Author : Mihaela

823 posts

Săptămâna trecută am reuşit să gătesc de trei ori, dar am sărit două feluri programate. Deci, tot mai avem de lucru până să iasă lucrurile cum am dori. Pentru săptămâna care urmează, programăm următorul meniu: LUNI   ciorbă rădăuţeană(că mi-a fost resolicitată) mămăliguţă cu brânză şi smântânăplăcintă cu mere MARŢI ciorbă rădăuţeană piept de pui …
Dacă tot e sâmbătă şi dacă tot o asociez cu roz, mă gândeam eu ce să mai postez azi şi cum să vă mai transmit o stare roz. Că dacă te uiţi afară, întorci capul de la fereastră spre interior instantaneu. Noroc că suntem în week-end şi ne mai trece. Dar ce poze să vă …
Aşadar, denumirea corectă este cordon şi nu gordon şi vine de la cordonul albastru, distincţie acordată bucătarilor excelenţi. Ne-am încercat şi noi excelenţa în bucătărie şi cel mai mare premiu a fost afirmaţia lui Mihnea că este cea mai bună mâncare din viaţa lui. Lungă vieţişoară, adevărat, dar lui mami i-a crescut sufleţelul, suficient cât …
Scrisesem eu în Meditatiile-un rau necesar? că s-a creat o modă a meditaţiilor intense şi începute din ce în ce mai devreme. Tot acolo veneam cu  întrebarea despre ce aş putea face pentru a da o mână de ajutor. M-am gândit pentru început să postez etapele pe care le-am putea parcurge pentru a ne ajuta …
Dacă în prima şedinţă de la cursul de desen, Mihnea a desenat ce a dorit el, sâmbăta trecută a avut o temă impusă de domnul profesor. Eram curioasă să văd cum se va descurca, căci de obicei, avea temele lui preferate.  A făcut nişte iezi care mi-au adus un zâmbet pe faţă şi o căsuţă …
Astăzi deviem cu totul de la subiectele obişnuite ale acestui blog şi de la lumea aşa zis normală pentru a intra în lumea viselor. Dar să vedem de unde am pornit cu deviaţia. Vă spuneam că am avut o săptămână ceva mai grea. Modul meu de a trece peste acestea, de relaxare poate, este prin …
Am avut o săptămână dificilă, lucru resimţit şi pe blog dar şi în respectarea meniului programat. Primăvara nici nu a ajuns la noi, dar observ în jur că astenia s-a instalat. Mulţumim Irinei pentru link-party şi ne înscriem şi în această săptămână, dacă va reuşi să posteze meniul săptămânal. În speranţa că va urma o …
Am avut bucuria să primesc o frumoasă leapşă şi provocare de la două bloggeriţe, dragi mie. Întâi de la Antoaneta şi la două ore, de la Iuliana. Ambelor, le mulţumesc din suflet că s-au gândit la mine şi dau premiul. mai departe.Regulile provocării: I. Numeşte şi mulţumeşte persoanelor care s-au gândit la tine. Repet ceea ce …
Sursa acestei fotografii şi idei, se află aici. Vroiam o pauză. De fapt nu o vroiam, dar şi-a impus singură prezenţa ieri şi alaltăieri şi mă gândisem să o  mai prelungesc şi azi. Dar sâmbăta roz, e cu roz… culoare de bucurie…culoare de încântare. De ce să nu caut rozul din fişierele mele, ca să …
PAGE TOP