Later edit: Eu ştiam ideea de la draga mea Iuliana, dar mergând pe firul poveştii, am aflat acum că ea a preluat-o de la Irina, care la rândul ei, a preluat-o de aici. Trecând peste lungimea firului, am simţit nevoia să fac aceste adăugiri.

Uite că m-am hotărât să mă alătur prietenei mele Iuliana
şi să particip şi eu la sâmbăta roz, 

ca să vă pot arăta 
cât de mult îmi place această suavă, caldă, senină şi dulce culoare. 
Ca o acadea din copilăria noastră.
Dar ca să contracarez efectul de prea dulce,
vă picur puţin amar
şi  vă spun un mic secret|: 
sunt singura locatară care iubeşte această culoare!
E de fete, nu?
Aşadar, prin casă nu avem prea multe!
Dar precum iubesc miile de nuanţe de roz,
tot la fel de mult iubesc şi miile de feluri de trandafiri…
Acesta, 
gingaş dar puternic, 
răspândea astă toamnă,
târziu în toamnă,
stropi de suflet roz
în grădina mamei, şi-n privirea fetei.
Adică eu!
Vi-l trimit şi vouă în dar,
 să vă încălzească 
frumoasa sâmbătă de iarnă-primăvară
ce este anunţată,
azi, 
afară!
O minunată sâmbătă roz!