Toţi avem zile mai bune şi mai puţin bune. Am adunat de-a lungul timpului, idei de ici şi de colo, pe care le-am aplicat. Vă scriu astăzi despre cele ce funcţionează la mine, paşi din care am făcut o rutină a dimineţii, pentru un început bun al zilei.
1. Ţup din pat cum vă treziţi. Nu mai staţi să readormiţi, nu vă gândiţi la ce aveţi de făcut în ziua respectivă, nu vă obosiţi mintea de la prima oră, cu o mie de planuri. Doar vă ridicaţi din pat, când sună ceasul;
2. În drum spre baie, mulţumiţi divinităţii pentru ziua de azi şi pentru orice vreţi voi. Transmiteţi un gând bun, de mulţumire, pentru ziua ce începe;
3. Faceţi măcar 5 minute de gimnastică. Desmorţiţi încheieturile şi puneţi muşchii la treabă. Mişcarea creşte tonusul fizic dar şi psihic;
4. Scrieţi câteva rânduri cu ce vreţi voi. La mine, este o condiţie capitală şi o fac în toate zilele în care găsiţi postări pe blog. Cum am spus de multe ori, scrisul concentrează mintea şi sufletul, eliberându-ne de gânduri şi stări mai puţin bune. Dacă nu aveţi blog, scrieţi într-un jurnal, despre orice doriţi şi vă trece prin minte sau faceţi o listă de activităţi, de cumpărături, de mulţumiri sau de planuri. Încercaţi, înainte de a respinge o idee şi veţi vedea că ajută;
5. Îmbrăcaţi-vă cu ceva frumos sau cu ceva ce nu aţi mai purtat demult. Eventual, în culori mai vesele. Starea de spirit se schimbă când ne place cum arătăm şi mai ajută la asta şi complimentele primite de-a lungul zilei. Căci nu e om să nu se bucure de-o vorbă sinceră, de apreciere, fie ea chiar şi pentru haine;
6. Ieşiţi din casă şi mergeţi cu spatele drept şi încercaţi şi pe scaun să aveţi această poziţie. Ştiu că vă veţi îndoi că ajută la ceva, că la fel am gândit şi eu când am citit în cartea lui Vasile Andru, Terapia Destinului. Însă, am îndreptat spatele imediat ce am aflat şi am sesizat efectul de bine. Am înţeles că are legătură cu o aliniere a chakrelor şi mai ales cu o poziţie favorabilă a celei din creştetul capului. Chiar ajută să îndreptăm spatele, de câte ori ne amintim;
7. Pe drumul spre serviciu, spuneţi o rugăciune şi mulţumiţi pentru tot ceea ce aveţi şi aţi primit în viaţă. Gândiţi-vă la toate cele bune şi enumeraţi-le. Veţi conştientiza mai bine câte sunt şi câte motive de bucurie avem.
O zi cât mai frumoasă, tuturor!
Mihaela Dămăceanu
Dacă v-a plăcut această postare, apăsaţi un buton de mai jos, de like sau share. Pentru noi, contează foarte mult.
Urmez doar primii pasi din lista, desi sunt constienta ca as avea nevoie de mai mult aer, de mai multa miscare. Neavand serviciu, sunt multe zile in care nici nu ma schimb de pjamale. 🙁
Uite, la asta nu mă gândisem! Că mai există un avantaj pe care nu-l luasem în calcul, referitor la mersul la serviciu. Că mie tare mi-ar plăcea lucratul de acasă. Dar să ne bucurăm de ce avem, printre care şi serviciul.
Sa stii ca am citit pasii tai de doua ori ieri, dar nu ma intreba de ce n-am lasat niciun comentariu, ca nu stiu sa-ti spun…am fost pe graba…in fine…
Unii pasi ii urmez in mod natural, m-am obisnuit cu ei, mi-au intrat in reflex, altii, desi stiu atat de bine cat sunt de benefici, mi-au ramas la nivel de teorie…de exemplu gimnastica de dimineata si spatele drept…
In plus fata de lista ta, foarte completa, de altfel, imi incep ziua cu anafura si aghiazma 🙂
Da! frumos-frumos! mie nu-mi iese faza cu spatele drept, cu toate ca mi-a atras cineva atentia odata si atunci mi-am dat seama si de consecinte. dar in schimb practic qigong si rugaciune in fiecare dimineata, m-am invatat asa si… nu mai pot altfel. mai alerg, mai innot, mai scriu pe blog, ce sa fac… fara lucrurile astea..:)
Mulţumesc, Coco şi mă bucur de "cunoştinţă". Nici mie nu-mi iese mereu, ca de aceea am zis de câte ori ne amintim. Dar atunci, e de bine. Eu cu alergatul sunt catastrofă, dar mi-ar plăcea să înot mai des. Seară frumoasă!
Ei, am zis şi eu comentatul acela, că doar n-o fi musai să am mereu comentarii. Se-ntâmplă peste tot, dar mie îmi păruse un subiect interesant.
Uite obiceiul acesta, chiar nu îl am de loc. şi tare bine zici. Duminică iau şi eu!
O seară frumoasă, în afara Internetului. A propos, mai ai vinerea seara de filme?
Nu prea, se pare ca doar vinerile de toamna-iarna se preteaza a fi seri de filme. Asteptam sa reinceapa Anatomia lui Grey ca sa declaram sezonul deschis :))
:)) interesant cum ajunge cineva sa faca cunostinta via un blog din franta! (myfrenchcountryhome)
De-acolo ai ajuns la noi? Chiar interesant! Are nişte fotografii de adevărat artist. Şi ce viaţă frumoasă, ai văzut?
Daaa, superbe. Sunt cateva bloguri frumoase pe care le tot urmaresc. Si asa ajung la alte si alte bloguri frumoase :). Pacat ca nu prea am timp sa ma obisnuiesc cu internetul, dar cu timpul o sa invat pentru ca si eu vreau sa-mi fac public blogul meu http://cosas-decoco.blogspot.ro/, dar mai am de lucrat la el