Cum v–am mai spus, am fost şi eu ca tot omul întâi elev, dar ulterior şi profesor. Acum sunt o mămică, preocupată ca oricare altă mamă normală, de educaţia şcolărelului ei. Cred că oricărui părinte i-a trecut prin cap ideea de a se transforma într-o muscă, pentru a putea intra în clasă să-şi vadă odorul în timpul orelor. Din păcate, în mintea noastră aceasta era posibil doar în poveşti. Numai directorii şi alţi profesori asistau de obicei la ore, la lecţiile deschise.

Şi iată că m–am înşelat. Iată că nu mai trebuie să mă metamorfozez în muscă, sau ţânţar, sau cine ştie ce altă zburătoare mică, pentru că iarăşi m-a surprins pozitiv doamna învăţătoare. Şi pentru că este o informaţie ce poate fi utilă celor din Botoşani, precizez că acest minunat dascăl care mi-a stârnit atâta admiraţie în cursul unui întreg an şcolar, se numeşte Rada Nastasia de la şcoala nr. 17. De fapt, întreaga carieră a doamnei este un exemplu, nu numai pentru acest colţ de ţară care a fost şi este un centru cultural remarcabil, ci pentru noi toţi părinţii şi pentru profesorii cu suficientă deschidere pentru a înţelege că mereu poţi învăţa ceva nou. La ultima şedinţă cu părinţii, ne-a anunţat că putem veni şi noi la ore. Oricând dorim şi putem, clasa ne este deschisă. Pe rând, câte patru-cinci părinţi, pot veni să  îşi vadă copilaşii în timpul orelor. M-am bucurat. Oricât de mult ai vorbi cu aceştia sau cu doamna, nu poate fi niciodată tabloul complet. O idee lăudabilă, demnă de tot respectul. Nu mai ştiu tot ce se întâmplă în învăţământ, in ultimii ani urmărind schimbările doar prin ochii colegilor mei, părinţi de şcolari. Poate că o mai fac şi alţii dar eu nu am auzit. Plecăciuni tuturor cadrelor didactice, care s-au gândit la aşa ceva. O asemenea disponibilitate extraordinară(a spus oricând), nu o poate avea decât un om foarte sigur pe el, convins că ceea ce face este bine făcut şi care ştie să-şi controleze emoţiile. Şi mai are şi ce arăta, pentru că în general la orele deschise, pe care profesorii sunt obligaţi să le susţină, se aleg de obicei cele mai bune clase.
Pe noi ca părinţi, ne interesează cel mai mult comportamentul copiilor, şi în ideea aceasta, mă gândeam eu să mă transform în muscă. Dar vă garantez că nu este foarte uşor nici pentru un cadru didactic, nici pentru copii, să ai asistenţă la oră, în special proprii părinţi. Şi nu faci lecţii deschise cu clase vai de capul lor. Realizam aceasta şi ştiam că doamna învăţătoare Rada este foarte bună, dar tot am fost surprinsă de rezultat.
      Deci, ce se poate observa pe viu, prin participarea părinţilor la ore:
–         nivelul de atenţie la ore al copilului tău, dar şi al celorlalţi;
–         gradul de participare la oră al elevului;
–         nivelul lui real de cunoştinţe;
–         nivelul celorlalţi elevi din clasă şi cum se descurcă propriul copil comparativ cu  colegii;
–         nivelul de emotivitate al copilului;
–         complexitatea exerciţiilor pe care le fac în oră şi modul în care ei reacţionează la acestea;
–         modul în care doamna îi învaţă să rezolve anumite exerciţii şi probleme, care poate fi diferit de al nostru. Este bine de preluat metoda dumnealor, fiind mult mai bine adaptată la nivelul de înţelegere al vârstei copiilor dar şi la cerinţele actuale ale sistemului de învăţământ;
–         volumul de informaţii noi transmis într–o oră şi cât de mult poate asimila din clasa, propriul copil;
–         volumul de exerciţii(pardon cerinţe, că aşa se numesc acum) pe care îl fac într-o oră, ca un ghid pentru cât ar putea ei să lucreze şi acasă, în acelaşi interval. Este cunoscut faptul că, în afara orelor, au tendinţa de a lucra într-un ritm mult, mult mai lent;
–         comportamentul, modul de predare, capacitatea profesorului de a controla şi antrena clasa, atenţia şi răbdarea cu care vorbeşte elevilor şi bineînţeles nivelul general de pregătire al clasei.
Observaţi că nu am spus nimic despre nivelul înalt de pregătire al învăţătorului sau profesorului, pentru că vă spun din experienţă că acesta există cu certitudine. Poate cel mult, diferă gradul în care se adaptează sau nu la noile tendinţe de predare. Nu are cum să existe, cel puţin la nivel de clasele I-IV, cadru didactic care să nu cunoască materia. Diferenţele între un dascăl bun şi unul mediocru, se află în capacitatea acestora de a se face înţeleşi de copii, de a fi ascultaţi, iubiţi şi respectaţi şi în seriozitatea cu care îşi privesc şi fac profesia. Nobila profesie, pot să spun, din păcate prea prost plătită în anii de după revoluţie şi prea desconsiderată de o anumită categorie de oameni. Cu totul şi cu totul pe nedrept. Vă spun cu mâna pe inimă ca 4-5 ore de clasă, pentru cine îşi face treaba aşa cum trebuie, echivalează lejer cu 7-8 ore de birou.
Ce am observat eu concret, referitor la puiul meu?
Este mulţumitor de atent şi se descurcă bine. Mi-a părut cam al treilea, al patrulea în clasă(relativă impresie, pentru că această ierarhie nu se poate determina în atât de puţin timp şi oricum este permanent în schimbare). Nici nu este aceasta cel mai important lucru, mai ales la vârsta lor. Important este că am observat clar, că are nevoie să mai lucrăm puţin în plus. De fapt, eu bănuiam acest lucru dar acum am izbutit să îl conving şi pe el.
Am văzut un model de oră. Participare extraordinar de bună a întregii clase, cu foarte mici excepţii. Am văzut o clasă foarte bună, cu un nivel de ansamblu excelent. Am văzut-o pe doamna Rada, care nu scăpa din ochi, pe parcursul întregii ore, nici un copil. Care izbuteşte să antreneze clasa perfect şi care nu cred că a irosit nici un minut, din cele 50. Au izbutit să lucreze cam dublul cerinţelor pe care le-ar face Mihnea acasă, în acelaşi înterval. Ora a început cu adunări şi scăderi în lanţ, pentru încălzire. Pe rând, la rezultatul unei operaţii, adunau, scădeau, măreau sau micşorau cu un alt număr. Au efectuat apoi o fişă lungă cu multe operaţii si câteva probleme, dar şi alte exerciţii din manual şi culegere. Pe parcursul întregii ore, copiii au dat doar patru-cinci răspunsuri greşite, ceea ce arată un nivel foarte bun al clasei.
Una peste alta, am văzut o oră excelentă a unei doamne excelente. Am fost atât de încântată, încât m-am dus la dânsa şi am întrebat-o cum de încep copilaşii aceştia, atât de frumos, ca mai târziu să se piardă atât de mulţi dintre ei. Şi mi-a răspuns zâmbind că ai dânsei nu se pierd. Cred asta. Ne spusese la şedinţă rezultatele fostei serii, acum elevii de clasa a cincea. La sfârşitul primului semestru, 9 elevi cu media generală 10, cam 8-9 care au obţinut o singură medie de 9, încă atâţi cu două medii de 9, and so on. Cu adevărat impresionant. Păcat că este la ultima serie.  
 Sunt observaţii cât se poate de importante, pe care absolut nici o discuţie nu ţi le poate descrie exact. Nici cu copilul tău, nici cu doamna, nici cu alţi copii. Cred, că a vedea ora cu proprii tăi ochi, este cea mai bună modalitate de a–ţi evalua corect copilul. Mai elocventă chiar şi decât concursurile. De aceea, nu pot decât să mulţumesc, să admir iniţiativa deosebită, şi în speranţa că aceste rânduri mai sunt citite şi de alţi părinţi şi cadre didactice, să o recomand cu toată căldura posibilă, tuturor celor deschişi la minte şi care doresc să facă şcoală, pe cât de bine posibil.  
Mihaela Dămăceanu