Category : pictura clasa a-II-a

6 posts

Săptămâna aceasta a desenat mai puţin şi nu neapărat mai bine decât în cea precedentă, dar tot am ales câteva. Mi-a plăcut „abstracta” aceasta, în mod special datorită culorilor folosite şi a modului în care le-a combinat. Are nişte acuarele mai bune şi zic eu că s-a cunoscut. Oricum este un desen(mă rog, acuarelă) foarte …
Altă pictură abstractă:
Aceasta este pictura făcută duminică în parc, nu că erau copacii deja înfloriţi, ci că sunt aşteptaţi. Mă întrebase el, dacă să facă şi o barcă pe lacul din faţă şi deşi mi-am dat acordul, s-a răzgândit, motivând că eu nu mă pricep şi el nu trebuie să facă ce spun eu. AHA! Mihaela şi …
O acuarelă pe care a făcut-o duminică, inspirat probabil de scoica despre care vă povesteam ieri:
Mai adăugăm şi această acuarelă, la seria de abstracte. Că tot am promis că le fac rame, ca să le punem pe perete, şi degeaba.
Azi mai avem o pictură, de fapt o acuarelă drăguţă. Nu se ştie exact ce reprezintă ea, munţi în depărtare cu lanuri de grâu şi maci în faţă, dar efectul este drăguţ. O fi Grecia? Că eu acolo am văzut câmpie, câmpie,…şi în depărtare ţâşnea Olimpul. Glumesc! Doar Mihnea ştie ce era în căpuşorul lui, …
PAGE TOP