi se întâmpla şi mie, dar pe de altă parte, îmi părea frustrant şi iritant să fac atâtea socoteli. După ce începi şi faci de câteva ori, devine din ce în ce mai uşor, şi ajungi să apreciezi suma de bani care-ţi rămâne. Acum nu suntem chiar pe roze cu banii, şi doar azi, m-am hotărât să cumpăr ceva cărţi, că nu o mai făcusem demult. Unul dintre argumente a fost şi cel că am economisit puţin şi cu meniurile acestea. Nu mi-a fost mereu aşa, am scris cum am înjumătăţit cheltuielile, şi a durat câţiva ani. Acum calculele nu mai par nici frustrante, nici iritante. Să văd însă, cum va fi peste două săptămâni, când revin băieţii acasă.
Mă bucur mult că ai trecut pe la noi, că ne-am cunoscut, şi că aceste postări pot fi de folos unora dintre noi!
Te aştept cu mare drag pe la noi, de câte ori ai timp! Week-end plăcut!
Imi place articolul asta! Imi plac calculele la sange 😀 mai ales cand sunt facute pentru a optimiza costurile (de orice fel).
Persoana care a zis ca 230-240 lei e o suma mare se referea la suma pe o saptamana sau pe o luna??
Mulţumesc frumos, puişor! Ce drăguţ sună puişor! Nu, era suma pe săptămână, pentru trei persoane. Acum soţul şi fiul meu sunt plecaţi la soacra mea, şi fiind doar eu acasă, m-am gândit să încerc exerciţiul acesta. Asta înseamnă că astă-iarnă cheltuiam în medie 75 lei/persoană. Şi vezi că sunt bune calculele, pentru că acum real consum de 55 lei, şi pun pentru iarnă de 15 lei. Totalul de 70 lei/persoană, nu este o foarte mare economie, faţă de 75 lei în iarnă. Dar pe medie, iarna cu vara se va simţi probabil ceva, pentru că ceea ce cumpăr acum cu 2 sau 3 lei/kg, iarna costă de la 6, până la 12 lei/kg(vezi ardeii),
Concluzia este că de fapt, acum reduc pentru iarnă. Pe partea cealaltă, sub 55 lei, săptămânal, nu prea cred că s-ar mai putea diminua, dar de săptămâna trecută mi-au rămas câteva produse.
Bine-ai venit pe la noi şi te mai aşteptăm cu drag!
cred ca poti include si peste, de ex. macrou congelat- e si ieftin, dar si f hranitor
O idee foarte bună, Irina! Mulţumesc şi o aplic săptămâna viitoare! Ştiu că este hrănitor, că l-am inclus şi în lista de alimente antistres. Iau cu siguranţă, acum!
Mie 230-240 lei pe saptamana pt 3 persoane mi se pare putin..dar eu sunt foarte dezorganizata cu meniurile.
Am citit in comentarii de varsta de pensionare din Germania, la fel e si in Italia si incetul cu incetul asa va fi mai peste tot. 🙁
Aici fructele nu au gust, prea multa paguba pentru mine nu este pentru ca nu prea ma omor cu fructele, in general cumpar cat pot bio..la unele produse diferenta e mica, la branza feta de ex diferenta intre bio si conventional e de aprox 1 euro/ kg..la legume diferenta e deja marisoara.
Felicitari pentru calcule si organizare, cand "ma fac mare" vreau sa ma fac organizata :))
Saptamana viitoare va intra sotul in concediu si am de gand sa fac o tentativa de mancat dupa meniu sa vad ce iese.
Luiza, pai nici nu este mult, daca cumperi bio si daca esti in Italia. Nu este mult nici la noi, de cand am scris acest articol si la mine a mai crescut putin suma. Ce mica este diferenta la feta, uite la noi produsele bio sunt cu preturi semnificativ mai mari decat celelalte. Sau asa imi pare mie, ca altii au alata parere. Chiar ieri am recitit aceste postari(ce coincidenta) ca uitasem ce am scris pe aici si as mai face un mic experiment din acesta, ca se cam cere…concediu, urmeaza inceperea scolii, mai as vrea sa mai fac cateva mici modificari si achizitii in casa, de-astea… Sa vedem!
Mult succes cu planificarea, deci de sapt, viitoare est "mai mare" 🙂
Nu, eu nu stau in Italia dar stiu de la mai multe persoane care locuiesc in Italia ca nu mai reusesc sa ajunga la pensie..foarte trist si ingrijorator.
Eu locuiesc in Grecia, de aceea ziceam si de feta 🙂
Nu sunt ieftine produsele bio, la legume diferenta e mai mare decat la feta, cumpar cat pot bio si acum vara cumpar de la niste vecini care chipurile nu stropesc legumele..nu stiu cat de adevarat e insa.
Am pus si noi rosii si castraveti si avem legumele astea chiar 100% bio ca nu le-am tratat absolut cu nimic, doar am imbogatit un pic pamantul cu cenusa pastrata de asta iarna, cenusa buna de la lemn de maslin.
Da. chiar sunt curioasa cat de mare ma fac saptamana viitoare! :))
Hai ca m-am zapacit, doar vazusem insula si splecdoarea cu maslini care inconjoara casa… secolul vitezei si al neatentiei, ce sa mai zic 🙂
Daca ai putea sa cultivi mai multe, ai fi sigura de toate, dar din pacate…nu se poate chiar asa 🙂
Hihi, astept sa imi povestesti cum o sa mearga! Nu ies toate din prima, sa nu te descurajezi!