Multă fericire, extrem de multă bucurie, mi-a adus blogul acesta, de ceva timp încoace.
Dar până aseară, nu mi se umpluseră niciodată ochii de lacrimi.
La fel mi se întâmplă şi acum, rememorând starea trăită, în timp ce scriu ascultându-l pe Andre Rieu, cântând pe Stradivariusul lui din 1667.
Mulţumesc,  doamna Roxana!
Dar ce s-a întâmplat?
Observasem cum postarea cu frumoasele fotografii ale corăbiilor, urca şi urca în top, până a ajuns pe locul întâi. Le adunase Mihai de pe net, ca un dar pentru Mihnea, care le iubeşte şi le tot desenează. Şi s-a dovedit că Mihnea nu este singurul căruia îi plac, Curioasă să văd de ce vin de pe Google, atât de multe accesări la corăbii, dau într-o seară o căutare de “corăbii”, “corabie”,  „fotografii cu corăbii” şi alte variante şi am o plăcută surpriză. Pe variantele de plural, a doua fotografie cu care google.ro ilustrează termenul, este luată de pe blogul nostru, cu tot cu sursă. Aceste superbe imagini ale unor corăbii, nu au fost făcute de noi, Mihai doar adunându-le de pe Internet. M-am bucurat mult, că fără a avea nicio altă intenţie în afară de ilustrarea pasiunii copilului, Mihai a făcut ceva atractiv pentru multă lume.
Episodul doi al serialului înţelegerea accesărilor de pe Google, s-a derulat aseară. În afară de corăbii şi de câteva poveşti de-ale mele, mai erau accesări şi pe câteva desene făcute de Mihnea. Cele mai multe la un tanc. Şi iar îmi trece prin cap să aflu de ce. Caut “desen în creion tancuri” sau “tancuri desen în creion”, că nici nu mai ştiu exact, şi rămân cu gura căscată. La imagini, era o fotografie veche, alb-negru, a unui tanc, şi apoi desenul băiatului meu. Puiul meu pui, care are doar 8 ani şi care habar nu are ce este şi cine este Google, în lumea secolului al XXI-lea.
Am plâns de emoţie şi am coborât pe pagina, să mai văd ce alte desene mai există. Probabil că toate fotografiile postate pe Internet apar acolo, căci nu erau doar tancuri, dar am mai găsit şi alte două desene în creion făcute de Mihnea, fotografia lui, costumat în Spiderman(se vede din spate că este Spider, din faţă pare din Startrek, vorba Corinei), pe care Mihai a postat-o săptămâna trecută şi antetul blogului nostru, tot creaţia inedită a lui Mihai.
Ei, şi acum vă întreb pe voi:
Am eu dreptate să fiu fericită, au ba? 
Şi desenele în cauză, sunt:
Mihaela Dămăceanu