Duminică s-au afişat rezultatele la bac şi am avut parte de un al doilea an catastrofal. Dezbaterile nenumărate de pe posturile de televiziune, au încercat şi au reuşit să găsească cauzele. Sunt atât de multe şi atât de profunde, încât mă îndoiesc că problema se poate rezolva în timp scurt, chiar şi în cazul fericit în care s-ar căuta nu numai cauzele, ci şi măsurile ce trebuie aplicate.
Dar să vedem şi cauzele, sau măcar unele dintre ele.
Dezinteresul copiilor este  motivat de ceea ce se întâmplă în societatea românească, unde valoarea intelectuală nu numai, că nu mai este respectată şi apreciată, dar, de multe ori copiii văd intelectualii chinuindu-se să supravieţuiască, în timp ce oameni cu şcoală mai puţină trăiesc mai bine. 
Dezinteresul profesorilor este motivat, în mare parte, de salariile de mizerie şi de lipsa de respect, cu care sunt trataţi de multe ori.
Alte cauze importante sunt: insuficienta finanţare a şcolii româneşti şi implicit  numărul mare al elevilor din clase, sistemul de învăţământ învechit şi total neadaptat cerinţelor reale de pe piaţa muncii, lipsa unei strategii şi a unei reforme reale a învăţământului, pornită de la programele şcolare şi activitatea la clasă, structura greoaie a sistemului, schimbările dese şi inconsecvente legate de modalităţile de evaluare şi examinare, întocmirea subiectelor de examene de către specialişti teoreticieni, fără practică suficientă la catedră şi fără viziune de ansamblu asupra nivelului real de pregătire al elevilor. 
De aceea cred că este nevoie de mulţi, foarte mulţi ani, pentru a se ajunge la o schimbare în bine. Până atunci, probabil că şi societatea noastră se va mai obişnui cu ideea, că bacalaureatul nu este neapărat un examen pe care toată lumea trebuie să îl promoveze şi angajatorii se vor obişnui să nu mai pretindă diplomă de bacalaureat, indiferent de utilitatea ei la locul de muncă respectiv. Sau să ne obişnuim cu ideea că nu  trebuie să forţăm copiii să parcurgă toate etapele de învăţământ, dacă ei nu îşi doresc acest lucru. Orice muncă şi orice meserie este respectabilă, dacă este făcută cu responsabilitate.
Ceea ce nu am auzit deloc în emisiunile pe care le-am ascultat, este că, din păcate aceasta este trista realitate a învăţământului românesc, de foarte mult timp încoace. Am scris luna trecută despre diferenţele inimaginabile de pregătire între elevii din liceele noastre. Acele poveşti s-au petrecut în perioada 1989-1996. Acum doar a ieşit la iveală! Doar acum a fost văzută de toată lumea, pentru că doar acum s-a dorit să se arate acest lucru.
În realitate, acesta este nivelul învăţământului românesc, nu de anul acesta, nici de anul trecut şi nici din ultimii  8 ani încoace, cum susţine doamna ministru Ecaterina Andronescu. Am auzit-o de două ori, afirmând că învăţământul ar trebui să asigure accesul egal la educaţie, ceea ce nu se mai întâmplă la noi. “Acestea sunt rezultatele unei guvernări de dreapta” susţine dânsa,  cu aluzie la ultimii ani.
În primul rând, nu prea ştiu unde a fost la noi guvernarea de dreapta. În al doilea rând, deşi nu iau în nici un fel apărarea PDL-ului(că nu mi-s dragi deloc), nu acesta este adevărul. Doamna Ecaterina Andronescu a mai fost ministrul Educaţiei şi Învăţământului şi nici atunci lucrurile nu au stat mai bine. Doar că nu erau camere de luat vederi. Nu pot nici să contest că lucrurile s-ar fi putut înrăutăţi în perioada guvernării PDL, dar ceea ce pot afirma cu certitudine este că în ultimii 20 de ani, nu s-a făcut nimic important pentru învăţământul românesc. Întotdeauna au înţeles şi au început aşa–zisa reformă prin modalitatea de evaluare. Nu programele au fost modificate, ci evaluarea. Nu celelalte cauze importante ale rezultatelor copleşitoare ale învăţământului românesc, ci evaluarea.  
Într-un fel, tot a fost ceva, pentru că s-a arătat problema. Dar doamna ministru, care înţelege bine problemele învăţământului nostru, ştie că aşa au stat lucrurile mereu.
Ştie foarte bine, doamna ministru, că la nivel de liceu, discrepanţele sunt imense. Aşa este acum, aşa a fost şi pe vremea când domnia-sa a mai condus Ministerul Învăţământului, aşa a fost şi în anii ’90 şi pe vremea lui Ceauşescu.
Singurul lucru care s-a schimbat este că acum există posibilitatea ca acei copii buni să se realizeze.
În afara ţării, din păcate! Şi până la un punct, acest stat incompetent suportă  costurile formării copiilor noştri eminenţi!
Mihaela Dămăceanu