Category : desen copil
17 posts
Având în vedere cât s-a preocupat să deseneze umbrele, cred că această postare poate participa la rubrica lui Sorin, „Reflexii in oglinda”. Mihnea Dămăceanu
„Foarte frumos, mami! Chiar foarte frumos. Dar ce reprezintă, puiule?” Întâi a ridicat din umeri, în semn că nu ştie, apoi a spus că seamănă cu meduzele. Meduze să fie!
S-a dus vara cu vacanţă cu tot, cu libertate, joacă şi bicicletă. Cum a început să stea mai mult prin casă, cu program mult mai strict de televizor şi calculator, cu materiale suficiente, văd că i-a revenit cheful de lucru. Vă mai spuneam eu, că niciodată nu l-am pus noi să deseneze şi aveam puţine …
O acuarelă făcută aseară, fotografiată cu vopseaua încă umedă. Eu mă gândisem să o intitulăm peisaj de toamnă, dar Mihnea m-a corectat, denumind-o „Început de toamnă”. Ştie „artistul” ce spune, nu? Mihnea Dămăceanu
Prima încercare de trandafir. L-am încurajat să continue, că la cât ne plac florile, merită să le perfecţioneze. Sunt sigură că dacă mai exersează, poate face şi flori mai bune.
O altă corabie cu care mărim seria. Presimt că până va creşte vom avea un întreg arsenal. A desenat şi unele mai reuşite ca aceasta, că acum nu prea a făcut bine apa şi a incărcat cam mult pânzele. Dar totuşi este drăguţă, aşa că am inclus-o la categoria „de pus pe blog”. Arată mai …
Deşi săptămâna trecută a fost cam plină pentru Mihnea, este foarte încântat de cursurile de desen şi de domnul profesor. La fel şi domnul profesor de Mihnea şi din această îmbinare de bune impresii, băiatul reuşeşte să deseneze mai bine şi mai mult. Mihaela şi Mihnea Dămăceanu
Pe aceasta aş fi intitulat-o Natură statică cu sticlă, dar mă scuzaţi, am respectat dorinţa autorului, care a intitulat-o Casa beţivului. A creat un moment de amuzament în casă, şi denumirea a fost… adjudecată.