Se pare că de când am început să împart cu vorbe bune, poveştile noastre, se întorc la noi lucruri şi mai bune.

   Căci or fi, septembrie şi toamna, în general rodnice, dar acest septembrie a fost unul din cele mai bune luni septembrie, din ultimii mulţi, mulţi ani.

Plinăăă, plinăăăă lună! De bucurii şi evenimente!

Am început-o cu un drum la Botoşani şi în febra plecării mi-am reamintit cum a fost mutarea, ocazie cu care am răspuns aici şi solicitării venite de la Iulia. După numărul de accesări, se pare că v–a plăcut. Am pus şi câteva fotografii, zic eu frumoase, din oraşul marelui nostru poet.
La o săptămână de la întoarcerea mea de acolo, au venit acasă şi băieţii. După patru luni de singurătate în Bucureşti, în sfârşit ne–am reunit! Am redevenit o mamă fericită, după o perioadă mult mai lungă decât estimarea noastră iniţială.
A reînceput şcoala şi iar am avut emoţii, datorate faptului că Mihnea a schimbat iarăşi, colegi, învăţătoare, şcoală. Se cunoaşte că ne–am adunat acasă şi pe blog, căci tati a postat fotografiile din prima zi de şcoală, aici. O să vedeţi ce doamnă frumoasă, avem ca învăţătoare. Este o persoană caldă şi apropiată, trăsături evidente chiar şi în poze! Am ales ca în prima zi de şcoală să vă rog să vă reamintiţi de profesorii pe care i–aţi iubit(Profesorului nostru, cu-dragoste!)
Exact în ziua în care a început şcoala, a împlinit şi blogul nostru 6 luni de viaţă(La 6 luni!) prilej cu care am oferit şi primul nostru dar de blog. Felicitări doamnei Roxana– câştigătoarea noastră, şi mulţumiri tuturor celor care s-au înscris la tragerea la sorţi. Mi–ar fi plăcut să fi fost mai mulţi, dar m–am bucurat că s–au înscris fete dragi mie şi că am cunoscut-o pe Valentina şi blogul ei de furnicuţă hărnicuţă şi îndemânatecă. M–am reîntâlnitcu Raluca, al cărei blog şi poveste mă impresionaseră şi emoţionaseră mai demult. Dorisem de când l-am descoperit să scriu un comentariu pe blogul ei, dar nu m–am putut înregistra pe WordPress. Acum am insistat şi am izbutit doar logându-mă prin contul meu de Facebook. Învăţaţi–mă şi pe mine, că în voi mi-e baza!!!
Mulţumiri speciale adresez Cristinei şi Iuliei pentru ajutorul oferit cu promovarea darului.
O seară deosebită am petrecut la vernisajul unei superbe expoziţii de pictură, inspirată dintr–o călătorie în Japonia, a unei minunate fiinţe, pe care am onoarea şi bucuria de a o avea colegă de serviciu şi îndrăznesc să spun şi prietenă. Realmente, au fost momente înălţătoare şi am reuşit să transmit ceva din emoţia de acolo, judecând după succesul postării, intitulate la fel ca expoziţia: „Sakura-misterul florii de cires”.
Săptămâna ce tocmai s–a încheiat, a fost marcată de ziua mea, exact când am început un curs. Binevenită această iniţiativă a instituţiei noastre, că îmi era chiar dor să mai fiu şi eu un pic, şcolărel. A fost chiar frumos şi voi mai povesti despre aceasta, căci am găsit până şi acolo, informaţii interesante legate de copii şi de învăţătură.
Marcantă, din punct de vedere emoţional, a fost şi ziua mea. Vă veţi gândi că întotdeauna ziua de naştere este marcantă. Şi este adevărat! Dar anul acesta a fost ceva în plus. Am avut o mare surpriză pe pagina de Facebook, la care cu mare plăcere muncesc de aproape un an.  La ora şase dimineaţa când am deschis pagina şi am găsit acolo 22 de mesaje, cu frumoase urări şi superbe fotografii, nu mi–a venit să cred. Am plecat la curs cu sufletul plin de emoţie şi seara când am revenit, abia ce am putut să citesc mesajele, de cât de multe erau.
Şi ca o încununare a acestei deosebit de impresionante zile, am primit şi propunerea de a colabora cu Radio Sufleţel, o frumoasă iniţiativă descoperită tot pe Facebook. Şi să mai zică cineva că nu este interesant  “să piardă vremea pe Facebook”.
Mulţumim din suflet, domnului Eugen Emeric şi întregii echipe, pentru că ne-a inclus blogul pe siteul http://radiosufletel.ro/   la o rubrică a cărei denumire m–a emoţionat: “Gânduri şi fapte”.
Şi uite cum am mai dezvoltat încă o prietenie, de care sunt foarte bucuroasă şi mândră!
Inspirată de această zi, am scris:  
Aşa că dragii mei, ar fi trebuit să închei cu acest mesaj, dar nu mai am răbdare să vă spun ceva. Dacă vă trece sau v–a trecut vreodată prin cap să vă faceţi un blog, ascultaţi-mă pe mine şi faceţi acest lucru. Ca argument pentru această idee, vă invit să mai citiţi blogul nostru, ca să vă convingeţi că este un izvor de emoţii benefice şi bucurii.
Dar să nu credeţi că am încheiat şi postarea!
Vreau să vă mai arăt încrucişatele, răsucitele, desfăşuratele şi oglinditele, interesante fotografii prelucrate de Mihai. Aicişi aici.
O altă postare interesantă care a avut succes în luna septembrie, a fost Teama de a gresi.
Printre atâtea evenimemte, trebuie să vă mai spun, că dacă profesorul învaţă mai bine predând, se pare că devine o necesitate organizarea. Încep să simt oboseala şi nevoia unei mai bune organizări. Pe lângă munca necesară în orice casă şi supravegherea temelor, intenţionez să reîncep cu Mihnea studiul limbii engleze, unde are el probleme. Tati va fi responsabil cu dusul băiatului la karate şi va trebui să mai căutăm şi un curs de desen. În ceea ce priveşte blogul, dorim să menţinem ritmul de trei postări săptămânal, pe care vom încerca să le distribuim luni, miercuri şi vineri. Sperăm să reuşim! De aceea va trebui să mai studiez câte una–alta despre organizare şi vă ţin la curent, cu descoperirile interesante.
În final, vă mai spun doar că Mihnea a reînceput să deseneze, aşa că vom mai posta pe blog şi rezultatele muncii lui. 
Sigur mă voi descurca, că mi-au venit ajutoarele!
O săptămână minunată şi o toamnă caldă şi rodnică!
Mihaela Dămăceanu