Nu am început week-endul prea bine. Am tras de noi vineri după-amiază şi seara ca să ne terminăm treburile gospodăreşti şi să avem apoi, două zile de relaxare. Dar dimineaţa de sâmbătă mi-a fost umbrită de nişte veşti triste, despre nişte oameni dragi nouă. M-au făcut să mă întreb de ce viaţa devine uneori atât de grea şi de complicată, de ce problemele se amplifică prin lipsa de comunicare, blocaje şi inacţiune? De ce oamenii nu pot să discute şi să-şi lămurească sentimentele şi frustrările? De ce se lasă totul la voia întâmplării, până când este prea târziu, până când frustrările se adună, indiferenţa se instalează şi totul se rupe?
Aş fi vrut să pot face ceva, să schimb lucrurile şi să întorc anii ca să-i fac să vorbească între ei.
Dar nu mai pot face nimic pentru ei! Am spus inutil, de zeci de ori, că trebuie să vorbească şi să lămurească problemele dintre ei.
Tot ce pot face are legătura cu noi.
Şi mi-am amintit de o bloggeriţă americancă ce suferea de alcoolism şi bulimie, ce a izbutit să se vindece şi să-şi crească cei trei copii. O cheamă Glennon Doyle Melton şi spunea „Life’s about how you use what you got, I think.” Adică, viaţa este (modul) cum foloseşti ceea ce ţi s-a dat.
Şi m-am reîntors cu gândurile la casa mea, luându-mi cele mai mari daruri pe care le-am primit şi ne-am petrecut ambele după-amieze în parc.
Am ieşit să ne bucurăm de albastrul superb al cerului, de culorile calde ale frunzelor şi de covorul pe care l-au aşternut pe iarba încă verde şi pe aleile parcului. Septembrie a fost o lună ceva mai tristă pentru mine, dar zilele acestea superbe din octombrie m-au făcut să mă bucur. Am stat şi am privit cerul şi desenele lui Mihnea, mi-am schiţat postările de ieri şi de azi şi am tot fotografiat. Ne-am dus până la mănăstirea Plumbuita, am admirat ciuperci pe drum şi am trecut pe lângă văcuţa mănăstirii.
Ne-am întors acasă cu ceva beţe şi mi-a venit chef de-un dulce uşor. Şi văzusem eu un ştrudel cu mere, la Carmen. Cealaltă Carmen.
Şi cum mai aveam şi chef de improvizaţii, mă dusei cu gândul la ştrudelul cu vişine de la Mc Donald’s şi la două foste colege ce mereu modificau reţetele. Şi uite aşa, am făcut unul cu mere şi unul cu vişine.
„Life’s about how you use what you got, I think”, isn’t it?
Am avut mii de visuri, mai am şi acum multe, dar liniştea o găseşti când înveţi să te cunoşti, să te accepţi şi să te bucuri de ce ai. Uite aşa, de o plimbare în parc cu cei dragi, de o clipă de rugăciune, de câteva rânduri puse pe blog, de cuvintele minunate pe care le primeşti înapoi, de un ştrudel cu mere şi unul cu vişine. Şi de comunicare în casă şi de comunicarea cu voi. Şi nici nu-i puţin lucru, nu? Chiar deloc. Şi a propos, scrisul şi blogul erau printre acele visuri. Şi iar vă mulţumesc!!!!!!!!
Şi vă poftesc să începeţi săptămâna cu un ştrudel cu vişine de la mine. Originalul este de admirat la Carmen.
Mihaela Dămăceanu
Life’s about how you use what you got, I think.
Life’s about how you use what you got, I think.
Vrei-nu vrei, in dimineata asta mi-am baut cafeaua cu tine, si datorita postarii tale mi-am inceput ziua pe un ton mai optimist.
Multumesc!
Habar n-am de ce postarea asta care incepe atat de trist imi merge cu drag direct la inima. Poate pentru ca am fost si eu candva pe drumul ala?
Strudel cu visine? Wow, e preferatul meu! Multumesc, Mihaela! O saptamana vesela sa aveti 🙂
Mă bucur că am reuşit să transmit spre final, măcar, o stare de bine. Şi eu o pornisem rău în week-end şi în final m-am remontat. Vii la ştrudel?
Mul'umim, veselă să fie şi la voi, şi la noi, şi la cititorii noştri!
Hai că mai fac una la serviciu(mică) şi o bem împreună. Mă bucur dacă am reuşit să-ţi transmit un ton mai optimist. O săptămână pliiiiiină de optimism şi veselie, dragă Ella!
ce bunatati! pe acest principiu de a ne bucura si a folosi ce avem in preajma am sa scot borcanele de gemuri din camara si o sa fac ceva!
Inca nu stiu ce ….
Hei, Alicee, ce surpriză plăcută mi-ai făcut. Mulţumesc frumos de vizită şi comentariu şi succes la bucătărit-dulcegărit! Scotocind cămara, îţi vine ţie o idee de ceva rapid şi gustos.
S-aveţi poftă!
Aaa, păi ştrudel cu vişine făcut în casă nu am mâncat niciodată. Din comerţ, da.Dar al tău arată grozav…Să ştii că miroase până aici.
E tare frumos strudelul tau, am si eu niste visine si-o sa-l fac asa.
As spune ceva si despre prima parte a articolului, daca imi permiti… singurul mod in care putem sa ajutam alte persoane este acela de a trai in asa fel incat viata noastra sa fie sursa de inspiratie. Asa ca nu te mai necaji pentru ei, ureaza-le toate cele bune si sa-si gaseasca potecile spre fericire.
Hei, ţi-am parfumat şi ţie un colţ de casă? E de bine! Ce face prietena mea şi a lui Mihnea?
Cum să nu-ţi permit, chiar îmi face plăcere şi mi-ai dat un sfat excelent!
Adică, exact aşa cum simt eu pentru voi, prietenele mele bune de pe net. Tare mult mi-ar plăcea să nu mai fie doar pe net.
Te pup, draga mea şi seara minunată!
Frumos ce gasesc aici. Ganduri ba triste, ba incurajatoare dar toate bune si pline de caldura.
Si gasesc si prajituri delicioase. Prajitura cu visine as gusta-o. Sunt mare fan visine. Imi place tot ce se poate face din ele: dulceata (apropos, stau cu borcanul langa mine chiar si acum), compot, prajituri cu visine, fac si inghetata cu visine, desigur visinata, sirop, sau le consum ca atare… Poate ca sunt o norocoasa, am acasa niste visini 🙂 🙂
O seara minunata sa ai, Mihaela! Te pup!
Păi da, Elly că sunt Balanţă. Ba sus, ba jos, ştii şi tu cum este. Te pup şi îţi trimit ştrudel!
Şi mie îmi plac foarte mult vişinele, în toate formele pe care le-ai spus şi tu.
Lui Mihnea, însă, încă nu îi plac. Îi par prea acre, dar o să-i treacă.
O zi minunată, draga mea!
Of, pai stiu cum e sa fii Balanta. Mi-s si eu la fel 🙂
Lasa, ca se va obisnui el cu acrimea visinelor 🙂 Sigur au sa-i placa.
Multumesc!