În ultimele două săptămâni nu am publicat meniul pentru că nu l-am făcut. Bineînţeles că i-am simţit lipsa şi revin la bunul obicei. Mai am o veste pe care mi-e greu să v-o împărtăşesc, din motive de jenă. Au trecut 4 săptămâni din post şi….deja am călcat pe bec. Îmi pare rău că nu am rezistat tentaţiei, dar încerc să continui aşa cum pot şi sper că data viitoare va fi mai bine. Programez în continuare mâncare de post şi îi completez lui Mihnea, cu câte un grătar, ouă şi lactate.
În altă ordine de idei, voi încerca să folosesc în continuare lista cu cele 25 de alimente antistres.Am observat nişte rezultate şi voi include câte alimente pot, în meniurile săptămânale. Le folosesc în mod special, la micul dejun, salate, ciorbe şi desert.
În plus, mai doresc să mulţumesc unei cititoare dragi, care mi-a trimis mai demult o supercolecţie de reţete de post. M-am inspirat şi până acum din ele, dar nu am scris pe blog pentru că nu am mai postat meniul. Folosesc şi acum câteva idei şi îi transmit din nou mulţumiri.
Aşadar, meniul următor va arăta cam aşa:
LUNI
prânz
mâncărică de mazăre
salată de varză

MARŢI

prânz
pilaf cu legume
salată verde cu ridichi şi ceapă
MIERCURI
 
prânz
ciorbă de ştevie
pizza de post
JOI
prânz
ciorbă de ştevie
chifteluţe din ciuperci, cartofi şi făină 

VINERI
prânz
supă-cremă de mazăre
salată de cartofi cu porumb şi castraveţi muraţi
SÂMBĂTĂ
prânz
ardei umpluţi cu orez şi ciuperci
salată din spanac, ridichi, morcovi, ceapă verde
plăcintă cu mere
     
DUMINICĂ
inspiraţie de moment  
Pentru dimineaţă vom folosi cereale combinate cu lapte de soia şi nuci, migdale, seminţe de dovleac şi floarea soarelui, dulceaţă de vişine.
Sau  cereale înmuiate în compot de ananas, cu bucăţi de fructe proaspte. Sau
arpacas fiert combinat cu fructe, nuci şi prune uscate. Reţeta cu arpacaş merge foarte bine şi ca desert, şi tot ca desert voi folosi tot din lista cu antistresul, mere, banane, nuci şi ciocolată neagră.
       

          O săptămână uşoară!

          Mihaela Dămăceanu