Într-una din dimineţile săptămânii trecute, în discuţiile de la prima oră, una din colegele mele spune:
– Am trecut ieri pe la şcoală să vedem ce mai este pe acolo.
– Şi bineînţeles că şcoala era în curăţenie generală, îi răspund.
– Nu numai atât, este în renovare. M–am întâlnit cu directoarea şi am întrebat–o când se va termina. Mi–a răspuns că nu ştie. Este prea mică ca să depindă ceva de ea. Să fac şi eu o reclamaţie. Auzi şi tu! Păi dacă directorul şcolii îţi spune că el este prea mic, eu ce să mai spun.
– Ai dreptate! În fiecare an este la fel. Curăţenia se prelungeşte până pe 1 septembrie, uneori chiar mai târziu.
– Nu doar asta! Aici este renovare. Când a început fata mea şcoala, la prima şedinţă cu părinţii, ni s–a spus că în trei luni renovarea va fi gata. Acum trece în clasa a IV-a şi tot nu s–a terminat. Peste tot este numai moloz şi praf. Nu mai au foarte mult, dar să îţi spună directoarea că nu depinde de ea! Am să îi scriu lui Chiliman. 
 – Păi da, că tot eşti tu “prietenă” cu el, intervine o altă colegă.
Mă uit nedumerită la ele şi “mămica” îmi povesteşte râzând, că nu este prietenă, ci că i–a scris de două ori, pe siteul Primăriei. Domnul primar  i–a răspuns şi chiar a rezolvat problemele semnalate.
Curioasă şi bucuroasă, ascult mai departe povestea:
“ Acum vreo doi ani, ieşisem în parcul de la Doina să jucăm badmington cu fetiţele. Am început să jucăm pe iarbă şi au venit paznicii să ne interzică. Am trecut pe alee, mai mult chinuindu–ne, făcând permanent loc trecătorilor. Revoltată, i–am scris primarului spunând că nu este normal. În toate ţările civilizate, oamenii merg pe iarbă, stau la picnic şi la joacă cu copiii. Numai la noi nu se poate. Am încheiat spunând că în timp ce noi ne chinuiam să ne jucăm, fiind mai mult ca hopa Mitică, câinii comunitari stăteau pe iarbă, alergau şi chiar urinau, nestingheriţi şi nederanjaţi de nimeni. Mi–a răspuns că am dreptate şi că situaţia se va rezolva. Şi aşa a fost. Au dispărut plăcuţele cu “Nu călcaţi iarba” şi paznicii nu ne mai opresc să ne jucăm pe iarbă”
” Bravo! Nu credeam că aşa ceva este posibil!”
„ A doua oară am semnalat faptul că pe străduţa şcolii există o trecere de pietoni, semnalizată doar cu un indicator. Nici acela nu se vede foarte bine din cauza copacilor şi este dificil de traversat strada. Fiind lângă şcoală, este chiar o problemă pentru copii. Am rugat să marcheze trecerea cu zebră, pentru a fi mai vizibil. Şi această problemă a fost rezolvată. Aşa că, îi voi scrie din nou, solicitând urgentarea renovării şcolii”
“Bravo din nou! E bine de ştiut că ne bagă şi pe noi cineva în seamă!”

Am vrut să vă povestesc şi vouă acest caz inedit, care m–a bucurat.
Înseamnă că începe să se poată. Să mai conteze ce mai zicem şi noi, amărâţii aştia de alegători.
Aşa că, cel puţin în sectorul 1 aveţi liber la sesizări cu şanse de rezolvare. 
Poate şi în celelalte, cine ştie!