Tarta cu căpşune şi ananas este o reţetă pe care am găsit-o într-un catalog de la Mega Image, adaptată puţin sezonului, dar şi cu scopul de a o face ceva mai accesibilă ca preţ. Am socotit costul ingredientelor şi a rezultat un total de 16 lei, adică un preţ rezonabil. Cantităţile sunt pentru 4 porţii mari, iar durata de lucru este de 1 oră şi jumătate. Pentru că a avut mare succes în casă, m-am gândit să vă fac poftă, şi vouă.
Puteţi folosi orice fructe doriţi, eu scriu ce am pus a doua oară.

Ingrediente:

Pentru aluat
– 200 g de făină
– 100 g de unt
– 1 ou
– 2 linguri de zahăr

Pentru cremă
– 3 ouă
– 4 linguri de lapte
– 100 g de zahăr
– o sticluţă de esenţă de vanilie

Pentru decor
– 4 căpşune mari
– 1 kiwi
– o jumătate de cutie de compot de ananas

MOD DE PREPARARE

Se amestecă într-un blender toate ingredientele pentru aluat, până se omogenizează uniform.

Prima dată mi-a ieşit un aluat nisipos, cum scria în catalog, dar a doua oară nu a mai fost deloc nisipos. Dar să nu mă întrebaţi de ce, că eu am făcut acelaşi lucru şi cred că şi blenderul la fel. Oricum, nisipos sau nesipos, a fost la fel de gustos. Se întinde uşor cu mâna în tava de copt, presărând înainte puţină făină. Se ţine la frigider o jumătate de oră şi apoi se coace cam 30 de minute la foc mic.

Între timp puneţi un vas cu apă pe foc. Când apa ajunge la fierbere, micşoraţi flacăra şi aşezaţi peste vasul de pe foc un alt vas în care se pun toate componentele cremei. Amestecaţi continuu până se îngroaşe crema.

Când se răceşte, întindeţi crema peste foaie şi apoi ornaţi cu bucăţi din fructele tăiate.

S-aveţi poftă!

Mihaela Dămăceanu