Turla albă a Mănăstirii Plumbuita se profilează pe cerul azuriu, deasupra coroanelor copacilor. Unduirea verzuie a lacului clipoceşte lin, în lumina blândă a soarelui de august. Exact ca şi acum un an, ca şi acum doi, ca şi acum 8 ani când ne-am mutat în acest cartier.

Văzduhul se umple de cântecele religioase de la mănăstire, trecând peste lac şi ajungând clare pe partea cealaltă, până la noi. E sărbătoare mare astăzi, de Sfânta Maria.
Am ieşit cu Mihnea la pescuit, într-o zi de binemeritată odihnă pentru noi. De trei săptămâni zugrăvim, cu un maxim de efort în ultima săptămână. Dacă v–am lipsit(bună glumă, nu?), e pentru că am zugrăvit. L–am luat pe  Mihnea de la bunici duminică seara şi în următoarele două zile, cu ajutorul lui nepreţuit, aproape am terminat ultima dar cea mai mare cameră a apartamentului. Mereu ne ruga să îl lăsăm şi pe el să dea cu trafaletul, dar era prea mic ca să stea în mirosul puternic al vopselelor. Încă este mic, dar am zis că va da puţin şi se va plictisi. Dar nu a fost în totalitate aşa. Chiar ne-a dat o mână de ajutor cu trafaletul lui mititel.
Că va sta puţin şi se va plictisi, am crezut şi anul trecut când a vrut prima oară să pescuiască. Aici ne–am înşelat total. Am devenit obişnuiţi ai locului şi ne–am împrietenit cu toţi pescarii lacului. Până spre sfârşitul lunii august, când am plecat din Bucureşti, eram nelipsiţi seară de seară.
Mihnea aştepta răbdător somoteii la momeală, în timp ce eu studiam revistele de decoraţiuni plănuind cum voi reamenaja casa bunicii. Planuri, încerc să nu mai fac, dar nu mă pot abţine să nu constat cum a trecut totul, ca un vis. Dur, intens şi repede. Dar interesant în acelaşi timp. Altceva. Cu totul altceva.
Toate erau aici şi anul trecut, când noi nu credeam că anul acesta vom fi din nou aici. Aveam treburi foarte multe la Botoşani. Ca să le rezolvăm era nevoie de 2–3 ani şi de mai mulţi bani decât aveam noi disponibili. Pentru Mihnea era ideal să fi stat  4 ani, adică tot ciclul primar.
Dar nu a fost să fie!
A trebuit să revenim din motive care nu au legătură cu oraşul. Căci oraşul chiar ne–a plăcut! La fel şi oamenii!
Şi iată–ne!
Din nou în Plumbuita…, din nou la pescuit…
Mihnea luptându-se cu undiţă şi noi cu gândurile…
“ Să renunţăm la ură, să renunţăm la mânie, să renunţăm la trufie”, se aude clar îndemnul preotului mănăstirii.
“ Să ne smerim!”
Aşa voi face! Nu voi mai interpreta atât de mult toate vorbele şi toate situaţiile şi nu voi mai considera această perioadă ca un eşec.
Căci, „nu există eşec, ci mândrie”, spunea Vasile Andru într-o carte care mi-a marcat ultima perioadă a vieţii, intitulată Terapia Destinului.
A fost o experienţă din care trebuie să-mi învăţ lecţia.
A terminat cu pescuitul şi vrea să revadă parcul.
Nu este el cel mai frumos parc din Bucureşti, dar petrecând aproape zilnic 2-3 ore aici, a ajuns să ne fie drag.
De altfel, în tot cartierul acesta după care niciodată nu ne–am omorât, ne sunt dragi şi ne-au lipsit puţin:
–                            apartamentul nostru frumos şi mare, care după 7 ani de muncă şi investiţii era, în sfârşit terminat. Îl lăsasem şi plecasem să o luăm de la capăt. Când am conştientizat că pentru casa din Botoşani era nevoie de o muncă şi de o investiţie dublă, dacă nu cumva chiar triplă, m-a apucat un dor ireconciliabil de apartamentul nostru;
–                            parcul, care fiind la doi paşi de casă, ne–a făcut nouă viaţa mai uşoară şi lui Mihnea mai frumoasă. În ultimii doi ani, când începuse să aibă şi el opinii, cu greu îl mai duceam în alte parcuri. Îi lipsea “gaşca”;
–                            lacul, pe malul căruia atâta am meditat, la ale vieţii în general şi la ale noastre, în particular. Când mă lua durerea de cap de atâtea gânduri învârtite, lăsam mintea să se relaxeze urmărind eternul lui clipocit.  
Gândurile şi rândurile, puse fiind pe hârtie, acolo unde trebuie să le fie locul, o pornim în parc.
Dar v–am făcut şi poze!
La mulţi ani şi tot ce vă doriţi, tuturor Mariilor, Marianelor şi Marianilor!
Mihaela Dămăceanu
P.S. Am scris postarea miercuri. Cu toate pe care le am pe cap, a durat un pic cam mult transcrierea postării şi de aceea, vă rog să mă scuzaţi pentru întârzierea urărilor.