Prima dată când am citit ceva de genul acesta, când am văzut titlul am fost, probabil ca şi voi acum, surprinsă. Adică cum să primim lecţii de la copii? Că doar, pe copii, noi suntem cei care îi învăţăm. Nu ne învaţă ei pe noi, ci noi pe ei. Şi totuşi, am trecut peste prima mirare şi am citit. Era acum vreo patru ani, pe cel care rămâne cel mai bun site de dezvoltare personală pe care îl ştiu, de când tot răsfoiesc eu, cu mare pasiune şi îndârjire, Internetul. Adică de vreo cinci ani. Este vorba de www.zenhabits.net.
Am încercat să îl caut şi să îl recitesc, dar nu l-am găsit. Şi ca să nu pierd timpul, că acum trebuie să scriu, nu să citesc, vă ofer varianta mea, din ce mi-a rămas de la el, ce am mai citit de-a lungul timpului şi ce am mai gândit şi observat şi eu. Că mi se mai întâmplă şi mie…
Deci, începem cu cea mai importantă:
1. Copiii trăiesc în prezent. Nu regretă nimic din trecut şi nu îşi fac griji pentru viitor.
            PUNCT. Ei doar se bucură de fiecare clipă. Fără griji!
2. Copiii sunt fericiţi. Structural sunt fericiţi. Nu cred că nu aţi observat acest lucru. Dacă prin absurd nu aţi observat, studiaţi grupurile de copii din autobuze. Cu toate că pe noi, de multe ori ne obosesc, ei debordează de energie, de veselie, de fericire şi bineînţeles…de gălăgie.
3. Copiii acţionează. Nu gândesc prea mult, nu analizează şi nu se întreabă care sunt consecinţele faptelor lor. Copilul este mereu ocupat să facă ceva. De când este bebeluş, când se joacă cu mânuţele sau picioruşele, până când creşte, el tot vrea să facă mereu ceva. Şi face. Că mai şi strică şi mai şi murdăreşte, este altă problemă. Important este că atunci când are o idee(şi tot are, multe idei) vrea imediat să o pună în practică. Atunci când vede ce cineva face ceva, vrea imediat să facă şi el. Noi suntem cei care vrem să îi oprim, de multe ori. Dar ei vor să facă. Doresc acest lucru instinctiv. Şi ca să leg acest lucru şi de ceea ce am scris în 10 modalităţi de a le dezvolta copiilor încrederea de sine nu ar trebui să îi oprim şi nici să îi certăm. Fac foarte bine că acţionează. Educaţia noastră este cea care diluează dorinţa de acţiune a copilului. Şi aceasta nu îi ajută în viaţă, ci dimpotrivă.
4. Copiii învaţă. De când deschid ochii şi până devin adulţi. Firesc că şi după aceea mai învaţă, aşa cum şi noi facem toată viaţa. Dar intensitatea şi capacitatea de învăţare, respectiv volumul de informaţii noi, scade cu vârsta. Este drept, că noi învăţăm mai puţin ca ei, pentru că trebuie să le asigurăm lor existenţa, printre altele, dar nici nu ne mai place la fel de mult, ca în copilărie. Începând de la mers şi vorbit, până la tot ce acumulează în şcoală şi în activităţile extraşcolare care îi plac, învăţarea este constanta acestei perioade. Nu toţi o fac cu aceeaşi plăcere, dacă ne gândim strict la şcoală, dar tot învaţă mai mult decât noi. În limita responsabilităţilor pe care viaţa de adult le implică, este bine să le urmăm exemplul de a învăţa. Noi tot le spunem să facă aceasta, dar de fapt, ei sunt exemplul aici.
5.  Copiii perseverează. Toată lumea a observat îndărătnicia unui copil, atunci când vrea să facă ceva sau să obţină ceva. În special, când vrea EL să facă, dar nu numai. Dacă ne gândim bine, cea mai mare parte a cunoştinţelor, deprinderilor şi obiceiurilor vieţii, vine din perioada copilăriei. Chiar dacă nouă ne pare de multe ori, că ei abandonează uşor unele activităţi mai puţin plăcute, pe termen mai lung, observăm că până la urmă le fac. Şi deprind ceea ce trebuie să fie deprins.
6.  Copiii sunt optimişti. Ei cred că totul este posibil şi că pot face tot ce doresc. Nu ştiu foarte bine cum este lumea, dar când ceva le pare nedrept, ei sunt convinşi că pot  schimba lumea. Sunt plini de intenţii nobile şi eroice, iar noi avem grijă să le spunem că lumea nu este chiar aşa cum cred ei, acum. Şi de aici, începe condamnarea la mediocritate. De ce să nu împrumutăm noi optimismul lor, prin a crede că, măcar ei, au posibilitatea de a schimba ceva şi de a face ceva mai bun decât am reuşit noi. În general, copiii îşi depăşesc părinţii şi ar fi mai bine pentru ei, dacă am fi şi noi mai optimişti.
7.  Copiii sunt sinceri. Spun ce gândesc, atunci când au o părere. Chiar dacă, uneori fac şi gafe, chiar dacă, uneori nu ne convine ceea ce spun şi chiar dacă, uneori ne pun în situaţii jenante.
8.  Copiii  gândesc corect. Nu au încă, noţiunile de gri. Influenţaţi de poveşti şi de structura lor, văd lucrurile în bine şi rău sau în alb şi negru.
9.  Copiii se joacă.Aici nu este cazul să detaliez nimic, pentru că este absolut evident. De aici le vine şi bucuria, dar şi cunoaşterea. Şi mi–am amintit poezia Trei feţe a lui Lucian Blaga.
Copilul râde:
„Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!”
Tânărul cântă:
„Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea!”
Bătrânul tace:
„Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea!”
10. Copiii îşi cer drepturile. Vehement şi cu patimă. Şi de mult mai multe ori decât noi adulţii, obţin ceea ce doresc. Ceea ce ei cred, cu tărie, că este dreptul lor.
11. Copiii explorează, cercetează şi visează. De aceea, viaţa este mult mai fascinantă pentru ei. Totul este o descoperire, şi de multe ori, o încântare.  Visează la un viitor frumos, visează că pot face multe în viaţă, visează că pot schimba multe în lume. Conducându-i de mânuţă, apoi din spate şi mai târziu  din umbră, ceva din bucuria lor de a descoperi lucrurile simple se transferă şi la noi. Pe lângă capacitatea de a iubi necondiţionat, cei care au copii, reînvaţă puţin să se bucure. Alături de copii, părinţii reînvaţă să privească lucrurile simple ale vieţii, cu alţi ochi. Cu ochii plini de bucurie şi încredere, ai copiilor lor.  
Şi uite cum, aceste creaturi minunate cărora noi le-am dat viaţă, sunt mult mai aproape de un om mai bun, decât noi. Constatăm cu durere că viaţa şi educaţia îşi pun amprenta în mod negativ, asupra omului. Şi dacă asupra vieţii nu prea putem interveni, putem însă, interveni în educaţie. Şi dacă educaţia noastră, nu acţionează în sensul anulării totale a acestor trăsături pe care ei, de fapt, le au nativ, atunci intervenim în modul cel mai bun asupra vieţii lor. Pentru că din dorinţa de a–i ajuta să nu sufere în viaţă, le tot tăiem elanurile şi visurile. Şi le tăiem prea de tot. Şi exact aşa, le facem un mare deserviciu. Pentru că aceste calităţi sunt cele care îi ajută în viaţă. Şi având grijă ca aceste calităţi să nu se piardă, este de fapt cea mai bună modalitate de a-i pregăti pentru viaţă. Adică, posibilitatea noastră de a influenţa în bine viaţa lor. Le dorim tot binele din lume şi îi învăţăm cât putem, dar nu conştientizăm prea mult, că îi şi rigidizăm. Şi că noi ştergem ceva din calităţile pe care le au. Fără să vrem!
Da, viaţa are şi mult cenuşiu. Dar să avem grija, ca învăţându-i griurile, să nu ştergem tot albul din ei!
Şi să conştientizăm că ei sunt pe lume, şi ca să ne mai înveţe pe noi.

Şi nu pot să închei, fără a vă mai exemplifica, o frumoasă, poetică şi înţeleaptă părere despre lecţiile pe care ni le oferă copiii, scrisă de draga mea Ramona. Este şi o sinteză dar şi o completare, a ceea ce am scris mai sus:
” Este bine să luptăm să ne păstrăm doza de puritate şi copilărie cât mai mult posibil, chiar dacă trecem prin stagiile vieţii şi devenim adulţi, părinţi cu griji şi probleme. Eu cred că tocmai acea doza de puritate este cea care ne ajuta cel mai mult in viaţa să trecem peste anumite „greutăţi” şi de ce nu, să vedem viaţa cu alţi ochi. Cu ochi puri, de copil. Am realizat că avem atât de multe de învăţat de la copii, noi ca adulţi…Este incredibil câtă putere de regenerare are un copil şi cât de mult se concentrează pe pozitiv în stagiile incipiente ale copilăriei. Cât de repede uită o supărare, ce uimitor de uşor este pentru un copil cu febră mare să se joace şi să râdă, cât de uşor le este să găsească bucurii mari in lucruri mici…”
Mihaela Dămăceanu