După ultima zi de şcoală din clasa I, Mihnea a venit acasă foarte fericit pentru că doamna învăţătoare Rada le spusese să nu mai lucreze nimic până pe 15 iulie. I–a rugat doamna, ca în situaţia în care vreun părinte îi pune să înveţe ceva, să o sune pe dânsa. Vă daţi seama cât le-a plăcut acest lucru!
Ca de multe ori, doamna Rada ştia ce face. Copilaşii aceştia au nevoie şi de vacanţă. Aşa că, cel mai bine este să se odihnească în prima parte şi în a doua să reînceapă să lucreze, pentru a nu uita totul şi a nu pierde exerciţiul învăţării.
Pentru partea a doua a vacanţei au primit o carte de pe care să lucreze. Dacă vor face câte o pagină pe zi, aceasta se va termina până începe şcoala.
Discutând cu doamna, am aflat că i-a sfătuit să citească mai mult. Este obligatoriu să îşi mărească viteza de citire, până în toamna. În clasa a II-a vor avea mai multe teme şi concursuri. Rezultatele la  concursuri depind şi de cât de repede citesc. Citind mai greu şi implicit mai încet, pierd din timpul alocat rezolvării cerinţelor.
De aceea, unul dintre obiectivele importante ale vacanţei dintre clasa I şi a II-a, ar fi cititul.
Al doilea obiectiv ar fi matematica, normal.
La sfârşitul vacanţei de vară am constatat că a fost foarte greu.
Greu, greu! Pe rând, Mihai, mama, eu şi iar Mihai, am insistat foarte mult să lucreze.
Am crezut că nu va protesta prea tare, temele fiind date de doamna învăţătoare. De obicei, copiii fac ceea ce le cere învăţătoarea lor fără a comenta. Îmi amintesc de vacanţa de iarnă din clasa I, când mi–a spus că nu are teme. Am fost destul de mirată, dar m–am gândit că este prima lor vacanţă şi poate de aceea, nu le–ar fi dat doamna, de lucru. Au fost sărbătorile de iarnă, cu treabă şi musafiri, astfel încât am lăsat problema în aer, încercând să mă conving singură, că poate nu se mai dau teme pe vacanţă.
În ultima vineri a vacanţei, ies în oraş pe la prânz, să fac ceva cumpărături, pentru că în seara respectivă plecam la Bucureşti. Mă întâlnesc cu mama unei colege şi aflu că de fapt, aveau teme. Sun repede acasă şi îi spun lui Mihai. Copilaşul nostru a bălmăjit ceva, cum că nu a ştiut. Probabil a fost aşa, sau nu a fost atent, sau a minţit. Nu mai era timp de ceartă. În plus, şi eu aveam vina mea pentru că nu mă interesasem.
A stat cu tati tot week-endul şi a lucrat. Nu a protestat deloc, nu a plâns, nu s–a văitat nici o clipă. Au lucrat cam 6 ore, în fiecare din cele trei zile şi luni s–a dus la şcoală cu temele făcute integral.
Nu am crezut că le va termina şi nu am crezut că nu se va văita.
M-am bucurat că a izbutit să facă un efort mare într–un timp scurt.
Am constatat a n–a oară în viaţă, dar prima dată la fiul nostru, că băieţii sunt altfel. Mai şmecheri, mai puţin sârguincioaşi, dar cu o mai mare rezistenţă şi capacitate de efort susţinut, foarte intens, pe termen scurt.
În vacanţă mare, lucrurile nu au stat la fel.   
Am ştiut de la început, cu toţii, că are teme şi Mihnea a promis că le va face. Dar ce a urmat, nu mi–a plăcut deloc. Atâta tergiversare, plânsete, supărări şi enervare cu aceste teme, de nu mi–aş fi putut niciodată, închipui.
Cât a fost la mama, i–a scos peri albi. Ştiţi cum întind ei coarda la maximum, în funcţie de cât de mult le merge. La bunici, le merge cel mai mult, şi fac nişte figuri, de aproape nu–ţi mai recunoşti copilul. Nervi maximi, cărţi şi caiete aruncate pe jos. Nu credeam să poată face aşa ceva.
Când a revenit la Botoşani, nu i–a mai mers chiar atât. Iniţial, nu i–a mers deloc. Pe Mihai îl ascultă cel mai mult. L-a lăsat să plângă cât a vrut şi nu i–a dat voie să iasă din casă.
Dar până la urmă oboseşti. Şi ajungi să renunţi. Sunt nişte speculanţi extraordinari şi fac ce fac, de nu mai poţi, şi de multe ori cedezi.
Normal că este greşit, dar uneori nu mai ştim cum să facem.
Este foarte adevărat, că nici noi nu ne omoram cu temele în timpul vacanţei, dar este la fel de adevărat că dacă nu lucrează nimic, până începe şcoala uită multe. În plus, pretenţiile din vremea de azi sunt mult mai mari, faţă de cele din vremea noastră. O soluţie ar fi să stăm efectiv lângă ei şi să le facem împreună. Este o modalitate mai uşoară de a lucra cu ei, dar nu cred că este cea mai bună. Timpul trece şi trebuie să îi învăţăm să lucreze singuri. Noi doar să verificăm.
În vacanţa care începe astăzi, au foarte puţine teme: la matematică patru pagini de carte, cu exerciţii şi probleme, la română să citească ceva, în fiecare zi. Îmi pare puţin pentru o săptămână, dar după experienţele trecute, m-aş mulţumi dacă ar face măcar atât, fără proteste vehemente.
O vacanţă frumoasă, uşoară şi cu temele făcute, vă doresc tuturor!
Mihaela Dămăceanu