Îmi aminteam la cafeaua de dimineată, cum îl plimbam prin Parcul Plumbuita când avea doar câteva săptămâni. Era, bineinţeles în landou, şi noi ne uitam cu invidie la copilaşii care învăţau să meargă, păşind pe vârfuri, instabili şi legănaţi. Alături de ei, părinţii aplecaţi, urmăreau emoţionaţi fiecare pas. Alţii erau tot în cărucioare şi Mihai zice: „Uite, acela e mic” Iar eu: ” Nu. E maaare. Are vreo opt luni”

        Şi uite cum am ajuns la opt ani, fără să ştii şi fără să simţi prea mult. O vâltoare este viaţa asta. Te tot rostogoleşti şi nu prea ai timp să meditezi.

        Sunt nostalgică şi supărată astăzi. Băiatul meu a luat ieri prima lui coroniţă şi o mulţime de diplome iar eu nu am fost acolo. Mai vărs o lacrimă şi merg mai departe. Adică, la serviciu. Că de aceea m-am întors în Bucureşti de 6 săptămâni, ca să am unde să merg la serviciu.

        Mihaela Dămăceanu

       P.S. Tuturor copiilor şi părinţilor lor, felicitări pentru rezultatele în anul şcolar, ce tocmai s-a încheiat, şi o vacanţă minunată!