am accentuat constientizarea problemei. In afara de retetele propriu zise, de fotografiile pe care le studiez cu mult interes, ca orice gospodina ce imi doresc sa devin, ma uit cu interes la timpul de preparare. Ma mai uit si la calorii, si desigur la preturi, acolo unde sunt (Practic in bucatarie).
Dintre toate astea, problema mea cea mai mare se afla la timpul necesar pregatirii preparatelor. Io chiar nu stiu si chiar de multe ori ma minunez cum de fac oamenii acestia retetele in asa de putin timp. Daca veti studia problema, veti vedea ca exista si timp de preparare de 10 sau 15 minute. Multe sunt de o ora sau de 40-45 minute, dar am vazut si de 10. Este drept ca acolo unde se scrie 10 minute, este defalcat timpul, in pregatire si fierbere/coacere. Dar tot ma mir si minunez. Eu nu am invatat pana acum sa gatesc in 10 minute, altceva in afara omletei.
De unde trag concluzia ca ma moscai tare mult. Sau ei sunt supervitezomani.
Asa ca, intr-o zi m-am apucat de testat. Si am inlaturat toate micile mele obisnuinte de intarzieri: am fumat inainte si am inchis computerul. Un oloi mare de ciorba de vacuta a fost gata intr-o ora. Adica, de cand am deschis frigiderul pentru a scoate cele necesare si pana am inchis flacara aragazului.
Pai, da…Cam acesta era timpul trecut in reviste la ciorbe si inca era vorba de 4-6 portii, nu de vreo 8-10 cate fac eu.
Concluzia?
Fara pauze, fara tigari si computer, SE POATE.
Asa am priceput cum reuseste doamna redactor probator de la Burda, sa faca 8 feluri de mancare intr-o zi, ca asa am aflat dintr-un interviu. Si am cazut pe spate de admiratie.
Asta inseamna, ca daca mi-a iesit timpul la o reteta, ar trebui sa trec la urmatorul nivel si sa incerc sa fac mai multe, fara pauza intre ele. Chiar am de gand sa incerc!
Un sfarsit de saptamana placut-in bucatarie, la gatit sau pregatit provizii de toamna, ori in alta parte, la plimbari sub raze calde de soare, spre exemplu!
Mihaela Damaceanu
Sa stii ca eu ma feresc sa pun in retete timpii de preparare tocmai din acest motiv, ca pot induce oamenii in eroare. Unii sunt mai rapizi, altii n-au robot sau razatoare ca a mea si taie totul la mana, in fine…mi se pare inutil si zic eu ca fiecare cand citeste o reteta isi poate estima in cat timp o poate face in stilul si cu mijloacele lui.
In alta ordine de idei, eu de exemplu sambata dimineata pot face o supa/ciorba+felul2+desert in aprox 3 ore. Adica le intercalez, in timp ce se coace blatul pt prajitura pun ciorba pe foc, cat fierbe ciorba fac chiftelutele sau…ceva in genul asta, ma rog, depinde de meniu. De fapt meniul il aleg in asa fel incat sa le fac concomitent si sa termin pe cat posibil pe toate odata. Dar in timpul asta nu mai fac nimic altceva, nici macar pauze. Nimic altceva decat poze :)))))
Of, pai esti remarcabila cu trei ore pentru trei feluri. Eu ma duc spre patru, cu trei feluri de mancare, din cauza ca iau pauzele de tigara si de alte neprevazute care apar in casa 🙂 Daca mai izbutesti sa faci si pozele, zic ca esti chiar supertare, caci si astea sunt consumatoare de timp. Nu mai spun ca trebuie sa cugeti si la aspectul lor artistic, ceea ce implica timp de gandire si aranjamente decorative, pe langa 🙂
Ma gandeam ca am pus un titlu cam neclar. De fapt, enervarea mea vine din constientizarea moscaielii din dotare. Ca daca nu as citi timpul de pregatire, probabil nu mi-as aminti in continuu ce "repede" ma misc eu. Este drept, insa, ca nici nu am prea multe aparate necesare in bucatarie, iar pe alea pe care le am, nici n u prea le folosesc. De exemplu, maioneza o fac doar cu lingura, ca traiesc in secolul trecut si nu am aflat inca de mixer, hihihi
Poate timp de preparare înseamnă cât pregătești propriu zis ingredientele… nu cât fierbe mâncarea pe foc. De multe ori fac și eu mâncare în 10 min, mai ales dacă sunt în criză de timp. Uite ieri am făcut pește cu legume la aburi. Peștele deja file, curățat, nu mi-a luat mult să le trântesc în oală. Sau pun pește în tigaie cu puțin ulei (la cuptor), iar nu-mi ia mai mult de câteva min, iar legumele le fierb la aburi și am scăpat. Sau supă cremă de legume, tot vreo 10 min. durează să curăț câteva legume pt. 4 porții sau 8 dacă fac pt două zile. Chiar am scris acum ceva vreme o însemnare pe această temă, cât stau în bucătărie… E drept că nu gătește toată lumea ca mine, eu nu prea fac mâncăruri complicate. Și nici nu prea fac 2-3 mâncăruri în același timp. De cele mai multe ori în timp ce pregătesc micul dejun (o budincă sau ceva…), îmi pregătesc și legumele pt. prânz și pun oala pe foc. Cât se face mâncarea, stau cu copiii, nu păzesc cuptorul, așa că eu timpul ăla nu-l iau în considerare. :)) Decât dacă mergem de acasă. Atunci mă organizez altfel.
Unii au gadgete pe care ii ajuta, zarzavat la borcane care iarasi te scuteste de niste timp. Curatatorul ala special pentru curatat cartofi/legume eu nu sunt in stare sa-l folosesc, mai bine cutitul. Nu sunt rapida, insa fac mai multe treburi in acelasi timp si ma multumeste. 🙂
Pe mine nu ma multumeste in reviste ca inca mai dau peste retete de conserve in care se foloseste aspirina, ca se omit ingrediente, pasi sau cantitati, asa ca le evit.
Eu fac in ritmul meu. Uneori ma uimeste si pe mine rapiditatea mea, alteori o lungesc si eu de zici ca nu e adevarat.
Si apoi, am observat si eu la retetele televizate, unii au totul pregatit, legumele gata curatate, nu aleg atunci orezul sau fasolele, nu stau ei sa cearna faina si merge totul ca uns.
Da, timpul de preparare era cel de 10-15 minute, fara a fi inclus si cel de fierbere/coacere etc. Este adevarat ca depinde foarte mult si de reteta, pestele file cum spuneai si tu, fiind un fel de mancare ce se prepara repede. Eu ti-am admirat mereu felul de a gati, foarte sanatos si creativ, dar acum, dupa ce am citit si postarea de care mi-ai spus, te admir si mai mult, caci dupa cum se vede, am o problema cu viteza 🙂 Este de invatat din ce ai scris tu acolo, tot timpul avem de unde invata, voi aplica si eu unele lucruri!
Da, unii au, eu nu am prea multe. La un moment dat ma gandeam sa ma dotez mai bine, apoi mi-a cam trecut dupa ce mi-am intrebat colegele daca le si folosesc. Multe mi-au raspuns ca decat sa le mai spele si pe ele o jumatate de ora, prefera de multe ori sa renunte. Sunt bune la gatitul in cantitate mare. Tu ai dreptate cu omisiunile care se fac, nu am patit-o, caci de obicei verific retetele noi din mai multe surse, iar acolo unde este vizibil ca lipsesc etape, nici nu mai pierd timpul sa citesc, d-apoi sa o incerc. Insa, de multe ori imi pare rau ca nu incerc atatea retete cate as vrea. Imi spun ca sunt milioane de retete interesante, pe net si in reviste si eu fac tot ce stiu de ani, ca merge mai repede 🙂 Insa, de vreun an incoace, pot spune ca am incercat mult mai multe noutati, fata de anii de dinainte.
Eu am un ritm foarte special. Daca imi pare mie ca am timp destul, ma misc incet. Cand nu stau prea grozav cu timpul, prind viteza de nu ma vad. Dar mama ramane etalonul meu la viteza de gatit, am urmarit-o ani intregi si tot nu i-am luat ritmul. Insa ea nu face pauze niciodata si nu face mai multe lucruri deodata. Intotdeauna le-a facut pe rand.
Da, da, sa stii ca nu ma gandisem si la asta, clar ca ei au si ajutoare care fac treaba de curatare, sortare si chiar si taiere.
Chestia asta se aplica la orice, inclusiv la curatenie. De pilda cand ziceai tu ca am sarcini zilnice prea multe, asa ar fi daca ele ar trebui facute succesiv dar secretul este sa le intercalezi si sa-ti dai un termen, o ora limita rezonabila pana cand sa fii gata. Asta te ajuta la focusare. Ceva de genul, spal pe jos in bucatarie si cat se usuca, fac curat in baie, pun vasele la spalat si cat merge masina, spal un geam….Iar cand termini, te recompensezi cu ceva placut.. Eu de pilda cand fac retete pentru blog, pregatesc de la inceput inclusiv locatia de poze, eventuale obiecte de decor. Cele mai reusite poze sunt cu mancarea fierbinte, abia luata de pe foc, daca se raceste nu mai are acelasi aspect apetisant. Si ratez niste ore de munca.
Dar eu cred ca fiecare are ritmul lui, nu trebuie sa te compari cu altii, principal e ca acest ritm sa usureze viata de familie. Degeaba esti repede si super-eficienta daca stresezi familionul de nu mai stie pe unde sa se ascunda.
Eu am un robot mic Philips (ocupă f. puțin spațiu) și un toaster. Atât. N-am mașină de făcut pâine, storcătoare diverse, mașină de spălat vase… Nici măcar curățător de-ăla de legume n-am. :))
La robot folosesc blenderul (mai des, ăsta e și instalat tot timpul) și vasul pt. mixat plus cel de tocat (astea foarte rar). Blenderul se spală f. ușor, partea cu cuțit/lame se desface de la fundul vasului și doar le clătesc, apoi le prind la loc. Doar mixerul e enervant de spălat, deși e un model noiu cu disc în loc de mixerul acela spiralat clasic.
Roboțelul acesta îl am de vreo 2 ani. Înainte am avut un Mullinex care era mai performant și avea mult mai multe accesorii (nici nu le foloseam toate). Dar se spăla greu și ocupa mult spațiu.
Da, depinde de rețete. Uite la lasagna de ex. îmi ia și mie mult până o bag la cuptor și murdăresc și multe oale. Dar n-am mai făcut de un an cred. Sau pizza de casă. Sau alte celea.
Nu-i nimic de admirat, atât pot face în prezent. Dar după ce cresc nițel copiii, mă închid în bucătărie și gătesc ceva super complicat. :)) Mi-e dor să fiu numai eu și oalele mele. 🙂
Ha, ha! Ai dreptate, dar să ştii că nu te cronometrează nimeni. Faci ce vrei şi-n ritmul tău. Contează să-ţi iasă reţeta, că doar nu alergi la curse! 🙂
Numai bine!
Ce-mi place mie sa vorbesc cu voi, caci asa mai primesc sfaturi bune! Ai dreptate, fiecare are ritmul lui, am si o continuare simpatica la aceasta postare, pe care o voi scrie zilele acestea. Iti voi urma sfatul cu recompensa, ca imi place. Referitor la retete si la pozele lor, ma gandeam si eu ca va trebui sa imi gandesc decorul dinainte. Iar despre faptul ca cele mai reusite poze sunt cel cu mancarea fierbinte, aveam o banuiala, dar nu eram foarte sigura. De cate ori am facut ceva fotografii, s-a intamplat ca pozele le-am facut imediat. Dar a fost o intamplare si nu de multe ori imi iese treaba aceasta, intrucat ba este prea tarziu, ba ne este foame si nu mai avem rabdare de poze, ba nu am niciun decor pregatit, ba una, ba alta. Uneori m-am gandit sa las fotografiatul pentru a doua zi, ca este lumina mai buna si sunt odihnita si mai cu chef dimineata. Dar asta nu ar merge decat in week-end si atunci gasesc multe altele de facut la prima ora a diminetii. Acum, ca mi-ai spus ca pozele nu ies la fel, nici nu voi mai avea acest gand. Deci am aflat o informatie ajutatoare si iti multumesc pentru ea! La fel si cu stresatul familiei, este foarte-foarte adevarat ce spui! O sa scriu continuarea, este simpatica si un fel de situatie amuzanta, a carei morala este exact ce ai scris tu acum!
Asa este, Alex! Doar eu ma cronometrez, din dorinta mea permanenta din a face mai multe, mai bine, mai repede, etc 🙂
Toate cele bune si la voi si pupici printesei Sara!
Blenderului i-am simtit lipsa in vara aceasta, caci m-am gandit sa fac gaspacho pe caldura si o supa turceasca, tot fara foc. Am un mixer micut, care are si un cutit ce ar trebui sa faca ce face blenderul. Dar il folosesc doar ca mixer, pur si simplu din obisnuinta. Cand fac gaspacho, am sa scriu pe blog.
Masina de paine nu este in plan, dar una de spalat vase mi-ar placea, intr-un viitor…
Mie creativitatea si modul in care le combini imi place mult. Sunt retete proprii, le inventezi tu, so combini ingredientele intr-un mod foarte potrivit, nu le vad pe nicaieri altundeva!
Nu cred că inventez eu mare lucru. Poate unele rețete. Uite ciuperci cu bulgur (ultima rețetă) sigur există zeci, poate sute de variante pe net. Dar e drept că nu mi-a trecut prin cap să mă uit. Eu improvizez cu ce am în casă în momentul respectiv. Asta ca să consum toate legumele din frigider și să nu arunc alimente care-mi plac mai puțin. Cum e bulgurul. 🙂
Și eu îmi ofer o recompensă. Când am ce. Ceva de genul, dacă spăl toate vasele acum, o să mănânc niște ciocolată. Să vezi ce spor am. :)) Laura are dreptate, funcționează mereu. 😉
E chestie de dexteritate, eu tai o ceapa in doi ani plus că nu pot scrie in rețetă, 5 minute tăiat și 25 de minute bocit cu lacrimile în barbă, în compnesație un pandișpan e în cuptor în 10 minute de la spartul primului ou :))
Eu m-am uitat intr-o zi la tv la Jamie Oliver, avea retete de 15 min, aiurea…15 minute daca ai totul pregatit dinainte si daca lasi dezastru in bucatarie..eu chiar am dexteritate in bucatarie si ma misc repede si nu fac nici pauze iar de fumat nu fumez :))) si tot imi ia mult timp, consider timp de "gatit" si spalatul legumelor, tocatul lor si bine-nteles la final spalatul vaselor si facut ordine pe blatul de lucru.
Ciorba de vacuta dureaza mult mai mult la mine :))) pentru ca in prima faza fac o baza de supa din oase si abia apoi vin cu zarzavatul tocat marunt marunt si carnea de vita, deci 1 ora ar fi un vis, numa' zeama de oase dureaza cateva ore bune si de regula ciorba de vacuta o fac in 2 etape.
de aceea imi plac preparatele care se fac repede 🙂
nu ca nu-mi plac si celelalte…da o las pe socrela!