Ianuarie a fost luna organizării. Sau luna alimentaţiei, cu meniurile ei săptămânale şi preocuparea mai mare pentru gătit? Cam ambele.
Am pornit-o cu planurile pentru acest an, cu acţiunile concrete şi termenele de pus în practică. Am încercat un pic mai mult să ne gândim la ce vrem, ce trebuie şi ce putem.
Un pic obositoare pentru toţi trei, de când a început şcoala şi am încercat să întocmim şi să respectăm un program mai ordonat. Nu, nu suntem atât de stricţi, cum am scris în Planificarea zilei, dar am izbutit să ne formăm o oarecare rutină, centrată bineînţeles, pe Mihnea.
Programul băiatului, printat şi afişat în camera lui, nu a fost gata la 31 ianuarie cum ne-am propus, ci cu câteva zile mai încolo.
Am avut o mică întârziere, datorată studiului interminabil al cursurilor de desen, pe care le doream a fi gratuite. Am căutat, şi până la urmă am găsit câteva. Voi scrie despre ele în zilele următoare.
Având în vedere că în ultima perioadă am primit tot felul de idei şi de sfaturi bune, postând aici intenţiile, impresiile şi realizările noastre, am zis să vă arăt şi ce a ieşit cu programul lui Mihnea, ca să mai obţin ceva sfaturi. Cu mici excepţii, acesta se derulează zilnic, aşa cum este planificat. Ştiu că perioada de observaţie este un pic cam scurtă şi că dificultatea cea mai mare, apare nu la întocmirea, ci la respectarea unui program. De obicei, noi suntem cei care îi spunem ce are de făcut. Bătălia se va duce cu el, pentru a-l determina să îl respecte singur. Am speranţa, că prin afişarea programului, vom izbuti să îl obişnuim cu acesta, fără să îi mai spunem noi ce trebuie să facă. Realizarea de până acum, este aceea că s-a obişnuit cu ideea de a lucra în plus. Anul trecut a fost o luptă continuă, fără rezultate, în acest sens. Acum nu mai protestează, am izbutit să includem lucrul suplimentar în programul zilnic. Poate vă întrebaţi de ce este nevoie de el? Pentru că, din efectuarea temelor, observăm ce nu a fost înţeles foarte bine şi venim cu exerciţii în plus, pentru a fixa aceste noţiuni şi pentru că este nevoie de puţină muncă suplimentară, ca să existe rezultate rezonabile la concursuri. Despre necesitatea studiului limbii engleze, nu mai este nevoie să detaliez.
Aşadar, alături de orarul de la şcoală, stă frumos, următorul program:
7,00-7,45 pregătirea pentru mersul la şcoală
8,00-11,20 şcoala(programul de iarnă)
12,00 masa de prânz
12,30-14,00 somn
14,00-16,00 teme
16,00-17,00 activităţi suplimentare la matematică şi română
17,30-19,00 cursul de karate luni, miercuri şi vineri
marţi şi joi joacă(la calculator)
19,30 cina
20,00-20,30 engleză
20,30-21,00 lectura de seară împreună
Sâmbătă şi duminică are câte trei ore pentru teme şi activităţi suplimentare, iar sâmbăta are şi cursul de desen, de la 10 la 12. Restul este pentru joacă şi orice doreşte el să facă.
Voi ce părere aveţi? Este prea încărcat, sau nu?
Mihaela Dămăceanu
Mie imi pare bun programul, cred c o sa ma inspir sa fac si eu unul ptr ai mei…
Antonia
Mulţumesc Antonia şi mă bucur să te recitesc! Mă simt puţin vinovată şi puţin depăşită. Cu toată încercarea mea de organizare, ştii că am rămas în urmă cu ceva foarte important. Nu uit nimic din ce spun şi trebuie să fac ce am promis, doar că nu prea mă mai descurc cu timpul. În plus, este o perioadă dificilă dintr-un important punct de vedere. Vă urăm o seară frumoasă şi liniştită!
Relax, nu arde niciunde…
Si eu sunt destul de organizata, insa mai multe uneori sunt neprevazutele si cei trei copii ai mei au programe destul de diferite…totusi lectiile si le fac, si nu prea doresc sa faca suplimentar(exceptie fetita care merge la meditatie, e a saptea) si cel mai mult vor sa stea la calculator.Aici trebuie sa fiu mereu pe faza, ptr ca e program si aici, dar mereu ma fenteaza…
Antonia
…tu spui…restul e pt. joaca si orice doreste el sa faca…adica, care…restul?
Programul este f. bine imtocmit, fraza de sus e doar pt….lol! Fara disciplina cred ca nu prea poti sa realizezi ceva si da, dupa parerea mea programul nu este deloc incarcat, este programul unui copil de varsta lui cu perspective de…adaugare!
Pupa-l pe cel mai iubit dintre nepotei!
Îl pup, îl pup! Şi te pupâm şi noi, măţuşică dragă şi mulţumim. De adăugare pentru anul astă, nu prea cred. În acel ce mai doreşte el să facă, intră de multe ori desenele, filme rămâneşti şi, mai nou, ultima găselniţă, tot felul de filmuleţe de pe Youtube despre realizarea artificiilor şi bombelor fumigene.
Antonia, mi-am amintit de o discuţie purtată cu o mămică din clasa la care eram dirigintă, pe vremea profesoratului meu. Se plângea săraca, că toată ziulica, copilul ei stătea la televizor. I-am răspuns ca orice profesoară fără copii: "nu îl mai lăsaţi!". Acum, mă gândesc cât este de uşor să spui lucrurile acestea, când nu treci direct şi personal, prin ele. Este drept, că Mihnea are un program controlat, de stat la computer, dar uneori, lupta continuă cu dorinţele copiilor este obositoare, pentru că ei fac tot ce pot să ne fenteze. Obosiţi şi stresaţi, am văzut ulterior, o mulţime de părinţi ce lasă copiii la TV, mai nou la computer, doar pentru că nu mai au puterea să se lupte cu ei şi pentru că îşi doresc o clipă de linişte, în casă. Cum spuneam, nu este cazul nostru, dar uneori, am experimentat şi noi, astfel de trăiri. Te pup!
Afara la joaca, cu copii cand sta? Soarele trebuie sa il vada zilnic maar o ora.Atat cat este iarna
Ai dreptate! L-am scos afară 8 ani, aproape zilnic. Anul acesta, în timpul iernii chiar nu am mai reuşit. Ieşim în weekend şi uneori marţi sau joi. Dar anul acesta, atât. Ar trebui să renunţe la karate sau să nu mai lucrăm în plus.
Buna ziua! Sunt Livia, mama unui coleg de clasa al lui Mihnea. Astazi am aflat de blogul dvs. de la d-na invatatoare, am citit o parte din postari si pot spune ca sunt placut impresionata. Mihnea a venit la noi in clasa din ianuarie si, desi e o perioada scurta de timp, si-a creat o imagine frumoasa in fata colegilor sai, in specia prin cultura generala vasta. Asta e un motiv petru care am intrat in blog, nu imi dau seama cand aveti timp sa ii vorbiti/cititi de toate lucrurile pe care le stie: istorie, geografie, curiozitati. Si pe mine ma preocupa cultura generala a fiului meu, dar nu am reusit sa acoperim domenii atat de vaste si sa le aprofundam asa cum ati reusit dvs.
In alta ordine de idei, consider ca sfaturile dvs. referitoare la comunicare si increderea de sine sunt pertinente si le voi aplica si eu.
In putinul timp pe care il am, voi citi toate postarile de pe blog, sunt ff. utile, astept subiecte noi, de interes pt. mine, cum ar fi cultura generala, nivelul de engleza pt. copii nostri sau dezvoltatea relatiilor sociale.
Cu stima, Livia.
Bună seara şi scuze pentru întârzierea răspunsului, dar nu am prins nici câteva minute să vă răspund. În primul rând, mă bucur de cunoştinţă şi mulţumim pentru vizită şi cuvintele frumoase. Nu putem decât să fim impresionaţi de imaginea frumoasă pe care a creat-o fiul nostru şi bineînţeles că ne-a crescut sufletul citind mesajul dvs. De asemenea, îmi face plăcere să aflu că postările noastre sunt considerate utile, de părinţi interesaţi să-şi ajute copiii. Apreciem orice părere şi sfat care ne pot ajuta la îmbunătăţirea calităţii blogului, iar părerea dvs. în calitate de părinte al unui coleg de-al lui Mihnea şi, în plus, a unui părinte foarte interesat de educaţia copilului, ne onorează.
Ca să răspund la întrebare, sunt implicate două aspecte: curiozitatea nativă a lui Mihnea, încurajată de noi, atât cât a fost posibil şi probabil şi rolul nostru coordonator. Ce am făcut concret?
1. Pe cât posibil, am discutat mult cu el şi i-am răspuns la multitudinea de întrebări, chiar dacă unele dintre ele presupuneau explicaţii peste capacitatea vârstei lui. Aici, trebuie să recunosc că soţul meu a avut un foarte mare rol, fiind mult timp cu Mihnea şi având o răbdare peste media masculină.
2. I-am citit de pe la 3 ani şi jumatate, aproape în fiecare seară, întâi poveşti, apoi enciclopedii şi chiar două romane. Am scris despre această în prima postare de pe blog, intitulată Ursitoarele.(pentru că aţi spus că vreţi să citiţi). Am întrerupt cam jumătate de an, în speranţa că o va continua singur, dar a trebuit să reiau, neavând rezultatul scontat.
3. I-au plăcut mult filmele româneşti şi istoria o ştie în mare parte de acolo. Filme ca Burebista, Ştefan cel Mare, Noi cei din linia întâi, etc le-a mâncat pe pâine, ca să spun aşa. Aici, a avut iar noroc de colecţia impresionantă a soţului meu, dar nu l-am pus noi să le vadă de nenumărate ori. Ştie replici pe de rost, a întrebat de ne-a înnebunit, dar de fapt, acest interes ne bucura. Am scris şi despre aceasta în postarea Mihnea şi Sergiu Nicolaescu(nu am mai scris pe blog, dar a fost supărat în ziua în care a aflat că a plecat dintre noi şi el nu a mai putut să îl cunoască).
4. Nu în ultimul rând, a fost timp de 2 ani la o grădiniţă unde s-a lucrat foarte mult cu ei.
Sper să nu sune a laudă, v-am spus cam ce am făcut noi, plus înclinaţiile lui native, pe care ne-am străduit să le găsim. Nu la fel stau lucrurile la engleză, deşi munca depusă de la începutul anului începe să se vadă. Indiferent cât mă străduiesc, nu văd la el talent spre învâţarea limbilor străine. Dar nimeni nu le poate face pe toate bine şi voi depune tot efortul să îl determin să înveţe măcar engleza, pentru că fără ea, nu se mai poate în ziua de azi.
Mulţumesc din nou pentru aprecierile ce mi-au încălzit ziua şi voi face tot posibilul să scriu mai des, despre subiectele sugerate. Ştiu că erau mai multe la început iar cea mai citită postare de acest gen a fost în aprilie sau martie anul trecut, lecţia deschisă cu părinţii, o idee pe care am considerat-o excelentă. Cu drag, Mihaela