–  Ce ai făcut azi la şcoală? 
    –  Bine !

Acesta era răspunsul sec, pe care îl primeam de la Mihnea anul trecut, de fiecare dată când puneam această întrebare. Adică la ora 12,10 cănd îl luam de la şcoală. Într-o discuţie cu o colegă  care are copil de douăzeci şi ceva de ani–băiat, îmi spunea că a auzit această replică timp de vreo 10 ani de şcoală. Mai departe nu s-a mai întâmplat, pentru că a renunţat să mai întrebe.
M-am întrebat de multe ori cum să tratăm problema. Am găsit câteva explicaţii şi metode de a contracara lipsa de comunicare, dar nu pot spune că de fiecare dată obţin informaţii de la Mihnea. Poate că şi noi devenim cicălitori uneori, poate îi întrebăm prea multe, sau poate vrem să ştim tot ce fac şi ei nu vor. Poate că ar trebui să le respectăm intimitatea, care oricum apare odată cu creşterea.
Dar unele lucruri sunt importante şi trebuie să încercăm să ne menţinem comunicarea cu ei, tocmai pentru a evita, sau diminua, adversităţile adolescenţei.
Acordând puţin mai multă atenţie problemei, am conştientizat câteva greşeli şi câteva modalităţi de a comunica mai bine cu Mihnea. Chiar dacă nu le aplic pe toate, şi nici mereu, am câteva idei experimentate, legate de comunicarea  mai bună cu copiii:
–        Alegeţi întrebări specifice şi exacte, nu generale ca cea de mai sus. Mintea copilului(şi nu doar a lui) se blochează la  întrebări atât de generale. Exemple specifice, cu care am avut mult mai mult ecou au fost: Ai răspuns astăzi la ora de matematică/română? A corectat doamna învăţătoare tema la…..? Ai ieşit la tablă? Te-a certat doamna astăzi? Ce  joc aţi făcut la educaţie fizică. Nu aşa, ca la interogatoriu cum sună acum şi nu toate odată. Sunt doar exemple cu care am izbutit să primesc răspunsuri;
–        Alegeţi bine momentul în care puneţi aceste întrebări. Încercarea mea de discuţie, povestită la începutul postării, se derula la ieşirea de la şcoală. Nu este momentul potrivit, copilul fiind sătul atunci, de atâta  şcoală. În plus, el mergea spre casă, cu o fetiţă pe care o plăcea şi cu atât mai mult nu îi era mintea la discuţia cu mine, despre un atât de „interesant” subiect. Seara la culcare, sau într-un moment de relaxare, aflu mult mai multe informaţii, decât pe drumul spre casă;
–        Nu îl certaţi când vă povesteşte situaţii sau întâmplări cu care nu sunteţi de acord;
–        Daţi exemple personale din viaţa voastră de elev, despre momente mai dificile şi cum aţi reuşit să le gestionaţi. De câte ori îi povestim cum rezolvam noi anumite probleme similare, Mihnea este foarte interesat;
–        Abţineţi-vă să îi cicăliţi continuu, lăsaţi–i să se mai lovească şi singuri de mici probleme. Greu îmi este uneori să respect această regulă, dar alteori reuşesc, şi este mai bine;
–        Gasiţi timp să vă puneţi la mintea lor şi să vă jucaţi cu ei. La noi în casă, acest lucru îi reuşeşte mult mai bine, soţului meu;

–        Povestiţi–le amintiri din copilaria voastră. De la o anumită vârsta, încep să le placă foarte mult;
–        Învăţaţi împreună cu ei, ceva ce aţi dorit învăţaţi, dar nu aţi reuşit până acum. Pentru mine, mă gândeam la desen sau limba germană.
Mihaela Dămăceanu