Învăţământul primar este, poate cea mai importantă etapă a vieţii şcolare. Este şi una dintre cele mai dificile, pentru că aici se pun bazele învăţării şi acum, au mare nevoie de ajutorul nostru. De la copilăria frumoasă şi  total lipsită de griji trec la un program ordonat şi la responsabilitatea temelor  Se dobândesc abilităţile esenţiale ale vieţii de adult: cititul, scrisul şi socotitul. Mai mult sau mai puţin, toţi deprind aceste îndemânări. Problema cea mai mare este să le deprindă corect, încă de acum.

Din experienţa personală vă spun că ceea ce nu a fost învăţat corect în această perioadă, foarte greu şi foarte rar se mai corectează. Am încercat, ca profesor, să mai acopăr unele goluri din urmă, dar am reuşit extrem de puţin. Unul dintre exemplele cele mai importante care îmi vin în minte este legat de scriere. Dacă urmăriţi modul în care se scrie, veţi observa că una dintre cele mai frecvente greşeli este a celor doi ii. Foarte, foarte des, se greşeşte aici. Inclusiv în presa scrisă. Iar pe Internet este durere. Niciodată nu am înţeles de ce, pentru că aceşti doi sau trei i, chiar se aud. Dacă pronunţaţi cu atenţie, veţi vedea că îi auziţi. Încercaţi să puneţi copiii să pronunţe a fi şi să fii, a şti şi să ştii. Se aude foarte bine, când este unul şi când sunt doi. La fel fii şi fiii, copii şi copiii, pluralele nearticulate şi articulate ale substantivelor fiu şi copil. A doua greşeală frecventă este cratima. Nu mai dau alte exemple,  ci insist pe ideea de a avea mare grijă la învăţarea corectă a scrierii la momentul potrivit, adică în ciclul primar. Foarte puţini vor mai acoperi aceste goluri, având în vedere că am văzut intolerabil de mulţi studenţi, economişti, ingineri şi chiar, strigător la cer, jurnalişti şi profesori. Insistaţi, insistaţi, insistaţi pe aceste greşeli, până când copiii nu le mai fac. Nu este suficient cât se face la şcoală. La această vârstă, în această perioadă, au foarte, foarte mare nevoie de ajutorul părinţilor.
Învăţământul secundar este, după părerea mea, chiar aşa cum se cheamă. Secundar. Normal că se învaţă foarte multe, şi acum. Dar ca impact total, îmi pare mai puţin important decât celelalte. Are dificultatea lui, în primul rând datorită trecerii de la învăţătoare la profesori. În al doilea rând, noţiunile sunt mai complexe şi mai volumul mai mare.  Acum se detaşează clar elevii buni, se stratifică nivelul claselor şi al elevilor în clase. Se învaţă pentru a intra la liceu. Aş recomanda iarăşi, insistenţa pe gramatică şi pe matematică, pentru că se trece la o altă treaptă cu noţiuni importante, cu impact puternic în acumularea şi înţelegerea cunoştinţelor ulterioare. Celelate materii, vin cu abc–ul necesar culturii generale. Orele de literatură ar trebui să fie şi ele foarte importante, dacă nu s–ar mai dicta comentarii, ci s–ar insista pe lectură. Dragostea de lectură, îmi pare mie, cea mai importantă trăsătură pe care ar trebui să o dezvolte un profesor de limba şi literatura romănă.
Învăţământul liceal este etapa cea mai importantă în formarea unui adult. Acum se formează cultura generală, bazată în principal pe lecturile proprii. Este perioada în care se citeşte cel mai mult. O carenţă foarte mare în şcoala noastră, este că nu se studiază deloc literatura universală. Se reiau de multe ori clasicii români, dar atât. Cred că este o idee bună existenţa profilurilor distincte, căci, într-adevăr nu are rost să se studieze toate materiile la fel de mult, de toţi elevii. Se decide dacă se va merge mai departe, sau nu, la facultate şi care va fi aceasta. Deci, o etapă cu urmări majore în viaţă. Este greu pentru ei să decidă drumul profesional, pe care îl vor urma. Au nevoie de ajutorul nostru şi al profesorilor, pentru a înţelege un pic mai bine ce presupune exact, fiecare profesie.
Facultatea, dragii mei, ar trebui făcută în străinătate. Cine poate şi vrea, ar trebui să ghideze copilul în această direcţie. Nu că aş şti din experienţa proprie cum este acolo, dar ştiu, ca şi voi, cum este la noi. Relaţie aproape inexistentă între profesor şi student. Ore multe în care profesorul dictează, uneori chiar citind de pe propriile foi, şi studenţi scriind, adormiţi, plictisiţi şi total absenţi. Ca în toată viaţa şcolară, materii prea multe şi inutile. Programă excesiv de încărcată, fără nici o aplicabilitate ulterioară pe piaţa muncii. Practic, termini facultatea, ca de fapt, să înveţi la locul de muncă ce ai de făcut acolo.
Nu am făcut o facultate în străinătate, dar discutând cu alţii care au făcut sau fac, se pare că nu este ca la noi. Au foarte multă practică şi învaţă mult mai mult materii şi noţiuni cu aplicabilitate, decât în ţară.
Şi, în plus, unul dintre cele mai importante aspecte este prestigiul şi recunoaşterea diplomelor de absolvire.
Mihaela Dămăceanu