Ştiţi care-i cusurul meu? Mă rog, unul dintre ele, că no-i avea doar unul. Că vreau prea multe şi apuc să fac prea puţine. Unele dintre ele, mai le şi fac, dar multe rămân visuri.
Din categoria celor pe care doresc să le fac şi se realizează cu întârziere, face parte şi postarea de azi.
Am vrut să scriu despre Ramona şi unul dintre blogurile ei, dojoblog.ro, de vreo trei luni. Întâi am amânat din motive de tehnologie. Apoi, din lipsă de timp. Şi apoi datorită blocajului în care am fost în luna mai.
Şi nu mică mi-a fost mirarea, când am văzut că mi-a luat-o înainte. Iar cât de mare mi-a fost bucuria, îmi vine şi greu să vă povestesc. Nu scap însă ocazia de a-i mulţumi din nou, pentru această mare surpriză.
Dar puţin, puţin, mi-a părut şi rău. Pentru că vroiam să fi scris ce aveam de scris, de atunci de când mi-am propus.
Însă, sper că cititorii mai vechi mă cunosc şi ştiu că sunt un om sincer.
Şi trec odată la subiect, ca să nu fugiţi de tot!
Am spus că vroiam să scriu de acum trei luni, adică, cam de când am descoperit blogul. În paranteză fie spus, deşi bat netul de nişte ani, eram cam pe din afară cu blogosfera românească, pentru că mă ţinea prea ocupată, cea de limba engleză. Aşa se explică, de ce am descoperit-o pe Dojo, abia acum.
Şi când am găsit-o, am tot răsfoit blogul, până m-a tras Mihai de mânecă, amintindu-mi că am o groază de alte treburi de făcut a doua zi de dimineaţă, începând cu mersul la serviciu. În seara aceea, m-am oprit, dar am continuat să revin cât am putut, în limita timpului acesta, care în ultima vreme, zboară prea repede.
Şi haideţi acum să vă spun ce mi-a plăcut şi de ce tot mă duc pe blogul ei:
1. Mi-a plăcut foarte mult OMUL din spatele blogului: informat, educat, cu o judecată sănătoasă, corectă şi înţeleaptă. Cu o perspectivă realistă şi profundă asupra vieţii, dar şi optimistă. Un OM cu care îţi place să comunici şi pe care îţi place să îl citeşti. O luptătoare şi un spirit foarte deschis. Se numeşte Ramona Iftode, însă toată lumea o ştie de Dojo. A lucrat 10 ani în Timişoara la doua posturi de radio, după care, din 2002 lucrează online, ca web designer. Are trei bloguri şi două forumuri. Este pasionată de călătorii şi îndrăgostită de New York şi Dubrovnik, visând să se mute într-una din aceste locaţii.
2. Mi-a plăcut, tot foarte mult, şi cum scrie. Clar, interactiv, captivant. Subiectele sunt multe şi diverse, iar postările sunt scrise şi cu suflet, şi cu înţelepciune.
3. Mi-au plăcut şi m-au atras şi temele abordate. De la călătorii, la freelancing, blogging, probleme ale societăţii româneşti(câteva articole despre sistemul medical şi multiplele lui hibe, m-au atins în mod special), sport, slăbit, bani, afaceri, etc. Le găsiţi grupate frumos pe categorii, în funcţie de ce vă interesează. Şi sigur vă vor interesa mai multe.
4.  Mi-a plăcut că este foarte deschisă, foarte sinceră şi foarte dornică să ajute. Răspunde cu drag la toate întrebările care i se pun, şi nu sunt puţine. Se vede că doreşte să ajute. Poate că toate acestea trebuiau scrise la primul punct, pentru că ţin de omul despre care am scris deja mai sus. Dar le pun aici separat, pentru că vreau să subliniez distinct aceste calităţi, pe care le-a adus şi pe blog. Mai sunt oameni care au aceste calităţi dar nu la toţi au devenit şi o caracteristică a blogului.
5. Şi nu în ultimul rând, mi-a plăcut foarte mult şi faptul că reuşeşte să trăiască din freelancing şi munca pe Internet. Este un vechi vis de-al meu, şi sunt sigură că şi de-al altora. Şi mă bucur că am găsit un model, aici, la noi, de la care să putem învăţa.
6. Şi dacă tot am întârziat postarea aceasta, o fi fost şi un bine în această întârziere, că poate trebuia să aflăm că vine barza. Felicitări, Ramona! O sarcină uşoară şi să vină un bebe debordând de sănătate şi de veselie! Iar ursitoarele să-i hărăzească şi mult noroc!  
Cu drag, pentru Dojo şi bebeluţ,
Mihaela Dămăceanu 
P.S. Citiţi şi articolul Merita sa faci situri in romaneste?.