Tot Corina, vechea mea prietenă, ne-a dus sâmbătă în Centrul Vechi. Un loc pe unde nu am mai fost de mult timp, în amurg de seară.
Era atâta lume, cum rar am mai văzut pe străzi de Bucureşti. Parcă prea multă, dar nu m-a deranjat. Mă gândeam dacă o fi fost doar de la ziua de 1 Iunie sau a revenit Lipscaniul la grandoarea binemeritată.
Pe nedrept, această stradă şi toată zona de altfel, a fost ani de zile cumplit de pustie şi de dezolantă.
Avem şi câteva imagini de pe scena Teatrului de pe Lipscani Sala Rapsodia, inundată de copii, după sfârşitul superbului spectacol Fluturi şi oameni al Companiei de teatru Passe-Partout Dan Puric şi altele de pe străzile cu terase, un boutique cochet, o statuie vivantă(spunea Corina că este prima care a făcut acest lucru în Bucureşti) şi un roboţel.
Mihaela Dămăceanu
bine ai revenit.
Mulţumesc!
Bine ai revenit!
Acelasi soc l-am avut si eu cand am fost in toamna la un suc in centrul vechi pe care il stiam intunecat si cam atat! E frumos, dar un pic prea aglomerat si scump pentru gustul meu…totusi e interesant sa avem si noi un centru vechi!
Zi frumoasa!
Aşa este, un pic cam aglomerat şi scump pentru noi. Dar ne trebuia, că şi aşa este destul de micuţ pentru Centrul Vechi al unei capitale europene. Mi-am amintit de Plaka-Atena, printr-o comparaţie cam defavorabilă nouă.
Zi frumoasă şi ţie, Raluca şi mulţumesc de întâmpinare!
Ma bucur pentru implinirea catorva clipe de frumusete petrecute de voi in uichendul trecut!
Mulţumim, Corină dragă!
Tare frumoase pozele.Noi am fost la un spectacol de magie si iluzionsm pentru copii.Tare fain a fost.
Foarte frumoase pozele! N-am mai fost pe Lipscani de anul trecut.
Mulţumim! Cred că a fost foarte plăcut. Copiii adoră aceste spectacole!
Mulţumim! Noi mai trecusem, însă ziua. Acum era foarte, foarte animat.
Daaa si bine te-ai intors ca eu astept poze cu desenele copilului talentat.