Săptămâna trecută, că până atunci am ţinut brăduţul, în exprimarea perfectă a supărării întregii familii că trebuie să îl scoatem, din străfundurile gândirii lui copilăreşti, Mihnea zise:
– Îmi pare rău, mami, că trebuie să scoatem braduţul! Ar trebui să îl ţinem tot anul! Să ne bucurăm de el în fiecare zi!
– Şi mie îmi pare rău, dragul mamii, în fiecare an! Dar nu putem să îl păstrăm mereu, pentru că tradiţia este să fie împodobit de Crăciun. Şi dacă ar fi în casa noastră zilnic, nu ne-am mai bucura la fel de mult.
Aproape neauzind nimic din ceea ce i-am spus, îşi continuă netulburat, gândul lui:
– Ar trebui să fie Crăciunul în fiecare zi! zise în timp ce eu mă gândeam fără a-i răspunde, că aşa ar fi şi mai frumos. Ar trebui să se nască câte un Iisus în fiecare zi!
Până a apuca să procesez şi să protestez, îşi răspunde singur că nu ar fi bine, pentru că atunci când ne-am ruga lui Iisus Hristos, ne-am încurca dacă ar fi atât de mulţi.
E unul şi numai unul, dar rămâi uneori uimit-amuzat de raţionamentele copiilor.
Vă mai amintiţi de „Copiii spun lucruri trăznite”? Am înţeles că mai există emisiunea, dar fără Ianţu.
Aşa-i că şi vouă vă pare rău când trebuie să desfaceţi bradul?
Aşa-i, şi mie, că-s adult îmi pare rău când îl strâng şi îl bag sub pat.
Tare drăgălas Mihnea 🙂
Deci, nu suntem singurii cărora ne pare rău. Noi am lungit cam mult momentul strângerii, anul acesta!
CE simpatic Mihnea! Noi am strans doar globurile, suntem intr-o stare de epuizare extrema, trebuie sa se mobilizeze tati muuuult sa il stranga de tot si sa il duca in boxa!
Şi la noi, tot tati a fost cu mobilizarea. Dar constat că, de unde eram sigură că l-am ţinut prea mult, am fost de fapt, prea rapizi cu strânsul. Raluca, îţi admir forţa şi puterea de muncă. Am fost cu gândul la voi, dimineaţa aceasta. O zi cu ceva odihnă, vă urez! Şi îmbrăţişări!!!
Puritatea ingereasca a copiilor este inspirationala de multe ori…
Ador momentele in care descoperim, prin copiii nostrii, cat de mult ne-am indepartat de simplitatea existentei anumitor lucruri…
Ca adulti, avem de multe ori, tendinta de a urma anumite traditii, fara sa gandim sau sa punem la indoiala logica sau practicalitatea lor….
Mihnea, ca de obicei, aduce in lumina puritatea si dragalasenia varstei specifice… Adorabil. 🙂
Nu putem decat sa impartasim sentimentul despartirii de Bradut si sa il asteptam cu nerabdare pe urmatorul… Iisus traieste in noi si prin noi, mai ales prin copii. Nu degeaba, a spus "Lasati copiii sa vina la mine."
Draga mea, bine ai revenit, că ne era taaare dor! Exact aşa este! Eu i-am răspuns că aceasta este tradiţia, că nici nu ştiam ce să îi spun altceva. Mi-a plăcut şi mie gândirea şi logica lui drăguţă şi de aceea am zis să vă povestesc. Chiar îmi era dor de poezia comentariilor tale. Vă trimitem multe îmbrăţişări!
Da, am revenit…pe planeta…:))
Multumesc pentru primirea calduroasa.
Din fericire, am realizat ca replica mea de sus, este cea originala, deci nu s-a pierdut nimic.
Si noi trimitem imbratisari, ganduri bune, si multa sanatate.
Imi pare rau, incercarea mea de a publica un raspuns la cele de mai sus, a esuat din pacate.
Am sa incerc din nou, si am sa las decat concluzia finala din ea care reprezinta chiar cuvintele celebre rostite de Iisus Insusi: "Lasati copiii sa vina la mine!"
Salut!
Ai un blog interesant. Te astept pe la mine http://filmandotherstories.blogspot.se/.
Un an nou fericit iti doresc!
Mulţumesc. Am să te vizitez cu plăcere!